Razie de amploare în zona fostelor vămi. Vineri 25 septembrie, pe căile de comunicație din județul Satu Mare, sub coordonarea Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, structurile de siguranță și ordine publică au desfășurat o acțiune în zona fostelor puncte de trecere a frontierei, precum și pe căile de comunicație din zonele Carei, Berveni, Vetiș, Petea, Dorolț, Peleș și Bercu din județul Satu Mare.
Activitățile au vizat prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, asigurarea și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în contextul integrării României în spațiul Schengen, combaterea contrabandei și a traficului cu produse accizabile, combaterea traficului cu autovehicule furate și a traficului ilegal cu arme și muniții, prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul forestier și a transporturilor ilegale de deșeuri, precum și combaterea infracțiunilor de mediu.
La această acțiune au participat polițiști de frontieră sătmăreni, polițiști din cadrul IJP Satu Mare, jandarmi din cadrul IJJ Satu Mare, lucrători ai SCCO Satu Mare, ai Direcției Regionale Vamale Cluj – Serviciul Echipe Mobile Satu Mare, precum și lucrători din cadrul structurilor Antifraudă.
Cu ajutorul aplicației eDAC, au fost verificate 450 de persoane și 210 mijloace de transport. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate douăzeci și unu de sancțiuni contravenționale, din care unsprezece amenzi în valoare de 17.851 de lei, precum și zece avertismente.
De asemenea, autoritățile competente au retras două certificate de înmatriculare.
Sursa: Poliția de Frontieră