În cursul serii de marți, 23 aprilie, polițiștii de frontieră din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ al S.T.P.F. Satu Mare au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale. În jurul orei 21.30, au observat, în municipiul Satu Mare, doi cetățeni afro-asiatici care nu-și justificau prezența în zonă. Ulterior, polițiștii de frontieră au procedat la supravegherea acestora. Cei doi au luat un taxi cu care s-au deplasat până în localitatea Vetiș, acolo au coborât din autoturism și au pornit pe jos spre frontiera româno-ungară. În acel moment, polițiștii au acționat pentru reținerea persoanelor.
Cei doi au fost conduși la sediul STPF Satu Mare și din primele cercetări s-a constatat că este vorba despre doi cetățeni din Pakistan, în vârstă de 25, respectiv 37 de ani, care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria pentru a ajunge într-o țară din vestul Europei.
Cei doi sunt cercetați de poliţiştii de frontieră pentru tentativă la ieșirea din țară prin trecere ilegală a frontierei de stat.