Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Fostul sediu al Gazetei de Nord Vest, preluat de Consiliul Județean (Galerie FOTO)

preluare sediu gazeta de nord vest (50)Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef și vicepreședintele Mircea Govor, au preluat astăzi clădirea de pe strada Mihai Viteazu nr. 32, fostul sediu al Gazetei de Nord Vest și a cotidianului maghiar Friss Ujsag.

În cadrul unei ședințe extraordinare, consilierii județeni au aprobat astăzi proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea inventarului bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al județului Satu Mare. Astfel că prin aprobarea acestui proiect, clădirea în care și-a desfășurat activitatea redacția cotidianului Gazeta de Nord Vest a fost preluată de Consiliul Județean.

Președintele Adrian Ștef a declarat că această clădire a fost dată printr-o Hotărâre a Consiliului Județean al Frontului Salvării Naționale pentru înființarea unor cotidiene de presă de interes județean.

În ședința de astăzi am completat patrimoniul județului Satu Mare cu o clădire importantă, care de mult trebuia să se regăsească în patrimoniul județului și a Consiliului Județean. În momentul de față intrând această clădire în patrimoniul nostru, putem să îi găsim o utilitate, așa cum trebuia și până acum. Aici putem să amenajăm un spațiu să funcționeze orice fel de instituție. Cred că este mai mult decât clar pentru toți sătmărenii, că ceea ce facem, facem bine și suntem pe drumul cel bun”, a declarat președintele CJ Satu Mare, Adrian Ștef.

Ștef a precizat că se va analiza utilitatea clădirii, care are o suprafață de 809 mp, Centrul de Creație fiind posibil să funcționeze în acest spațiu, având în vedere că actualul sediu a fost retrocedat.

Chiar avem probleme, și atunci, sigur că nu ne mai puteam permite să stăm cu asemenea spațiu, de fapt, în ograda altcuiva. Trebuie să se întoarcă înapoi la județul Satu Mare. În perioada următoare vom analiza utilitatea lui să fie de fapt cea mai potrivită”, a încheiat Adrian Ștef.

După aprobarea proiectului de hotărâre, vicepreședintele Mircea Govor a declarat că GNV a folosit abuziv acea clădire. Acesta a precizat că senatorul Valer Marian și-a mutat acolo și biroul senatorial, încercând să își facă acolo ”o parohie personală”, folosind atâția ani sediul ilegal.

A fost inițiativa mea, din momentul în care s-au întâmplat evenimentele de la Gazeta de Nord Vest, eu am luat această decizie și l-am rugat pe domnul președinte să mă ajute să punem în legalitate funcționarea acestei clădiri(…) Atâta timp cât senatorul Valer Marian timp de 23 de ani a lucrat la acest ziar, aici nu a putut intra nimeni pentru că a fost teroare. Toată lumea credea că acesta este Dumnezeu în Satu Mare, suntem toți sclavi și el e stăpân de sclavi. Ei, uită că eu am demonstrat că e un nimeni, un boschetar în devenire, încă senator, dar veți vedea ce urmează pentru că nu se poate la nesfârșit, după ce a făcut niște abuzuri fără precedent, și-a bătut joc de la oameni politici, la oameni de afaceri, instituțiile statului, procuratură, DNA și a ținut acest spațiu sub această acoperire că ar funcționa instituțiile de presă, de fapt, nu este așa. De 10 ani de zile acea asociație a instituțiilor de presă, administrația județeană de presă nu mai există. A folosit pe gratis cu toți care au funcționat aici, iar în ultimul timp și-a mutat biroul electoral. Eu m-am săturat, mai ales în momentul în care l-a atacat pe băiatul meu. M-am trezit la realitate, trebuie să recunosc, s-a întâmplat un click în mine și în acel moment am zis gata s-a terminat și s-a terminat cum am vrut eu, de altfel așa cum spune legea”, a declarat Mircea Govor.

Vicepreședintele a precizat că Gazeta de Nord Vest va funcționa în continuare în sediul televiziunii Nord Vest TV, alături de 90% din fosta redacție, trustul de presă aparținând băiatului său.

