Ultima actualizare: azi, 22:30
horoscop
Horoscop

Spune-mi ce zodie eşti ca să-ţi spun pe ce cheltuieşti

Berbechoroscop

Cand ai buzunarul plin, nu ierti nimic din ce-ti iese-n cale, nici nu-ti trece macar prin gand sa compari niste preturi. Ai sifonierul plin de haine pe care le-ai purtat o data cel mult, ca dupa aia nu ti-au mai placut, nu stii ce-i aia tocmeala nici in locurile special amenajate, cum ar fi talciocurile. Daca vrei sa mergi la mall sau la terasa cu o prietena stramtorata financiar, nu eziti sa-i dai de la tine, doar ca sa te insoteasca. 

Taur

Cand vezi ceva bun de mancat, nu poti sa rezisti. Totusi, ai intelepciunea sa cauti in mai multe locuri, poate-n alta parte e mai ieftin sau si mai bun. Detesti sa ramai cu punga goala si mai ales sa nu-ti dai seama cum s-a golit. E foarte bun un caiet sa tii evidenta cheltuielilor: iti dai astfel seama care e necesarul tau intr-o perioada de timp. Poti, la nevoie, sa te lasi de fumat sau sa reduci ratia de tutun.

Gemeni

Toate ca toate, dar la convorbirile telefonice nu poti renunta, cat o sa coste factura? Daca esti nerabdatoare sa ajungi intr-un loc, chiar fara ca timpul sa te preseze, te urci in taximetru fara sa faci prea multe socoteli: ti-or ajunge banii si pentru inapoierea in acelasi mod, si pentru celelalte cheltuieli? Lucrurile si locurile scumpe te atrag si le platesti cu naturalete. In privinta tocarii banilor, iti traiesti clipa.

Rac

„De-ar fi cerul o placinta/ Si o tarta luna noua,/ Te-as chema numai pe tine/ Sa mancam noi amandoua.“ Si de-ar fi placinta si tarta foarte costisitoare, de ti-ai permite, tot ti-ai chema cea mai buna prietena si i-ai face cinste. Daca ai o intalnire importanta si trebuie sa faci impresie, ultimii bani ii dai pe reprezentare: un pachet de tigari dintre cele mai bune, o cursa cu taxiul, nemaivorbind de haine si accesorii. Banii iti dau tot confortul zilnic si ceva pe deasupra. In lipsa lor esti deprimata. Iar lipsa lor cam survine din cand in cand, fiindca ii cheltuiesti fara masura.

Leu

Orice noua achizitie a ta trebuie sa atraga admiratia. Cum ai bani pe mana, te infigi intai si-ntai in haine si accesorii, care accesorii sa fie mari, fistichii, stralucitoare. Nici cu parfumurile nu-i de joaca, desigur. E un dat al tau sa faci bani, asa ca nu vei pregeta la un moment dat ca putinul care ti-a ramas, probabil dupa o runda apriga de shopping, sa-l investesti intr-un joc de noroc. Cu cei din jur esti darnica, un motiv in plus sa-i domini.

Fecioara

Casa e prioritara. Nu concepi sa n-ai mancare in frigider, iar tu sa dai banii prin baruri sau pe iluzorii bilete la loto 6 din 49, nu concepi sa n-ai confortul necesar tie si familiei tale. Cum pui raul in fata, si de se-ntampla sa ai la un moment dat foarte multi bani, te gandesti ca vor veni zile nefericite, asa ca trebuie sa pui deoparte. Cheltuielile urmeaza o linie stricta: mancare, benzina, imbracaminte, altele necesare casei, iar ce ramane – la economisit!

Balanta

Haine de calitate, parfumuri, calatorii. Cheltuielile astea le faci cu fervoare in cazul ideal, cand ai cu ce. Altfel, daca ai frigiderul gol si bani doar de un pachet de tigari, iti iei, fara ezitare, tigari. Nu suporti ca grupul tau sa iasa in oras, la distractie, iar tu sa stai sa te uiti pe pereti din lipsa de fonduri. Pui la bataie ultimii bani sau te imprumuti. In cazul ultim, cu restituirea e mai greu. O s-o faci cand o sa ai din plin de unde.

 

Scorpion
Sa te invidieze lumea, sa te respecte, sa se teama de tine, asta ar fi situatia ideala in care sa ajungi. Instrumentul esential in realizarea ei e sa ai bani, dar degeaba ii ai si ii tii la ciorap. Sa se vada ca ai bani! Felul in care te arati in societate trebuie sa tradeze bunastare: haine, bijuterii, parfumuri, masina. Darea ta de mana, apoi, tinde sa-ti umileasca dusmanii si sa-ti atraga aliati. Prietenii adevarati, sinceri, ti-i ajuti cu placere, din initiativa ta.

Sagetator

Calatoriile, aventura, distractia. O sursa constanta de bani nemunciti ar fi ideala pentru ca asta inseamna libertate. In lipsa acestei surse, sagetatorul tot se arata optimist, lucru destul de fondat, la cat e de norocos. Conventiile sociale nu-i spun mare lucru, nu vrea haine de firma si asa mai departe. Ii place sa-i ajute pe cei din jur, indiferent de rangul lor, iar ajutorul cel mai de pret e, in viziunea lui, sa-i antreneze in distractie.

Capricorn

Evitarea cheltuielilor marunte fac marile economii. Tanjesti dupa tot ceea ce certifica succesul si starneste invidia in societate, mai putin larghetea de mana. Vrei, asadar, sa ai: casa, masina, aparatura, haine, bijuterii. Nu visezi la castiguri fabuloase peste noapte si iti propui sa le obtii pas cu pas, avand in minte clar intocmita o lista a prioritatilor, dupa posibilitati. De obicei, se materializeaza.

 Varsator

Calatorii, acte caritabile, fonduri pentru demarat o afacere… Varsatorii nu pun mare pret pe haine, accesorii si alte zorzoane. Daca am vorbit de o afacere, ea nu apare din dorinta de a face avere, ci de a avea o activitate, eventual de a da apropiatilor de lucru. Nativii nu sunt zgarciti si adesea cumpara lucruri inutile.

 Pesti

Iti croiesti o multime de planuri incantatoare si se intampla ca deodata sa te izbesti de un amanunt care sta in calea lor: lipsa banilor. Dar banii n-aduc fericirea – iata o consolare solida pentru orice esec financiar. Pestii sunt ca niste copii pe care parintii ii trimit la cumparaturi fara sa le dea o lista cu produsele si preturile: iau o gramada de lucruri dragute, scumpe si prea putin folositoare. Nu le pasa de ziua de maine, dar, cum-necum, se descurca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.