Primarul Kereskenyi Gabor spune că reducerea celor 191 de posturi din organigrama Primăriei Satu Mare înseamnă, în mod concret, economii de milioane de lei pe an, bani care vor fi direcționați către investițiile necesare dezvoltării orașului, în ciuda restricțiilor bugetare.
Primăria municipiului Satu Mare intră într-un proces de reorganizare, după ce Instituția Prefectului a impus un plafon maxim de 506 posturi pentru întregul aparat administrativ local. Documentul prevede reducerea numărului de posturi pentru a respecta plafonul impus de autorități, însă măsura va fi aplicată fără concedieri. Proiectul privind noua organigramă a fost votat astăzi de consilierii locali, în cadrul unei ședințe extraordinare, iar potrivit primarului Kereskenyi, reducerea organigramei aduce economii de peste 2 milioane de lei anual.
,,Satu Mare, pe mâini bune! Ne dorim ca Satu Mare să fie în continuare un oraș care se dezvoltă, în care se fac investițiile publice necesare. Conștienți că ne aflăm într-o perioadă de restricții bugetare, am eliminat 191 de posturi din organigrama Primăriei Satu Mare și a instituțiilor subordonate. Asta înseamnă o economie de peste 2 milioane de lei anual, bani pe care i-am direcționat spre proiecte de investiții. Nu de azi, nu de ieri, ci de ani buni de zile. Acesta este rezultatul unui management responsabil pe care l-am aplicat împreună în ultimii ani”, a transmis primarul municipiului Satu Mare.
Administrația locală elimină 191 de posturi față de vechea structură, care prevedea 697 de angajați. Totuși, anumite instituții nu sunt afectate de aceste reduceri, printre care instituțiile de cultură și cele din domeniul social și educațional, cum ar fi Teatrul de Nord sau Direcția de Asistență Socială.
Decizia nu ține doar de reducerea costurilor, ci și de adaptarea instituției la realitățile actuale. Analiza internă a arătat că structura veche nu mai corespundea volumului real de muncă.
CITEȘTE ȘI:
