Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

„Să ştii mai multe, să fii mai bun!” s-a bucurat de succes în rândul elevilor

mariana roman, claudiu mondici, mariana brumboiu 0(6)Programul „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, desfășurat în cadrul Săptămânii Altfel, a fost un succes, potrivit conducerii Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare. La conferința de presă au participat inspectorul școlar general, Mariana Roman, adjunctul Claudiu Mondici și purtătorul de cuvânt, Mariana Brumboiu.

Săptămâna 1-5 aprilie 2013 a fost dedicată activităţilor educative extra-curriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. În această săptămână nu s-au organizat cursuri conform orarului obişnuit al unităţilor de învăţământ, iar programul „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” s-a desfăşurat în conformitate cu un orar special.

Scopul acestui program este implicarea tuturor copiilor preşcolari/elevilor şi a cadrelor didactice în activităţi care să răspundă intereselor şi preocupărilor diverse ale copiilor preşcolari/elevilor, să pună în valoare talentele şi capacităţile acestora în diferite domenii și să stimuleze participarea lor la acţiuni variate.

În vederea elaborării programului de activităţi, în timpul primului semestru, au fost solicitate propunerile  elevilor, la orele de dirigenţie, şi cadrelor didactice, în cadrul şedinţelor comisiilor metodice, părinţilor, în cadrul şedinţelor cu părinţii, precum şi reprezentaţilor autorităţilor administraţiei publice locale/ai comunităţii, în cadrul şedinţelor consiliului de administraţie.

Tipurile de activităţi care au fost organizate în cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, au inclus activităţi culturale; activităţi tehnico-ştiinţifice; activităţi sportive; activităţi de educaţie ecologică şi de protecţie a mediului; activităţi de educaţie pentru cetăţenie democratică, pentru promovarea valorilor, etc.

 

Inspectorul școlar general, Mariana Roman, a apreciat programul din acest an, ca fiind mai reușit ca anul trecut, întrucât școlile și profesorii s-au pregătit mai bine, iar elevii au avut ocazia să experimenteze activități diverse. De asemenea, vor fi selectate şi promovate cele mai reuşite activităţile desfăşurate în cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, rezultatele urmând a fi comunicate în data de 25 mai.

2 comentarii

  1. IRINA 1 Răspunde

    22 de tineri satmareni au pornit sa cucereasca lumea cu inteligenta si pregatirea lor. Cei mai buni elevi olimpici si dascalii lor au plecat sa demonstreze ca SUNT CEI MAI BUNI. Ca Satu Mare este un orasel din Romania privilegiat si binecuvantat prin oamenii extraordinari pe care-i are.

    22 de elevi extraordinari si dascalii lor au plecat sa demonstreze ca sunt cei mai buni.S-au intors cu 25 de premii si mentiuni la fazele nationale ale olimpiadelor scolare. Au demonstrat ca sunt SUPER SPORTIVI, SUPER CAMPIONI…ca sunt CEI MAI BUNI ELEVI si DASCALI DIN TARA…Si trebuie sa-i cunoastem pe fiecare din ei si sa ne inclinam in fata lor cu respect .

    6 elevi satmareni au luat Premiul 1.
    4 elevi satmareni au luat Premiul 2.
    3 elevi satmareni au luat Premiul 3,
    dar si 12 mentiuni…

    19 din ei au fost distinsi de diverse societati stiintifice cu diverse distinctii…

    Performanta lor este coplesitoare.Performanta dascalilor satmareni care si-au pus tot sufletul la pregatirea micilor genii satmarene este uluitoare…Cum se numesc acesti dascali ? Cum se numesc acesti elevi senzationali ?…

    Vedeti ce se intampla cand se fac promisiuni din suflet ? MIRACOLE…Vedeti ce se intampla cand oamenii se simt iubiti si pretuiti ? Cand au incredere ca vor fi rasplatiti pentru munca si stradanie lor ?! Fac performanta, fac MIRACOLE…

    22 de tineri satmareni exceptionali si dascalii lor…Este un moment deosebit pentru toti elevii si dascalii lor din Satu Mare…

    Miracole se intampla mereu…Trebuie doar sa crezi in ele…

    Satu Mare si oamenii sai exceptionali…!

    P.S. Respect imens pentru parintii acestor copii senzationali !…

  2. satmarean Răspunde

    25 de premii si mentiuni la Olimpiadele Nationale. Nu este un mare eveniment? O mare performanta ? Oraselul nostru are o speranta doar prin acesti tineri deosebiti, doar prin acesti dascali extraordinari…Va mai amintiti de ei ?! Au demonstrat ca sunt CEI MAI BUNI ELEVI SI DASCALI DIN TARA !!!

    D-na inspector scolar Szasz Piroska, la alegerile parlamentare ati scos peste 5800 de voturi – si toate aceste voturi reprezentau sperante ale dascalilor si parintilor si bunicilor locului pt invatamantul din Satu Mare…Aveti obligatii, doamna Szasz Piroska, fata de acesti elevi olimpici eminenti si dascalii lor…Asa cum au si alte persoane…Si alte institutii…

    Sunt cei mai buni elevi din tara…Sunt cei mai buni dascali din tara…Si sunt ai nostri , cei mai buni din Satu Mare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.