Cunoscut – evident metaforic – ca un veritabil dătător de hemoroidale nelinişti, morcovul a fost asociat de când lumea cu o problematică presantă.
Se ştie bine, morcovul este portocaliu şi în actuala conjunctură culoarea lui, coroborată cu agitaţia tot mai vizibilă a pedeliştilor, ne dă imaginea unei panici care nu mai poate fi ascunsă.
Deriva actualei Puteri, cauzată nu atât de criza internaţională extrem de des şi facil invocată, cât de incompetenţa de tip „Gâgă” a unor borfaşi ghinionişti, din stirpea celor din „Singur acasă”, nu mai are cum să fie redresată.
Buimăceala PD-L şi-a mai ridicat încă o dată poalele-n public, atunci când parlamentarii portocalii au votat de-a surda nişte legi pe care ar fi trebuit să le respingă. Poate că este aproape inutil să precizăm că legile ălea erau în favoarea cetăţenilor.
Şi când e vorba de a face un bine, pedeliştii, după ce-l fac, strigă a doua zi că au fost inconştienţi când au ridicat mâna şi este vorba doar de o eroare.
Nu ne rămâne decât să admirăm această consecvenţă a răului.
Dar nici nu cred că-i uşor să realizezi performanţa de a-ţi ridica în cap toate clasele sociale, toate profesiile şi vaierul unanim al sindicatelor.
Dacă ar trebui caracterizată într-un singur cuvânt guvernarea PD-L acesta este „Haos”. Niciodată în istoria postdecembristă a României nu a fost atât de evident cât de catastrofală poate fi sărăcia resurselor umane dintr-un partid.
De la Satu Mare şi până la Constanţa, portocaliul nu a cunoscut altă raţiune de a exista decât impostura, abuzul şi corupţia duse la extrem.
Puşculiţele de partid au devenit ditai sacii de bani proveniţi din cumpărarea funcţiilor, aidoma domniilor medievale de la Padişahul din Istanbul.
De la funcţiile de preşedinte de filială judeţeană PDL şi până la cea de şofer la vreo instituţie, totul este atent tarifat. Foamea de bani a pedeliştilor i-a lăsat cu gura căscată până şi pe cei care şi-au făcut un crez existenţial din mituirea în lanţ sau onctuoasa corupere la grămadă.
Pentru pedelişti nu mai există niciun fel de mâine, ci numai presanta nevoie de înhăţa tot ce se poate aici şi acum. Fripturiştii ăştia se gândesc că dacă au bani, vor reuşi să mituiască şi Puterea viitoare pentru a fi lăsaţi în pace.
Dar peste toate aceste inginerii mai mult sau mai puţin bugetivore apasă patibular un sentiment de sfârşeală, de inevitabil capăt de drum.
Întrebarea cea mai adâncă a portocaliilor nu este cât va ţine criza ci cât va ţine guvernarea portocalie, cât se vor mai putea îmbuiba din osânza tot mai firavă a banului public.
Şi chiar dacă se anunţă viforoasă, totuşi analiştii politici prevăd pentru iarna ce vine, o producţie de morcovi fără precedent.
Şi dacă morcovii sunt portocalii, nu-i greu de ghicit unde o să crească rădăcinoasele ăstea pârdalnice!