Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

Doi pakistanezi au fost reținuți la Vetiș

politia frontieraPolițiștii de frontieră sătmăreni au reținut doi cetățeni pakistanezi care intenționau să iasă ilegal din țară, pe frontiera verde.

În cursul serii de marți, 23 aprilie, polițiștii de frontieră din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ al S.T.P.F. Satu Mare au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale. În jurul orei 21.30, au observat, în municipiul Satu Mare, doi cetățeni afro-asiatici care nu-și justificau prezența în zonă. Ulterior, polițiștii de frontieră au procedat la supravegherea acestora. Cei doi au luat un taxi cu care s-au deplasat până în localitatea Vetiș, acolo au coborât din autoturism și au pornit pe jos spre frontiera româno-ungară. În acel moment, polițiștii au acționat pentru reținerea persoanelor.

Cei doi au fost conduși la sediul STPF Satu Mare și din  primele cercetări s-a constatat că este vorba despre doi cetățeni din Pakistan, în vârstă de 25, respectiv 37 de ani, care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria pentru a ajunge într-o țară din vestul Europei.

Cei doi sunt cercetați de poliţiştii de frontieră pentru tentativă la ieșirea din țară prin trecere ilegală a frontierei de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.