Eu dacă eram așa cum zice acest nenorocit de senator, avid după bani, avid după ciolan, o asemenea clădire, în mijlocul Sătmarului, dacă nu eram cum sunt, o țineam pentru băiatul meu. Este imoral, ilegal ca acest lucru să se întâmple. Familia mea nu are nevoie de asemenea favoruri și pomeni. Nu am primit în viața vieții mele nimic și nu am nevoie de la nimeni nimic, nici eu nici familia mea. Vreau să fim oameni corecți, onești, și când ne întâlnim cu lumea față în față să putem saluta, nu să mergem cu capul în jos, așa cum merge senatorul. Asta mi-am dorit, asta s-a întâmplat. Îi mulțumesc domnului președinte, împreună am rezolvat (…) Eu las cetățenii județului să mă analizeze dacă am făcut bine că nu am lăsat pentru familia mea acest spațiu și l-am dat cui se cuvine, populației județului Satu Mare. Nu știu câți ar fi făcut în locul meu acest lucru”, a declarat Govor.

 

37 comentarii

  1. Fidelia Răspunde

    Iata un fragment din denuntul sen.V.Marian la adresa tov.Mircea Govor din ziarul Cotidianul.
    Având în vedere că tot a declarat pe posturile susmenţionate de televiziune că vrea să se autodenunţe, îl învit pe numitul Govor Mircea Vasile Gheorghe să o facă până la capăt. Să se autodenunţe dacă la ajutat pe procurorul Costinaş să-şi construiască o vilă la intrarea în localitatea Vetiş din judeţul Satu Mare. Să se autodenunţe dacă le-a oferit cuplului Şuhan – Burlacu suma de 150.000 euro, cu sprijinul unui om de afaceri din Moldova. Să se autodenunţe cu ce le-a oferit celorlalţi amici din justiţie (bani, şuncă, cârnaţi, palincă). De asemenea, având în vedere că s-a lăudat, îi solicit să se autodenunţe referitor la afirmaţiile pe care le-a făcut, în a doua jumătate a anului trecut, că ar avea afaceri de asfaltare şi canalizare cu ex-ministrul Transporturilor, Ovidiu Silagi, şi cu secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, de care ar fi legat şi primul ministru Victor Ponta. Totodată, având în vedere că s-a lăudat, îi solicit să se autodenunţe referitor la discuţia pe care a avut-o (şi a înregistrat-o) cu secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, în holul de lângă toaleta unui hotel din Oradea, cu o săptămână înainte de referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu. În fine, îi solicit să se autodenunţe cu câţi bani negri a finanţat campania electorală a primarului municipiului Satu Mare, Dorel Coica, şi cu câţi bani negri a finanţat campania mea electorală. Să se autodenunţe dacă înainte de anul 2000 a fost cercetat pentru implicare în evaziune fiscală cu alcool în valoare de 341 miliarde lei vechi. Să se autodenunţe dacă după anul 2000 a fost cercetat pentru prejudicierea sucursalelor din Satu Mare ale Băncii Comerciale Române şi ale Eurom Bank cu suma de peste 10 miliarde lei vechi. Să se autodenunţe dacă după 2004 a fost cercetat pentru deturnarea a peste 5 miliarde de lei vechi allocate de Consiliul Judeţean Satu Mare clubului FC Olimpia Satu Mare.
    Consider că numitul Govor Mircea Vasile Gheorghe a făcut declaraţii denigratoare la adresa mea pentru următoarele motive:
    1. NU l-am susţinut, în anul 2012, în calitate de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD pentru a candida din partea USL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, întrucât nu avea studii superioare, nu avea experienţa necesară şi nu avea un vocabular şi un comportament adecvat.
    2. NU l-am susţinut, după Conferinţa Organizaţiei Judeţene a PSD din 29 martie 2013, pentru funcţia de preşedinte interimar al acestei organizaţii.
    3. NU l-am invitat cu mine, în perioada februarie – martie 2013, la întâlnirile cu organizaţiile locale ale PSD ori cu aleşii locali din judeţ, cu prilejul adunărilor
    generale de alegeri.
    4. NU a fost invitat la întâlnirea de la Turţ cu reprezentanţii Asociaţiei Pălincarilor din judeţul Satu Mare, la care a venit şi vicepremierul Liviu Dagnea, pe atunci secretarul general al PSD, pentru a se întâlni cu mine.
    5. NU am fost de accord cu promovarea rudelor sale (surori, veri, cumnaţi, noră ş.a.) în aparatul Consiliului Judeţean sau al instituţiilor subordonate ori în instituţii deconcentrate. Astfel, şi-a angajat o soră şef serviciu la Direcţia pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, altă soră director la Apaserv, doi cumnaţI în aparatul Consiliului Judeţean, nora jurisconsult la Spitalul Judeţean, un văr la Direcţia pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi un alt văr la Direcţia Agricolă, pe care a vrut să-l promoveze în acest an director la APIA Satu Mare.
    6. NU am fost de accord cu angajarea unei amante de-a sa şef serviciu şi apoi director la Consiliul Judeţean.
    7. NU am fost de accord cu relaţiile sale apropiate cu oamenii de afaceri Vasile Puşcaş
    (patronul SC Florisal SA), Vasile Ţânţaş (patronul SC Beny Alex SRL), Mihai Crişan (patronul SC Crişeni SRL) ş.a. ori cu şefi de instituţii ca şi colonelul Gheorghe Avram (şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi), comisarul şef Constantin Taloş (şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie), comisarul şef Zamfir Moza (şeful Serviciului de Permise Auto şi Înmatriculări), ş.a.
    8.NU am fost de accord cu afacerile sale mascate pentru finanţarea postului de televiziune Nord-Vest TV, la care director este fiul său.
    9. NU am fost de accord cu manelizarea postului de televiziune Nord-Vest TV.
    10. NU am fost de accord cu tranzacţionismul său, cu lipsa de ideologie şi cu lipsa de niciun Dumnezeu.
    11. În calitate de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD, i-am solicitat să nu mai
    cheme şefi de instituţii şi să le dea ordine, inclusiv folosindu-se de numele meu, pentru a face sau da ceva ori să-i ameninţe.
    12. Am descoperit că în data de 25 martie 2013, când am fost invitaţi amândoi la o întâlnire cu preşedintele Victor Ponta şi cu secretarul general Liviu Dragnea la sediul central al PSD, a înregistrat la OSIM, în mod fals, în numele fiului său Răzvan Govor şi al fostului contabil al societăţii editoare a ziarului Gazeta de Nord-Vest, Cătălin Filip, o cerere pentru înregistrarea mărcii ziarului “Sătmăreanul Informat”.
    13. I-am explicat, de mai multe ori în ultima perioadă, că nu este suficient să te îmbraci în costume Boss, să porţi ochelari trendy, cravate şic şi geantă diplomat, să ai Mercedes sau BMW, ori să ai bodyguarzi şi secretare la dispoziţie ziua şi noaptea, dacă nu ai educaţie, cultură, bun simţ şi credinţă adevărată în ceva.

