Ultima actualizare: azi, 12:56
Locale

Două accidente au avut loc joi în Satu Mare

Două persoane au fost rănite uşor ieri în urma unor evenimente rutiere produse în judeţ, în localităţile Remetea Oaş şi Păulian. 

accident

accident

Primul dintre accidente a avut loc în jurul orei 14.00, pe DJ 109, poliţiştii rutieri din Negreşti Oaş stabilind că Agota D., de 23 de ani, aflată la volanul autoturismului, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curbă periculoasă, a derapat şi s-a răsturnat în afara carosabilului. Pasagera din autoturism, o femeie de 42 de ani, din Oraşu Nou, a suferit leziuni uşoare în urma impactului.

Şi o tânără de 18 ani, din Doba, a fost victima unui accident  de circulaţie înregistrat ieri pe DN 19, în localitatea Păulian. Tânăra traversa strada prin loc marcat şi semnalizat cu indicatoare rutiere, în momentul în care a fost accidentată de autoturismul condus de Vasile B., de 61 de ani, din Satu Mare. Din fericire, şi în acest caz victima a suferit leziuni uşoare.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a urca la volan. Poliţiştii rutieri continuă ancheta în aceste cazuri.

*** 

Pornind de la acest caz concret în care pietonul ce era angajat regulamentar în traversare, a fost accidentat, poliţiştii Serviciului Rutier au organizat ieri acţiuni menite a-i responsabiliza pe şoferii sătmăreni tocmai cu privire la respectarea acestei norme rutiere. 9 şoferi au fost surprinşi încălcând regulile de acordare a priorităţii pietonilor angajaţi regulamentar în traversare, fiindu-le suspendată exercitarea dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice.

Tot ieri au mai rămas fără permise alţi 3 conducători auto, pentru conducerea cu o concentraţie de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, depăşirea cu peste 50 km/oră a vitezei legal admise ori angrenarea în depăşiri neregulamentare. 

11 şoferi au fost sancţionaţi pentru conducerea pe drumurile publice a unor autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice, iar în alte două cazuri poliţiştii au aplicat amenzi de câte 150  lei pentru conducerea autoturismele pe trotuar, în zona destinată pietonilor. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.