Directorul general al companiei Fornetti România şi consul onorific al Ungariei la Timişoara, Zoltan Panczel, a decedat, în noaptea de duminică spre luni, potrivit unui comunicat al companiei, citat de corespondentul MEDIAFAX.
“Cu foarte mare tristeţe şi amărăciune, anunţăm că directorul general al companiei Fornetti România, domnul doctor Panczel Zoltan Tibor, a încetat din viaţă“, se arată în comunicatul companiei.
Potrivit unor surse medicale, directorul general al Fornetti România a suferit un infarct miocardic, el fiind supus, de-a lungul timpului, la patru operaţii pe cord.
Zoltan Panczel s-a născut la Satu Mare, în 31 mai 1959. În perioada 1979-1985 a urmat cursurile Universităţii Politehnica Timişoara, Facultatea de Construcţii, iar între 1989 şi 2003 ale Facultăţii de Management a Universităţii “Mihai Eminescu” din Timişoara. În anul 2009 a obţinut doctoratul la Budapesta, cu teza “Managementul sistemelor de franciză”.
Între anii 2001-2009 a fost director general al Fornetti România. În anul 2009 a fost numit consul onorific al Ungariei la Timişoara, iar în anul 2012 a revenit la conducerea companiei Fornetti România, ca director general.