Ministerul Educației a publicat marți, 30 iunie, rezultatele inițiale ale Evaluării Naționale 2026, cu o zi mai devreme față de calendarul oficial, care prevedea afișarea notelor abia miercuri, 1 iulie. Elevii își pot verifica notele online, pe platforma evaluare.edu.ro, pe baza codurilor individuale primite la examen.
La nivel național, 79% dintre elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5, iar șapte elevi au încheiat examenul cu media 10, un număr mult mai mic față de anul precedent, când au fost înregistrate 85 de medii maxime.
În județul Satu Mare, ierarhia evaluării naționale arată o luptă strânsă pentru primele locuri. Pe poziția 1 se află un elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” Satu Mare, cu media 9.90, urmat îndeaproape de un elev al Școlii Gimnaziale „Grigore Moisil” Satu Mare, cu media 9.82. Locul 3 este ocupat de un elev al Școlii Gimnaziale „Rakoczi Ferenc” Satu Mare, cu media 9.78, care a obținut și nota maximă, 10, la limba maternă.
Topul 10 mai cuprinde elevi din Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Satu Mare (locul 4, media 9.77), Școala Profesională „George Coșbuc” Medieșu Aurit (locul 5, media 9.77), Liceul Teoretic Negrești Oaș (locul 6, media 9.75) și Liceul Tehnologic Tarna Mare (locul 7, media 9.70). Școala Gimnazială „Grigore Moisil” Satu Mare se remarcă, prezentă de mai multe ori în clasament, cu elevi pe locurile 8, 9, 10, 14 și 16.
Printre primii 20 de elevi din județ se regăsesc și elevi ai Colegiului Național „Ioan Slavici” Satu Mare, Liceului Tehnologic „Anghel Saligny” Turț, Liceului Teologic Romano-Catolic „Ham Janos” Satu Mare și Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncoveanu” Satu Mare, cu medii cuprinse între 9.52 și 9.65.
Rezultatele afișate acum sunt cele inițiale, înainte de soluționarea contestațiilor. Elevii pot solicita vizualizarea lucrărilor și pot depune contestații, iar rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2026 vor fi publicate pe 8 iulie, după soluționarea contestațiilor. Ulterior, elevii de clasa a VIII-a vor completa, în perioada 13-20 iulie, fișele cu opțiuni pentru admiterea la liceu, iar repartizarea computerizată va avea loc pe 22 iulie 2026
