PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Controale la adăpostul de câini din Carei. Urmează proprietarii: polițiștii verifică și cum își țin oamenii animalele

Polițiștii de la Protecția Animalelor, împreună cu veterinarii, au verificat adăpostul public pentru câinii fără stăpân din Carei, iar controalele nu se opresc aici: în perioada următoare vor fi verificați și proprietarii de câini.

Ce spune poliția:

La data de 14 octombrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Biroul pentru Protecția Animalelor, împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare, au desfășurat activități de control la adăpostul public pentru câinii fără stăpân din municipiul Carei, în vederea verificării respectării prevederilor legale privind protecția și bunăstarea animalelor.

Verificările au vizat condițiile de adăpostire și îngrijire a exemplarelor canine, asigurarea hranei și a apei, starea de sănătate a animalelor, precum și respectarea obligațiilor legale de către persoanele responsabile de administrarea adăpostului.

În perioada următoare, polițiștii vor continua activitățile de verificare atât la adăposturile de animale, cât și la persoanele fizice și juridice care dețin exemplare canine, urmărindu-se respectarea obligațiilor legale privind asigurarea condițiilor corespunzătoare de adăpostire, hrănire, îngrijire și protecție a acestora.

Acțiunile se desfășoară în conformitate cu prevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, ale OUG nr. 155/2001 și ale HG nr. 1.059/2013, precum și ale celorlalte acte normative incidente, scopul fiind prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere bunăstării animalelor și responsabilizarea deținătorilor cu privire la respectarea obligațiilor legale.

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare reamintește faptul că deținerea unui animal presupune responsabilitate, grijă și respectarea obligațiilor legale, protecția și bunăstarea acestuia fiind responsabilitatea fiecărui deținător. Printr-un comportament responsabil și implicare activă, putem contribui la prevenirea situațiilor de neglijare și suferință a animalelor.


Sursa: IPJ Satu Mare

Exit mobile version