Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Femeile social-democrate vor organiza o colectă de cărţi pentru copii

OFSDFemeile social-democrate din România au decis să organizeze o colectă de cărţi pentru copiii cu greutăţi materiale, în cadrul unui program mai amplu privind prevenirea abandonului şcolar. Femeile social-democrate din Transilvania, printre care şi primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, s-au întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute la Alba Iulia în cadrul unui simpozion intitulat “Abandonul şcolar, o fractură în educaţia copilului”.

            La simpozion au participat preşedinta Organizaţiei Femeilor Social Democrate (OFSD) din România, ministrul mediului Rovana Plumb, ministrul delegat pentru dialog social, Adriana Pană, secretarul de stat şi secretarul general al OFSD, Maria Lazăr, alături de reprezentate ale organizaţiilor femeilor social-democrate din toate judeţele din Transilvania.

            În urma dezbaterilor, femeile din PSD au decis să organizeze o colectă de manuale şcolare şi de cărţi de citit pentru copiii cu greutăţi materiale. De asemenea, după consultări cu reprezentanţii Guvernului, urmează să fie găsite soluţii pentru prevenirea abandonului şcolar.   

            Pe de altă parte, primarul Aurelia Fedorca a propus organizarea unui simpozion naţional de Ziua Internaţională a Familiei, în cursul lunii mai, la Valea Măriei, invitându-le pe femeile din PSD să participe şi la Sâmbra Oilor, manifestare care va avea loc în data de 12 mai.

 Sursa: Biroul de presă al OFSD Satu Mare

            

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.