PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ucenicia, șansa tinerilor sătmăreni cu vârsta de peste 16 ani la un loc de muncă și o meserie căutată

Persoanele de peste 16 ani care vor să învețe o meserie și să obțină un loc de muncă au la dispoziție o soluție concretă: ucenicia la locul de muncă. Activitatea este reglementată prin Legea nr. 279/2005 și reprezintă o formă de formare profesională realizată în baza unui contract de ucenicie.

Ce înseamnă ucenicia?

Ucenicia este o modalitate prin care o persoană învață o meserie direct la locul de muncă, îmbinând pregătirea teoretică cu practica. Programul se adresează celor care au împlinit 16 ani și doresc să obțină o calificare în sistemul de formare profesională a adulților.

Prin modificările aduse legii, inclusiv persoanele cu studii primare pot fi incluse în programe de pregătire prin ucenicie.

Care sunt avantajele?

Programul de ucenicie urmărește mai multe obiective importante:

Durata unui program de ucenicie este cuprinsă între 6 luni și 3 ani, în funcție de nivelul de calificare. Angajatorul asigură toate condițiile necesare pentru pregătirea teoretică și practică a ucenicului.

Ucenicul poate avea o perioadă de probă de maximum 30 de zile lucrătoare. Salariul de bază lunar prevăzut în contractul de ucenicie este cel puțin la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată.

Sprijin financiar pentru angajatori

Angajatorii care încheie un contract de ucenicie beneficiază, la cerere, de o subvenție de 2.250 de lei pe lună, acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pe toată durata programului.

Unde se pot obține informații?

Cei interesați pot solicita informații suplimentare la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare, cu sediul pe strada Ion Ghica nr. 36, telefon 0261/770237 sau la adresa de e-mail ajofm.sm@anofm.gov.ro.

Exit mobile version