Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Prostituţie cu minori în Italia. Un bărbat din Satu Mare a fost ridicat de mascaţi

Trafic-minoriProstituţie cu minori în Italia. poliţiştii au reţinut două persoane, din Satu Mare şi Maramureş, pentru prostituţie, vizată fiind o grupare internaţională.

În urma activităţilor specifice şi în baza delegării procurorului DIICOT-Biroul Teritorial Maramureş, lucrători de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare, au desfăşurat o acţiune constând în efectuarea a două percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Satu Mare şi Maramureş, vizând probarea activităţii infracţionale a unei grupări de traficanţi de minori în Italia, pentru prostituţie.

Urmare probatoriului administrat în cauză procurorul DIICOT Biroul Teritorial Maramureş a dispus reţinerea, pe o perioadă de 24 de ore, a numiţilor A.F.R., de 32 ani, din judeţul Satu Mare şi P.F.V., de 26 de ani, din oraşul Baia Sprie, judeţul Maramureş.
Cercetările continuă faţă de cei doi suspecţi sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de minori, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 13 din Legea 678/2001 cu modificările şi completările ulterioare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.