    • unu Răspunde

      pai cand se plimbau toata ziua pe dig de manuta si fara telefoane(pt zgomotul de fond sa nu fie ascultati de la distanta) robocop nu stia astea?

  2. Neuronu resuscitat Răspunde

    De cand s-a intamplat un clik in el,pe Govoride l-a lovit generozitatea si da judetului ce putea tine pentru putoiu de fisu,adica ne marturiseste intentia scuipand deznodamante .Mor de curiozitate ce va face cand o sa-l strabata un clik-clak .

  3. Mariuca Răspunde

    Felicitari Mirciulica! Demonstrati încă o dată şi încă o dată faptul că sunteţi un om cu inimă şi frică de Dumnezeu! Şi tot prin aceste demersuri ne arătaţi că vremea “BOSCHETARULUI” a trecut, acum trebuie să plătească şi să plece acasă (la Dăbâca, sau cel mai bine pe str. Mileniului nr.2), dar cu două ischemii pe creier şi celelalte probleme de sănătate va ajunge în cel mai scurt timp lânga revoluţionarul Che Guevara, unde vor putea revoluţiona pe cei trecuţi în nefiinţă.

    • Mariuca Răspunde

      PS: Uitasem să mai adaug următorul dialog (via Wikipedia) şi citez: “Mai multe persoane l-au putut vizita pe Che, printre care învățătoarea din sat, care i-a adus mâncare și care își amintește următorul dialog:
      „— De ce cu inteligența și fizicul dumneavoastră, familia și responabilitățile pe care le aveați, v-ați pus într-o asemenea situație?
      — Pentru idealurile mele.”

      Valer Marian este un gunoi, un infractor care a ajuns “senator” prin calomnie, amenintari, santaj,etc. Foarte multi satmareni au fost victimele guzganului Marian in decursul a 20 de ani.

