Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Grup româno-maghiar pentru atragerea fondurilor europene

Adrian Stef, Oszkar Sesztak

Adrian Stef, Oszkar Sesztak

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef și omologul său din județul vecin Szatmar-Szabolcs-Bereg, Oszkar Sesztak, s-au întâlnit astăzi pentru a pune la punct înființarea Grupului European de Cooperare Teritorială, prin care cele două județe vor putea accesa mai ușor fonduri structurale.

Aceasta este cea de-a doua întâlnire între cei doi președinți, prima având loc în Ungaria. În cadrul acesteia s-a discutat despre înființarea unui Grup româno-maghiar pentru îmbunătățirea cooperării dintre cele două județe, pentru a putea accesa mai ușor fonduri europene.

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, a declarat că prin această aplicație proiectele comune vor avea șanse mai mari pentru obținerea de fonduri, punctajul fiind mai mare. Colaborarea dintre cele două județe va viza mai multe domenii de interes comun, precum sănătatea, serviciile sociale, turismul, cultura, învățământul, transportul, economia, etc.

Potrivit președintelui Adrian Ștef, una dintre prioritățile acestei cooperări este drumul expres, ambele părți angajându-se să facă lobby pentru realizarea acestei investiții. Ștef a precizat că în acest moment sunt asigurate fonduri doar pentru centura de ocolire a municipiului și cel de-al treilea pod peste Someș, care vor face parte din proiectul de drum expres.

Proiectul de drum expres este o prioritate și pentru Ungaria, potrivit declarației președintelui Oszkar Sesztak, care a spus că acest drum este o axă importantă de comunicare între cele două județe. Acesta a precizat că înființarea Grupului va fi asigurată de Guvernul din Ungaria.

”Mă bucur că am reușit să dăm un elan nou acestei cooperări. Ambele județe s-au confruntat cu aceeași problemă, sunt departe de centrele importante. Am reușit să implementăm mai multe proiecte cu succes împreună cu partenerii români și sperăm să fie așa și în perioada 2014-2020”, a declarat Oszkar Sesztak.

La sfârșitul lunii va avea loc la Budapesta o nouă întâlnire între cele două părți, urmând să se stabilească modul de funcționare a acestui Grup, precum și conducerea, respectiv structura acestuia.

 

7 comentarii

  1. Liberalii Răspunde

    Tradare!!! Stef s-a dat cu ungurii!!! Sariti oameni buni!!! 🙂

    • pisica zbarlita Răspunde

      Stai cumintel, liberal sparios,nu e nici o tradare,e bine ce face, s-a aliat cu cine trebuie sa aduca mai usor si repede fonduri europene , trebuie apreciat pt asta, nu hulit! Bucurestiul e prea departe, prietenii unguri sau nemti, pe care i-a chemat primarul nostru, sunt mai de nadejde, iar dl.Stef daca incepe sa se adune si sa merite painea pufoasa pe care o mananca,e bine! Concentrati-va, dl.Stef, si munciti cu folos pt comunitate, pt ca puteti si trebuie ! Bravo !

      • Liberal Răspunde

        Pai pana acum ungurii erau dusmanul nr 1. Acum stef+unguri=love? Miroase a tradare pentru boschetarii care au votat USL contra ungurilor!

        • pisica zbarlita Răspunde

          Sa fim seriosi, liberal istet ce esti! Romanii primari Sanfira( care nu a facut nimic in 5 ani, iar ce a facut nu trebuia deloc sa faca- a taiat toti copacii din oras,cimitir pod, drum Closca!- Primar prost,un singur mandat!) sau Anderco,care a facut ceva bun pt oras?! Aiurea in tranvai! Ungurii Ilyes si bunul Csehi au inceput sa dezvolte orasul ! E evidenta si istorie, trebuie sa fim corecti! Iar acum,printr-o superba rasturnare de forte, sunt romanii la putere si la carma orasului si judetului ! Sa-i vedem facand treaba si mai buna,PENTRU CA POT SI TREBUIE sa lucreze pentru noi si pentru binele satmarenilor! Eu am incredere si speranta …

  2. Dan Răspunde

    Brigitta nu e unguroaica?! Nu e normal sa se dea cu ungurii?

  3. Vlad Răspunde

    Adi Stef s-a re..lat cu Crina Babut Domuta, de aceea Babut Dan este city-manager!A, si sa nu o uitam pe Brigitte de la Consiliul Judetean! E frumos tipu…ce sa ii faci? Il place femeile!

  4. marius Răspunde

    ar fi bine si la noi an Cluj asa ceva. Sa nu uitam ca in tarile occidentale dezv. mergem prin Ungaria nu Bulgaria din pacate. Trebuie sa colaboram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.