Un bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a provocat scandal într-un bar din comuna Acâş, înfigând cuţitul pe care-l avea asupra sa într-o masă din local şi proferând injurii şi ameninţări. Bărbatul de 46 de ani a continuat să manifeste o atitudine recalcitrantă şi agresivă şi în momentul în care au intervenit poliţiştii Postului de Poliţie Acâş, ameninţându-i pe aceştia cu acte de violenţă. Suspectul însă a fost imobilizat şi condus la secţie pentru cercetări, la controlul corporal efectuat de poliţişti găsindu-se asupra sa şi cuţitul cu lama de 12 cm.
Sandor F. este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, port ilegal de armă albă, iar cu privire la săvârşirea infracţiunii de ultraj contra poliţiştilor a fost sesizată instanţa competentă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei.
Alţi doi bărbaţi sunt anchetaţi de poliţişti pentru portul ilegal de arme albe în locuri ori împrejurări ce ar putea primejdui viaţa, integritatea fizică a persoanelor sau liniştea şi ordinea publică. Este cazul lui Sorin N., de 40 de ani, din Baba Novac, suspectat de poliţiştii din Ardud că a agresat, folosind un cuţit de bucătărie, un alt localnic, în vârstă de 33 de ani, cauzându-i o rană superficială la nivelul abdomenului.
Şi în acest caz agresorul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, poliţiştii întocmind pe numele său acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor de port ilegal de armă albă şi loviri sau alte violenţe.
Şi patrula de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare a intervenit pentru aplanarea unui scandal pe Strada Neajlov, surprinzând un sătmărean de 40 de ani, care-l ameninţa cu un cuţit pe un alt bărbat de 31 de ani. Nicio persoană nu a fost rănită, însă Imre E., din Potău, s-a ales cu dosar penal pentru port ilegal de armă albă.