      • Psihiatru Răspunde

        Idealurile lui Valerica erau santajurile anumitor oameni politici, afaceristi si alte personalitati, dezbinarile de familii si betiile alaturi de comunistii lui!

  4. Nelu Răspunde

    Mai pe scurt si pe romaneste…,,bine ca am scapat de Valer ca acum nu mai are cine sa scrie de smecheriile noastre si putem fura in liniste,,. Va dati seama acum daca are si ziar govor asta cat de influent va fi? Nu ca nu a fost si pana acuma, dar oare din ce bani va sustine televiziunea si ziarul?

  5. vatra Răspunde

    este oare posibil in europa ca sa se distruga media si sa se si mediatizeze in halul asta mai ales cu ziarul rupt putem sa strigam cu gura mare in satu mare nu mai sint ziare, fara ziare care deranjeaza partidul govor mare de ce nu se lauda cu ispitele lui si a oamenilor de paza care il inconjoara ???

  6. petre Răspunde

    foarte bine spus pt “Mariuca”.ACUM CA SAU SCAPAT DE ZIAR…fereasca dumnezeu.vor fura si sufletu din oameni…nemernicii!!!nu ajunge ca fura destul si fac ce vreau.valere….!ridicate nu te lasa!!!pe ei.nemernicii

  7. petre Răspunde

    clar.de ce nu te-ai facut oare senatoare daca e asa simplu cum zici?in locul tau acolo ma duceam.nu vreti opozitie la infractorii care au ajuns la conducere cu inselaciuni si falsuri si minciuni,promisiuni..etc.astia sunt oameni?tanti,ce zici?

  8. satmarean Răspunde

    De ce era asa de urgent ca Govor si Stef sa puna mana pe cladire? Fiindca Valer are dosare complete despre amandoi: stie tot despre Tehnic Assist, despre afacerile murdare si transcrierile dubioase a lui Mirciulica, despre contractele obtinute de Folda Security in acest an, si LE ESTE FRICA!!!

    Ce se va intampla in continuare? Valer va fi denigrat de toata presa satmareana, care bineinteles ca primeste bani seriosi de la Consiliul Judetean. Iar senatorul va apela la presa din centru care va rasturna mamaliga pe cei doi mafioti din fruntea judetului Satu Mare! DNA se autosesizeaza si …

  9. Psihiatru Răspunde

    Inca nu l-ati inchis pe Valerica, unde? La sectia inchisa a spitalului psihiatric din Cluj, locul portivit pentru el. Am inteles ca sunt trei locuri libere pentru boschetarul, rapitul si locotenentul analfabet. Un trio de boschetari!

  10. petre Răspunde

    pe undeva bine ai zis…ma gandeam asa,daca un boschetar ca ponta,plagiator,a ajuns sa ne conduca…senator nui asa rau,chiar si boschetar.da macar are niste idealuri…

  11. Dreptate Răspunde

    K, sa luam pe rand..,,A fost inițiativa mea, din momentul în care s-au întâmplat evenimentele de la GNV, eu am luat această decizie și l-am rugat pe domnul președinte să mă ajute să punem în legalitate funcționarea acestei clădiri” – deci pana acuma a fost in ilegalitate si el stia deci a fost partas??
    ,,Nu am primit în viața vieții mele nimic și nu am nevoie de la nimeni nimic, nici eu nici familia mea. Vreau să fim oameni corecți, onești”- va rog sa cautati in arhiva portalsm cum primarul din Odoreu il acuza pe Govor de santaj, legat de Tehnic Asist. Banii pt campania lui Valer i-a dat din buzunarul sau sau de unde oare? Govor e ca Voiculescu, se ascunde in spatele familiei ca sa aiba trust de presa.

  12. petre Răspunde

    se duc jigodiile cu gorile sa rezolve situatia…as fi curios ce judecator a semnat acolo pentru acoperire…dar sper ca senatorul sa nu se descurajeze pentru atat.ose le descurce el incet,dar bine.

  13. cocojumbo Răspunde

    am o intrebare. canapeaua aia ce se vede in poze cine a folosito? crina sau valer? sau cu schimbul? si am inca o intrebare. cand s-a modernizat sediul gazetei in interior, nu demult din ce bani s-a lucrat si cit a costat?

