Ultima actualizare: azi, 20:10
Locale

Sute de polițiști și jandarmi, la datorie de Paște

Politisti1Sute de polițiști și jandarmi vor fi la datorie de Paște, asigurând ordinea și liniștea publică.

Pentru liniştea şi siguranţa sătmărenilor vor acţiona zilnic în perioada vacanţei de   1 Mai şi a Sfintelor Sărbători de Paşte, 170 de poliţişti, care vor urmări îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică.

Poliţişti de ordine publică, rutieri şi din alte structuri vor fi la datorie, în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zonele lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestor sărbători.

În trafic se va acţiona cu aparatură radar pentru supravegherea respectării regimului legal de viteză şi prevenirea accidentelor cu urmări tragice. Poliţiştii din cadrul formaţiunilor de poliţie rutieră şi ordine publică vor acţiona pe drumurile publice pentru a supraveghea şi modul în care se asigură transportul  animalelor şi a produsele din carne, însoţite de documente justificative, de către abatoare cu autovehicule autorizate.  

Peste 250 de jandarmi, la datorie

În intervalul 1 – 6 mai,  peste 250 de jandarmi se vor afla la datorie şi vor asigura ordinea publică şi siguranţa sătmărenilor pe timpul mini-vacanţei de 1 mai şi a Sărbătorii Paştelui.

În perioada imediat următoare, în spaţiul public se vor desfăşura numeroase manifestări la care se preconizează o mare afluenţă a populaţiei.

Miercuri, 1 mai, echipaje din cadrul Jandarmeriei Satu Mare vor participa la manifestările organizate pe întreg cuprinsul judeţului, dedicate  sărbătoririi Zilei Internaţionale a Muncii – 1 Mai.

În perioada 2 – 4 aprilie, vor fi executate misiuni de asigurare a ordinii şi siguranţei publice în zona pieţelor , târgurilor şi oboarelor, dar şi în alte zone de interes operativ de pe raza judeţului Satu Mare.

În perioada 3 – 6 aprilie vor fi executate misiuni de asigurare a ordinii şi siguranţei publice pe timpul manifestărilor religioase organizate la mai multe lăcaşe de cult. Acestea sunt dispuse în localităţile Carei, Tăşnad, Negreşti-Oaş, iar echipajele de jandarmerie vor oferi sprijin organizatorilor, vor acţiona pentru protecţia participanţilor şi vor preveni apariţia faptelor antisociale precum cerşetoria.

Zonele turistice ale judeţului Satu Mare – Tăşnad, Beltiug, Acâş , Mihăieni, Apa, Mujdeni –  vor fi monitorizate permanent de către structurile de jandarmi, care vor veghea la menţinerea ordinii publice, vor participa la prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.