PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Câine antidrog în acțiune lângă școlile din Satu Mare: polițiștii au verificat zeci de elevi

Câine antidrog în acțiune lângă școlile din Satu Mare. Polițiști și jandarmi din Satu Mare, însoțiți de un câine specializat în depistarea substanțelor interzise, au făcut joi, 5 noiembrie, controale în zona a trei școli din municipiu. Oamenii legii au verificat zeci de elevi și i-au informat despre riscurile portului de obiecte periculoase și ale traficului de droguri.

Ce spune poliția:

La data de 5 noiembrie, polițiștii și jandarmii sătmăreni au desfășurat noi acțiuni de prevenire și control în zona mai multor unități de învățământ din municipiul Satu Mare. Un număr de 98 de elevi au fost verificați, peste 150 de elevi și profesori au fost informați cu privire la prevederile legale în vigoare referitoare la faptele de port fără drept de obiecte periculoase, respectiv traficul de substanțe interzise, au fost instruiți 3 agenți de pază și 28 de cadre didactice, fiind verificate și 5 societăți comerciale.

Acțiunile s-au desfășurat în zonele adiacente a trei instituții de învățământ din municipiul Satu Mare și au vizat prevenirea absenteismului, combaterea portului de obiecte periculoase, prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise, dar și verificarea unităților comerciale din proximitatea școlilor.

La activități au participat polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Biroului Ordine Publică Satu Mare și Serviciului Criminalistic – Biroul de Cercetare la Fața Locului și Poliție Canină, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.

Prezența forțelor de ordine a avut atât un rol preventiv, cât și unul de verificare, autoritățile urmărind să identifice și să descurajeze comportamentele care pot pune în pericol siguranța elevilor și a cadrelor didactice.

În timpul verificărilor, polițiștii și jandarmii au identificat și verificat 98 de elevi. Pentru creșterea eficienței controalelor preventive, oamenii legii au folosit și un exemplar canin specializat în detectarea substanțelor interzise.

Tot în cadrul acestei acțiuni, peste 150 de elevi și profesori au fost informați cu privire la prevederile legale în vigoare, ce vizează faptele de port fără drept de obiecte periculoase, respectiv traficul de substanțe interzise, fiind instruiți 3 agenți de pază și 28 de cadre didactice în vederea acordării unei atenții sporite în identificarea obiectelor periculoase, respectiv a substanțelor interzise, pe care elevii le-ar putea avea asupra lor, precum și semnalarea imediată a unor astfel de situații.

Acțiunile de acest tip urmăresc în special descurajarea comportamentelor de risc și transmiterea unui mesaj clar privind consecințele unor astfel de fapte.

Verificările nu s-au limitat doar la elevi, fiind verificate și 5 societăți comerciale, cu scopul prevenirii absenteismului școlar, dar și a combaterii comercializării produselor pe bază de tutun, a băuturilor alcoolice, respectiv a energizantelor către minori.

Astfel de acțiuni se vor desfășura pe tot parcursul anului școlar, cu scopul de a menține un climat de ordine și siguranță atât în instituțiile de învățământ, cât și în proximitatea acestora.


Sursa: IPJ Satu Mare

Exit mobile version