Ultima actualizare: azi, 16:16
Adrian Marc Partidul Coreenilor
Locale

Ştire de 1 aprilie: Managerul Spitalului Judeţean, Adrian Marc, a trecut la Partidul Coreenilor :)

Adrian Marc Partidul CoreenilorUn aşa zis „comunicat de presă” ne-a fost trimis pe adresa redacţiei, astăzi, 1 aprilie. Îl reproducem în continuare integral, cu menţiunea că informarea trebuie tratată ca atare, având în vedere că este Ziua Păcălelilor.

De asemenea, fotografiile aparţin aceluiaşi autor.

COMUNICAT DE PRESĂ

Unul dintre personalităţile promovate de UDMR în funcţii de conducere în administraţia publică, preluat apoi de PNL şi promovat în funcţii de conducere în administraţia publică Adrian Marc, a părăsit formaţiunea liberală şi s-a înscris în Partidul Coreenilor Popular-Liberal-Monarhişti (PCPLM). 

El şi-a anunţat decizia luni, în cadrul unei conferinţe de presă la un restaurant tradiţional korean din Satu Mare, conferinţă susţinută împreună împreună cu preşedinţii organizaţiilor judeţene şi municipale ale PCPLM  Kim-Jong-Bun, respectiv Tudor Xiao Ping.

Managerul Spitalului Judeţean şi-a motivat decizia prin faptul că doreşte să contribuie la continuarea reformelor în sistemul medical sătmărean prin măsuri pe care şi le-a asumat actuala conducere a Consiliului Judeţean Satu Mare şi a ţinut să infirme, în acelaşi timp, presupunerile potrivit cărora a făcut această mişcare pentru a-şi păstra postul de manager.

„Nu a fost o decizie uşoară, era nevoie de vreo 3 sticle de vin să mă convingă. La PCPLM  am găsit o echipă dinamică şi plină de entuziasm, cu care pot să colaborez, bazându-mă şi pe relaţiile bune pe care le-am avut cu koreenii până acum, de când port puloverele de la ei. Ne-am trasat nişte sarcini clare în ceea ce priveşte schimbările majore în sistemul de sănătate în anii următori şi sper să îndeplinesc toate obiectivele – a declarat Adrian Marc.

Preşedintele PCPLM Satu Mare, l-a felicitat pe tânărul manager pentru ceea ce a numit „decizie înţeleaptă”, exprimându-şi convingerea că prin această mutare se întăreşte echipa koreenilor liberali  sătmăreni. „Adrian Marc sau Adi-An-Jü (trădătorul în pulovăr n.r) cum îl numim noi,  şi-a dovedit competenţa în toate cele 27 de funcţii pe care le-a ocupat, iar noi apreciem competenţa. In curând va fi oricum nevoie de nişte prosoape de marcă sau de ghete Abibas pentru instituţii, iar noi împreună cu colegii noştri liberali din China suntem principalii furnizori ai managerilor de top pentru orice spital” – a afirmat Kim-Jong-Bun.

Despre această decizie şi despre planurile sale de viitor, managerul spitalului a declarat: „la UDMR m-am săturat de atâtea concursuri de vinuri nobile, plus că n-am bani pentru costume de 2.000 de euro să fiu luat în considerare în gaşca PNL. Oricum, Orientul este în ascensiune, trebuie să mă conformez acestei tendinţe…

Adrian Marc Partidul Coreenilor

 

4 comentarii

  1. satmarean Răspunde

    aia cu “puloverul”… :))

  2. PLM Răspunde

    Cumplit de ocupat baiatu asta .PLM este o prescurtare care se potriveste si lui si partidelor care il sustin.

  3. andrei sabo Răspunde

    foarte bun textul felicitari Portalsm!

  4. cetateanu Răspunde

    se aliaza cu ori cine, daca ies bani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.