PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Pieton lovit de o mașină pe o șosea din județul Satu Mare. Dus de urgență la spital

Un pieton a fost lovit de o mașină, duminică, pe o șosea din județul Satu Mare. În urma impactului, bărbatul a fost transportat de urgență la spital.

Ce spune poliția:

La data de 18 octombrie, la ora 06:40, polițiștii rutieri din cadrul Poliție Municipiului Satu Mare au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 19, din localitatea Odoreu.

Din primele cercetări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 57 de ani, din localitatea Medieșu Aurit, în timp ce conducea un autoturism, ar fi surprins și accidentat un bărbat de 44 de ani, din municipiul Satu Mare, care ar fi traversat drumul public prin loc nepermis.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pietonului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.


Sursa: IPJ Satu Mare

Exit mobile version