Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

450 de sătmăreni au absolvit cursurile organizate de Camera Agricole

Conferinta de presa Camera Agricola (13)În jur de 450 de persoane au absolvit cele 23 de cursuri organizate în 2012 de Camera Agricolă, potrivit bilanțului instituției prezentat de directorul executiv Fodor Istvan. În cadrul conferinței la care au mai participat consilierii superiori Claudiu Govor și Scholtz Bela, au fost prezentate detaliile cu privire la impozitul agricol.

Directorul Camerei Județene Agricole Satu Mare, Fodor Istvan, a declarat că anul trecut s-au organizat 23 de cursuri, ca lucrător în creșterea animalelor, lucrător în cultura plantelor, în gospodăria agroturistică, brutar, legumicultor, pomicultor, tractorist și apicultor. Cursurile au fost absolvite de 448 de persoane, însă din 2002, de când au început cursurile la Camera Agricolă au absolvit peste 18.000 de persoane.

Reprezentanții Camerei Agricole au prezentat principalele modificări ale Codului Fiscal, cu privire la introducerea impozitului agricol în rândul fermierilor, producătorilor și proprietarilor agricoli, adresându-se doar persoanelor fizice.

Sunt scutite de la impozitare exploatațiile agricole până la o anumită suprafață sau număr de capete de animale, iar ce trece de acest plafon va fi impozitat, conform tabelelor prezentate mai jos.

Sunt venituri neimpozabile în limitele stabilite potrivit tabelului următor:

 

Produse vegetale

Suprafaţa

Cereale

până la 2 ha.

Plante oleaginoase

până la 2 ha.

Cartof

până la 2 ha.

Sfeclă de zahăr

până la 2 ha.

Tutun

până la 1 ha.

Hamei pe rod

până la 2 ha.

Legume în câmp

până la 0,5 ha.

Legume în spaţii protejate

până la 0,2 ha.

Leguminoase pentru boabe

până la 1,5 ha.

Pomi pe rod

până la 1,5 ha.

Vie pe rod

până la 0,5 ha.

Flori şi plante ornamentale

până la 0,3 ha.

 

 

Animale

Nr. de capete/Nr. de familii de albine

Vaci şi bivoliţe

până la 2

Ovine şi caprine

până la 10

Porci pentru îngrăşat

până la 6

Albine

până la 50 de familii

Păsări de curte

până la 100

 

 

Impozitul agricol se impune în următoare situații:

Produse vegetale

Suprafaţa destinată producţiei

vegetale/cap de animal/

familie de albine

norma de venit

– lei –

impozit de plătit pe ha./cap de animal/familie de albine

– lei –

Cereale

peste 2 ha.

449

71,84

Plante oleaginoase

peste 2 ha.

458

73,28

Cartof

peste 2 ha.

3.488

558,08

Sfeclă de zahăr

peste 2 ha.

697

111,52

Tutun

peste 1 ha.

1.060

169,6

Hamei pe rod

peste 2 ha.

1.483

237,28

Legume în câmp

peste 0,5 ha.

4.001

640,16

Legume în spaţii protejate

peste 0,2 ha.

8.033

1.285,28

Leguminoase pentru boabe

peste 1,5 ha.

801

128,16

Pomi pe rod

peste 1,5 ha.

4.709

753,44

Vie pe rod

peste 0,5 ha.

1.385

221,60

Flori şi plante ornamentale

peste 0,3 ha.

11.773

1.883,68

 

 

 

 

Animale

 

 

 

Vaci şi bivoliţe

peste 2 capete

453

72,48

Ovine şi caprine

10 – 50 de capete

23

3,68

peste 50 de capete

65

10,4

Porci pentru îngrăşat

6 – 10 capete

56

8,96

peste 10 capete

177

28,32

Albine

50 – 100 de familii

70

11,2

peste 100 de familii

98

15,68

Păsări de curte

100 – 500 de capete

3

0,48

peste 500 de capete

2

0,32

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.