  14. Valentin Răspunde

    @Dreptate, spui bine ce zici..nu prea se leaga ce zice Govor. Dar mare atentie, Valer mai e inca in PSD, cei de la Bucuresti nu il dau afara pt a nu face valuri mari la nivel national, ca pana la urma le trebuie un motiv serios sa il dea afara, ca democratia prespune si critici, asa ca pt atata nu pot sa il dea. Si Valer parca a facut si el din Frontul Salvarii Nationale nu?

  15. camarad6797 Răspunde

    ..ba da ce gunoi in adevaratul sens al cuvantului este govor asta,…pai daca nu era scandalul asta cat timp tinea el spatiul pe gratis si impreuna cu senatorul melcilor santajau si ii executau pe cei care nu percutau cum voiau cei doi…ne spune ca nu aluat nici un ban…dar tunurile din afaceri,la banci dar si la”portofelele”unor sefi de institutii si grupari mafiote constituite si conduse de mafiotul govor….pozeaza in victima in cel mai curat dar este un om pervers si murdar sufleteste..va plati sper ca cei indretatiti sa faca curatenie in ograda murdara condusa de un analfabet ca govor sa treaca de la harghita si pe la satu mare…cei din conducerea de la bucuresti ar trebui sa scape urgent de un asemenea gunoi….politic si ca om…

  16. Cosmin Răspunde

    Acum vrea sa para un erou Govor ca da el cladirea? Cum a luat prima data GNV Govor de la Bledea? E a doua oara cand o face…

  17. sila Răspunde

    SILA! daca crede restul presei satmarene ca nu poate pati la fel, se amageste! nu exista niciun jurnalist demn in satu mare care sa ia atitudine???

  18. Vlad Răspunde

    Ce penibil..au facut sedinta extarodinara pentru a-l satisface pe Govor, si au mai pus ei alte cladiri pe lista sa nu zica lumea ca numai de aia au facut…Dar pe cand o sedinta extra-urgenta pt nevoile judetului nostru? Stef(ut) nu am uitat de drumul ala care ziceai nevinovat ca ..in aprilie e ca si inceput. Si zicea Govor ca Valer e nu stiu ce boschetar, pai mai smechere nu toti sunt ca tine vicepresedinti ca sa poata fura bani sa se imbogateasca, ca tu nu ai fost pus in functie niciodata ales de oameni, macar Valer o fost votat cum o fost. Si ginerele tau Suciu a ajutat si el sa ia panoul? Ce penibil…fostul portar al Olimpiei, echipa de fotbail capusita de Govor, streaptease, alcool, alte din afacerile ,,onestului,, Govor.

  19. gicu Răspunde

    poate ca valerica era un idealist, dar, doamne, cat de bine se pliau idealurile lui pe interesele lui Govor! Bine s-a putuit folosi Govor de nebun , de santaj si de Gura targului. Iar acum iese si povesteste dand impresia ca era complet strain de ce se scria in GNV! Stia ft bine, si-i convenea de minune!!

  20. Cristi Răspunde

    Ai dreptate Gicu, daca Mircea Govor numai acum s-a dezis de Valer si urla in gura mare ca de ce se leaga de nu stiu cine, cand s-a legat de Anderco, de Szabo, de altii, de ce nu a urlat? Aaaa, atunci probabil a avut interesul si el sa se lege nu?

  21. salamandra_1989 Răspunde

    poate ne spune ceva mai mult si fostul prefect din zona folclorica “oas”,cum il santaja mafiotul de govor si cum il ameninta daca nu-i da lucrarea aia sau daca nu-iface serviciul ala,si multe altele,ce nu stiati cum a plecat ciocan din functia de presedinte?pai prin santaj al celui mai ordinar personaj al judetului numit govor..nu inteleg cum pana acum nimeni din partid nu a luat atitudine ca sa scape de acest personaj..poate ne ajuta cei din bucuresti….

