PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Bărbat din Satu Mare, salvat la Cluj printr-o intervenție în premieră. I s-a oprit inima în timpul procedurii!

Un pacient de 74 de ani, transferat în stare critică de la Spitalul din Satu Mare, a supraviețuit unei intervenții de excepție la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, informează foaiatransilvană.ro.  Medicii i-au implantat o valvă aortică printr-o arteră de la nivelul brațului, o premieră pentru institut.

Bărbatul suferea de stenoză aortică critică, o îngustare severă a valvei care împiedică inima să pompeze eficient sângele. Inițial, medicii clujeni au vrut să îl opereze pe cord deschis. Pacientul ajunsese deja pe masa de operație, dar starea lui s-a agravat atât de mult încât intervenția a fost anulată.

Echipa multidisciplinară a luat atunci în calcul procedura minim invazivă TAVI, care se face de regulă printr-o arteră de la picior. Investigațiile CT au arătat însă că ambele artere ale picioarelor erau complet blocate. Cardiologii intervenționiști Mădălin Marc și Alexandru Achim au găsit o alternativă: artera axilară stângă, de la nivelul brațului, avea dimensiunile potrivite. Intervenția a fost pregătită cu sprijinul echipei de anestezie și al asistenților și după consultări cu specialiști din Austria și Malta.

Momentul critic a venit în timpul procedurii, când inima pacientului s-a oprit. Echipa a început imediat resuscitarea, iar cardiologii au continuat implantarea valvei, ultima șansă de supraviețuire. După montarea valvei, inima a reînceput să bată.

Pacientul și-a recăpătat cunoștința după câteva ore și a plecat acasă la patru zile după operație. Singurele urme au rămas o mică incizie la brațul stâng, o vânătaie și un fir de sutură.

Exit mobile version