Tribunalul București a decis marți să-l plaseze în arest la domiciliu pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale, care ceruse înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, informează Digi24.
Decizia nu e definitivă și nu duce la eliberarea imediată a lui Georgescu. Poate fi contestată atât de el, cât și de DIICOT. Potrivit sursei citate, procurorii vor contesta, iar cauza va ajunge la Curtea de Apel București.
Judecătorul Vlad Andriescu, care a dispus acum arestul la domiciliu, este același care, la prima cerere de arestare a DIICOT, a decis plasarea lui Georgescu sub control judiciar. Atunci, DIICOT a contestat, iar Curtea de Apel București a dat câștig de cauză procurorilor și a dispus arestul preventiv.
Rămâne de văzut ce vor decide judecătorii Curții de Apel în noua contestație.
