Ultima actualizare: azi, 21:29
sedinta Consiliul Local Negresti Oas
Locale

Parcul central din Negreşti-Oaş se va moderniza

sedinta Consiliul Local Negresti Oas

sedinta CL Negresti Oas

Consiliul Local Negreşti-Oaş a aprobat în ultima şedinţă proiectul de hotărâre privind modernizarea parcului central şi construirea unei toalete publice, concomitent cu reabilitarea aleilor din zonă, dar şi reabilitarea clădirii în care funcţionează Serviciul de taxe şi impozite locale.

La propunerea primarului Aurelia Fedorca, consilierii locali din Negreşti-Oaş şi-au dat votul pentru întocmirea documentelor necesare pentru modernizarea parcului central, construirea unei toalete publice, amenajarea parcării de pe strada Unirii şi a întregii zone. În urma discuţiilor avute, consilierii au optat pentru construirea unei toalete publice subterane. Primarul Aurelia Fedorca a declarat că documentaţia tehnică va fi întocmită în perioada următoare şi că speră să obţină finanţare pentru realizarea acestor obiective din fonduri guvernamentale. “Dacă nu vom reuşi ceea ce ne-am propus, parcarea din zona Unirii cu aleile adiacente vor fi modernizate de la bugetul local“, a dat asigurări Aurelia Fedorca, conştientă de starea deplorabilă în care se află zona. 

Un alt proiect aprobat de consilieri se referă la reabilitarea clădirii în care funcţionează Serviciul de taxe şi impozite locale. “Vrem să reabilităm urgent această clădire astfel încât contribuabilii să poată apela în condiţii decente la serviciile primăriei. Aici vom amenaja, pe lângă un serviciu de taxe şi impozite eficient şi transparent, un birou unic pentru cetăţeni, registratura, registrul agricol şi starea civilă. Contribuabilii trebuie să fie serviţi rapid şi corect“, a precizat primarul. Consilierii au optat pentru modernizarea şi extinderea clădirii cu încă un etaj, investiţie estimată la valoarea de 650.000 de lei.

De asemenea, consilierii negreşteni au aprobat cererea Parohiei Ortodoxe nr. 3 din Negreşti-Oaş privind concesionarea unui teren pe o perioadă de 99 de ani pentru construirea unei bisericuţe pe locul pe care în prezent se află capela ortodoxă de pe strada Luna nr. 175, aflată în stadiu avansat de degradare. Prezent la şedinţă, preotul Marcel Malanca a afirmat că enoriaşii din zonă s-au declarat de acord să contribuie la construirea noii biserici, precizând că aproximativ 300 de familii vor putea frecventa viitorul lăcaş de cult. 

Consilierii locali au fost chemaţi să se pronunţe şi asupra ofertelor depuse de trei firme din oraş privind concesionarea unui spaţiu pentru bibliotecă. Având în vedere preţul apropiat ofertat de cele trei societăţi, consilierii au stabilit ca biblioteca să rămână momentan în actuala locaţie, unde se va plăti o chirie lunară de 760 de euro, adică 3,8 euro/ mp, cu 0,2 euro mai puţin decât anul trecut. La propunerea primarului, consilierii au votat pentru încheierea unui act adiţional pentru actualul sediu, urmând să se caute un spaţiu pentru bibliotecă aflat în proprietatea oraşului. Una dintre propunerile avansate de primarul Aurelia Fedorca a fost amenajarea fostei centrale din cartierul Poliţie, o altă variantă fiind amenajarea fostelor ateliere de la Şcoala nr. 1. Nu în ultimul rând, edilul şef al Negreştiului spera ca proiectul Centrului Multicultural în parteneriat public-privat să fie perfectat în perioada următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.