COMUNICAT DE PRESĂ
O inițiativă esențială în domeniul prevenției sănătății: Birou de Promovare și Protecție a Sănătății Satu Mare
Asociația Surorile de Caritate Sfântul Vicențiu, a inaugurat oficial, la data de 13 iulie 2026 Biroul de Promovare și Protecție a Sănătății Satu Mare în cadrul proiectului intitulat „Îmbunătățirea proceselor demografice la nivel local prin metode de promovare a sănătății” – IPOP ROHU00259.
Proiectul este implementat în parteneriat cu Centrul de Asistență Medicală Hódmezővásárhely–Makó, finanțat prin Programul Interreg VI-A România–Ungaria, în cadrul obiectivului specific 4.5 – „Asigurarea accesului egal la servicii medicale și consolidarea rezilienței sistemelor de sănătate, inclusiv a asistenței medicale primare, precum și promovarea tranziției de la îngrijirea instituționalizată la cea familială și comunitară”. Valoarea totală a proiectului este de 2.386.793,01 euro, din care contribuția FEDR (Fondul European de Dezvoltare Regională) este de 1.909.434,40 euro. Bugetul Asociației Surorilor Caritabile din Satu Mare este de 947.731,46 euro, din care 758.185,16 euro reprezintă contribuția FEDR, 170.954,64 euro sprijinul Guvernului României, iar 18.954,64 euro contribuția proprie.
La deschiderea festivă, managerul de proiect, dr. Lang Ladislau, le-a adresat un călduros bun venit către Preasfinția Sa Schönberger Jenő, episcopul Diecezei Romano-Catolice Satu Mare, Szabó M. Rita, superioara provincială a Surorilor de Caritate Sfântului Vicențiu, Gyurisné Pethő Zsuzsa, coordonator de proiect, dr. Kállai Beáta, coordonatoarea Biroului de Promovare și Protecție a Sănătății Satu Mare, delegația Centrului de Asistență Medicală Hódmezővásárhely–Makó, dr. Macrina Mihai, directorul Direcției de Sănătate Publică, adjunctul inspectorului școlar general, Lukács Dénes, Bartha Melinda, ofițer de monitorizare al proiectului din partea Secretariatului Comun, colegii și membrii echipei de management al proiectului.
În cadrul prezentării sale, dr. Lang Ladislau a evidențiat principalele obiective ale proiectului prin care se numără înființarea și funcționarea noului Birou de Promovare și Protecție a Sănătății Satu Mare, situat în cadrul Centrului Medical Hám János, pe strada Ștefan cel Mare nr. 13, Satu Mare. Biroul va avea misiunea de a promova importanța prevenției și a unui stil de viață sănătos prin activități de educație pentru sănătate și consiliere. Un alt obiectiv important al proiectului îl reprezintă organizarea unor campanii mobile, de screening cardiovascular și oncologic (cancer de piele, prostată, sân și colorectal) pentru cel puțin 1.000 de persoane din județul Satu Mare, cu implicarea a minimum 10 medici de familie din mediul rural. Totodată, proiectul va asigura organizarea periodică a consultațiilor de specialitate în cabinetele acestora și dotarea lor cu echipamente medicale moderne.
Episcopul Schönberger Jenő a binecuvântat noul Birou de Promovare și Protecție a Sănătății Satu Mare și a subliniat importanța prevenției, evidențiind faptul că orice afecțiune gravă începe cu un semn aparent minor, iar intervenția la timp poate preveni evoluția bolii. La rândul său, sora Szabó M. Rita, superioara provincială a Asociației Surorile de Caritate Sfântul Vicențiu, a adresat un cuvânt de bun venit partenerilor veniți din Ungaria și a evidențiat importanța sprijinirii copiilor încă din primii ani de viață, prin educație și prevenție.
Dr. Kállay Beáta, coordonatoarea Biroului de Promovare și Protecție a Sănătății Satu Mare a prezentat obiectivele acestui centru unic la nivel județean, având ca unul dintre obiectivele sale principale consolidarea rolului asistenței medicale primare. Promovarea organizată a unui stil de viață sănătos, a prevenirii bolilor, a educației pentru sănătate și a importanței participării la programele de screening reprezintă o abordare inovatoare pentru regiunea noastră. Cu implicarea unor specialiști din domeniul sănătății, biroul va oferi o gamă complexă de servicii, de la consiliere individuală și activități de prevenție, până la screening, recuperare și sprijin terapeutic. De asemenea, vor fi organizate acțiuni de informare și conștientizare destinate atât tinerilor, cât și adulților, pentru promovarea unui stil de viață sănătos, a prevenirii bolilor și a participării la programele de screening. Una dintre activitățile importante ale biroului va fi desfășurarea, în colaborare cu școlile din județul Satu Mare, a programelor de educație privind fertilitatea și sănătatea reproducerii, respectiv educație privind ciclul menstrual, destinate elevelor din clasele VIII–XII., precum și femeilor care vor beneficia de serviciile biroului.
Erdei Ninetta, coordonatoarea Biroului de Promovare a Sănătății din Hódmezővásárhely și director al programului „Egészséges Vásárhely” (Oraș Sănătos Hódmezővásárhely), a prezentat activitățile și serviciile oferite de instituție. Aceasta a vorbit despre programele de consiliere pentru un stil de viață sănătos, la care au participat până în prezent 4.047 de persoane în Hódmezővásárhely și 3.380 de persoane în Makó, precum și despre posibilitatea continuării acestora prin ședințe individuale de consiliere psihologică sau nutrițională. De asemenea, au fost prezentate programele de mișcare desfășurate în natură, cunoscute sub denumirile „Apró Erdei Csodák Sétája” și „Erdőébresztő Séta”, care încurajează activitatea fizică și apropierea de natură ca parte a unui stil de viață sănătos.
Invitații care au luat cuvântul și-au exprimat, în unanimitate, sprijinul deplin pentru această inițiativă. Dr. Macrina Mihai, director executiv al Direcției de Sănătate Publică Satu Mare, a felicitat echipa proiectului și le-a urat mult succes, subliniind că prevenția este mult mai eficientă decât tratarea bolilor. Totodată, a amintit că sănătatea este un dar primit de la Dumnezeu, pe care avem responsabilitatea de a-l proteja și păstra. La rândul său, Lukács Dénes, inspector școlar general adjunct, a evidențiat importanța oferirii locuitorilor județului a unor oportunități care să îi ajute să se simtă mai bine în propriul corp, să prevină îmbolnăvirile, să își recapete energia și să ducă o viață mai sănătoasă și mai împlinită.
După discursurile oficiale și schimbul de experiență profesională, participanții au avut ocazia să deguste gustări sănătoase preparate cu ulei de măsline extravirgin, prezentate de Cristina Iluți, inițiatoarea proiectului „Măslinul Călător”. De asemenea, au fost oferite înghețate fără zahăr, cu conținut caloric redus, ale căror culori au simbolizat identitatea vizuală a Biroului pentru Promovarea Sănătății din Satu Mare.
Mai multe informații despre proiect și condițiile de înscriere sunt disponibile pe site-ul www.vitacenter.ro. Pentru programări, informații despre activitățile biroului sau alte detalii, vă rugăm să sunați la 0742 021 316. Sănătatea dumneavoastră nu poate aștepta! Screening, prevenție și un stil de viață sănătos – împreună pentru o viață mai lungă!
