Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Procesul fraţilor Călin şi Florin Gal a început cu o amânare

Florin Gal

Florin Gal

Procesul fraţilor Călin şi Florin Gal, trimişi în judecat pentru mai multe infracţiuni de corupţie comise în vremea când conduceau Direcţia pentru Sport şi Tineret Satu Mare, a început astăzi, la Curtea de Apel Oradea, cu o amânare. Următorul termen va avea loc pe 10 aprilie.

Potrivit unui comunicat de presă, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
GAL FLORIN – GABRIEL, director la Direcția Județeană pentru Tineret Satu Mare la data săvârșirii faptelor, în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni:
– efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite,
– conflict de interese,
GAL CĂLIN – MIHAI, director la Direcția Județeană pentru Tineret Satu Mare la data săvârșirii faptelor, în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni:
– efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite,
– conflict de interese,
– abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anilor 2009 – 2011, inculpații Gal Florin – Gabriel și Gal Călin – Mihai, care sunt frați, în timp ce au îndeplinit, pe rând, funcția de director în cadrul Direcției Județene pentru Tineret Satu Mare, au desfășurat acte de comerț în numele S.C. Bosic Empire Company SRL Carei, societate comercială pe care o administrau în fapt.
De asemenea, în perioada mai – octombrie 2009, inculpatul Gal Florin – Gabriel, în calitate de director la Direcția Județeană pentru Tineret Satu Mare, a aprobat închirierea Hotelului Sport din municipiul Satu Mare, imobil aflat în proprietatea instituției pe care o conducea, către firma pe care o administra în fapt S.C. Bosic Empire Company SRL Carei. Închirierea s-a realizat în condiții avantajoase pentru firma sa, respectiv cu suma de 2.689,98 lei/lună pe o perioadă de 10 ani. La licitația organizată în vederea atribuirii contractului de închiriere, s-au înscris 2 societăți comerciale: S.C. Bosic Empire Company SRL și o altă firmă, constituită cu 5 zile înainte de licitație și administrată de un membru al familiei lui Gal Florin – Gabriel. De asemenea, președintele comisiei de licitație a fost fratele directorului, inculpatul Gal Călin Mihai.
În cursul anilor 2009, 2010 și 2011, inculpatul Gal Florin – Gabriel a aprobat plata către S.C. Bosic Empire Company SRL a sumei totale de 44.716,12 lei, reprezentând plata unor servicii de aprovizionare efectuate de firma pe care o administra în fapt pentru instituția publică pe care o conducea.
În perioada 16 noiembrie 2009 – 9 august 2010, inculpatul Gal Călin – Mihai, în calitate de director la Direcția Județeană pentru Tineret Satu Mare, a atribuit S.C. Bosic Empire Company SRL, societate pe care a administrat-o de drept și, ulterior, de fapt, mai multe contracte de lucrări de reabilitare a Centrului de Agrement Ștrand, ce se afla în proprietatea instituției pe care o conducea. În această modalitate, S.C. Bosic Empire Company SRL a încasat pe nedrept suma totală de 163.706,43 lei.
De asemenea, în perioada iunie – iulie 2010, inculpatul Gal Călin – Mihai a aprobat plata a două contracte (de execuție de mobilier și de execuție de lucrări electrice) la prețuri mai mari decât valoarea reală a lucrărilor, prejudiciind Direcția Județeană pentru Tineret Satu Mare cu suma de 76.123 lei, concomitent cu realizarea unui folos material injust pentru S.C. Bosic Empire Company SRL cu aceeași valoare.
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare se constituie parte civilă în procesul penal împotriva învinuitului Gal Călin – Mihai cu suma de 76.123 lei. În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui autoturism aparținând inculpatului Gal Călin Mihai.

5 comentarii

  1. Ion roata Răspunde

    Nu doresc sa fiu avocatul apararii fratilor Gal. Daca sunt vinovati sa fie judecati in conformitate cu gravitatea faptelor comise. Vad ca se invoca faptul ca in perioada cand erau ordonatori de credit ( sefi de institutii publice ), au facut afaceri cu o firma pe care o conduceau ,,de fapt” si nu ,,de drept”. In aceste conditii nu pot sa nu ma intreb de ce nu se ,,autosesizeaza” DNA-ul si in cazul domnului Stef care ofera pe banda rulantacontracte grase din bani publici firmei pe care o detine ,de fapt” in coproprietate cu Rasnoveanu Marian. Sigur ca stie toata lumea, mai putin Valer Marian si alte institutii ,,specializate” ca este vorba despre Folda Grup & prietenii stiu de ce.

  2. Teo Senna Răspunde

    furi nu furi, vremea guvernarii trece … ceea ce au facut ei nu este o idee geniala … este o chestie care "probabil" s-a practicat si s-a mai practica mult mia mult de acum inainte

  3. elena basescu Răspunde

    mortul asta de gal dupa infatisare si manevrele care le-a facut impreuna cu sustinatorii sai care acuma s-au dat la fund merita 15 ani piscarie…………sa vedem justitia cum isi face datoria!!!……….heiiiiiii frolinel unde este talonul de la lganul directiei de tineret si sport,poate te incrimineaza ca ai fost mare smecher si l-ai facut disparut……!?:)))))

  4. soft Răspunde

    degeaba face puscarie etc, etc, etc, gaura la bugeul de stat tot ramane. Primeste 3 ani cu suspendare, si bine mersi. Pe cont tot ii ramane vreo 100.000 de euro.

  5. Papa Ioan Paul II Răspunde

    Ar putea merge la noul confrate, Papa Francisc I, in pelerinaj pentru ieratea pacatelor:
    1. Adrian Stef: s-a regulat cu Crina Babut Domuta, sotia city-managerului Dan Babut; cu Brigitte de la Consiliul Judetean!
    2. Mircea Govor: datoreaza la buget local in jur de 500.000.000.000 lei vechi. Odrasla Razvi-boy are epilepsie!
    etc
    etc
    etc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.