Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Ziua Internaţională a Romilor, sărbătorită la Satu Mare

ziua romilor (21)Ziua Internaţională a Romilor a fost sărbătorită astăzi la Satu Mare, printr-un simpozion şi un spectacol, în organizarea Consiliului Judeţean, Centrului Judeţean pentru conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Muzeului Judeţean şi Biroului Judeţean pentru Romi din cadrul Instituţiei Prefectului.

În cadrul simpozionului, preşedintele CJ, Adrian Ştef, le-a reamintit romilor prezenţi că autorităţile încearcă să-i sprijine, însă se observă o uşoară opoziţie din partea lor. El le-a explicat că în primul rând romii trebuie să se ajute pe ei. „Dacă tu pe tine nu te ajuţi, nici Dumnezeu nu te ajută”, a spus Ştef.

El a mai afirmat că trebuie depăşit momentul acestor întâlniri, în care lumea se simte bine, adresându-le un mesajul de a se prezenta cu încredere La Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la Inspectoratul Şcolar Judeţean dacă au probleme.

Acesta a remarcat că ar fi necesară o carte despre obiceiurile şi tradiţiile romilor din judeţ, pentru a ajuta la înţelegerea culturii romilor, însă trebuie doar să se găsească o persoană care să o scrie.

În cadrul simpozionului, subprefectul Cristian Sasu a transmis mesajul prefectului Eugeniu Avram, iar directorul Centrului de Creaţie, Felician Pop, a vorbit despre geneza şi perspectiva acestui popor.

Ţiganii au venit din nordul Indiei, sunt consideraţi oameni liberi, fără rădăcini, cultura lor nu e scrisă iar toate tentativele de a-i sedentariza au avut roade îndoielnice.

Consiliera Biroului Judeţean pentru Romi din cadrul Instituţiei Prefectului, Rozalia Bondrea, a spus că tot mai mulţi copii vor să meargă la şcoală, au rezultate bune, însă din păcate, chiar dacă termină facultatea foarte greu îşi găsesc un loc de muncă. Potrivit acesteia, sunt foarte mulţi copii buni, dar nu pot să-şi continue studiile pentru că nu au posibilităţi.

Rozalia Bondrea a mai atras atenția că în judeţ nu se poate vorbi despre o discriminare directă, însă în momentul în care un țigan dorește să se angajeze la o firmă, situaţia se schimbă în totalitate.

Conform evidenţei Biroului Judeţean pentru Romi, în judeţ sunt 27.850 de romi.

Inspectorul de poliție Felician Hrihorișan a deschis un subiect sensibil atât pentru autorități cât și pentru liderii romilor, și anume situația țiganilor din Pelișor, unde sunt mai multe familii cu 6-8 copii, care de ani de zile trăiesc din ce găsesc la containere în Satu Mare, au improvizate colibe, refuză să-și spele hainele și să-și trimită copiii la școală.

Rozalia Bondrea a spus că țiganii respectivi refuză să fie ajutați și că astfel de situații mai sunt în județ.

După simpozion a fost organizat un spectacol de cântece şi muzică ţigănească, susţinut de elevi ai Şcolii generale Sărăuad, Şcolii Mircea Eliade din Satu Mare, grupul de dans bărbătesc din Tiream şi grupul din Stâna. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.