  22. Ciprian Răspunde

    Dragi satmareni, lucrurile nu sunt in regula legat de tot acest scandal dintre Valer Marian si Govor si se evita sa se discute ce e de fapt mai important, adica cum e de fapt Mircea Govor.
    Lasand la o parte ,,halucinatiile,, cu elicoptere ale lui Valer, asta nu inseamna ca ce a spus despre Govor nu este adevarat si desi multi incearca sa discute mai mult despre cum e Valer cu elicopterele, uita intentionat sa spuna ca are si partea lui de dreptate atunci cand spune cine este adevaratul Govor.
    Degeaba fac ei diversiunile astea ieftine ca tot nu tine, asa ca Govor sa spuna satmarenilor punctual la acuzele aduse de Valer care e situatia. Daca nu este adevarat, sa demonstreze atunci de unde are atatia bani? De unde a sponsorizat campaniile electorale (si ale lui Valer), din ce bani? Ca nu doar din buzunarul lui sau din salariul lui. Sa ne spuna ca nu e adevarat tot ce a spus Valer legat de angajarile pe care le-a facut pentru rudenii si asa mai departe. Asa e ca e adevarat Govore? Asa e ca e adevarat legat de ce s-a spus cu Tehnic Asist (apropo masina Mitsubishi SM…RIK) ce legatura are cu Govor si Tehnic Asist? Si celelalte lucruri, daca sunt adevarate? De unde are BMW-uri de zeci de mii de euro? Sa lasam lucrurile asa numai ca Valer are halucinatii cu elicoptere?
    Eu inteleg ca adevarul deranjeaza si nu se putea fura in liniste, dar de aia avem in tara asta legi. Si nimeni nu e mai presus de lege, nu? Nici macar Govor, cu toate relatiile sale. Si daca tot s-a criticat ca nu stiu ce spune Valer despre nu stiu cine, acum ziarul continua tot pe linia asta, de aceasta data insa tinta este Valer…Voi nu faceti acelasi lucru atunci?
    Organele competente nu trebuie sesizate si in cazul ilegalitatilor lui Govor? Oare s-au suparat cei care finantau trustul lui Govor ca Valer se lega de ei si Govor trebuia sa il indeparteze pentru a-i linisti si pt a primi bani de la acestia?
    Inca o data, sa nu se duca discutia in alta parte si sa se uite despre ce a spus despre Govor, pentru ca sa nu uitam ca senatorul a fost langa el mult timp, si cine stie mai bine despre smecheriile sale daca nu acesta? Desigur, si el a beneficiat de bani pentru a tacea, insa acum cand spune despre el, de ce sa nu il credem? Multe lucruri sunt adevarate, se pot verifica usor, asa ca ceva adevar tot este.
    Din pacate, lucrurile se vor linisti, ei vor fura in continuare, vor cumpara cu bani totul si satmarenii vor fi mintiti in continuare ca se vor face multe pentru Satu Mare, insa nici macar Guvernul nu da bani, nici macar o investitie nu e inceputa, dar lasa ca vin acum chefurile si distractia, ca doar cu asta i-a pacalit pe satmareni…mici, bere si distractie.

  23. griga Răspunde

    hehe, trecem la faza terorism,

    doamne mare taranoi Govor , se razbuna pe V Marian folosind consiuliul judetean , pe banii nostrii.

    sigur ca stim toti manevrele cu TAS, Olimpia , Drumuri Judetene sa etc

  24. griga Răspunde

    nu am intels de ce rupt ziarele GNV, americanii au o expresei he`s simple, adica retardat. pacat ca stef se coboara la magarii de acest gen , il credeam mai elegant.

  25. vlad tepes Răspunde

    D-le Govor , pana ieri, pana a fost in slujba dvs, nu ati stiut ca GNV se afla in patrimoniul municipalitatii ???
    E jenibil ca faceti treaba asta abia acum cand v-a “atacat” plodu’… Miroase a razbunare personala nu rezolvare a intereselor publice.

    Si inca ceva … Cat a costat “asfaltarea” drumului spre Homoroade ??? A fost umplut cu piatra si s-a facturat asfalt ???
    Asta e o problema ce macina mii de satmareni . Sediul GNV e o problema ce te macina doar pe tine, personal.
    Se vede ce te intereseaza. Persoana ta si atat !!!

  26. cocojumbo Răspunde

    portalsm gazeta cea noua si neprihanita de ieri va citat ca sursa pentru opiniile satmarenilor care il aplauda pe mirciulica pentru gestul lui eroic. puneti pariu ca din comentariile de aici no sa fie citat nimic?:))))dar poate ne spune mirciulica unde a fost el cind gazeta a fost trecuta dea lungul timpului pe 21 de s comerciale si de ce nu sa opus atunci:) mirciulica ne raspunzi?

  27. Grivei Răspunde

    Cainii latra (adica noi),caravana fura linistit(adica ei).Stef pare relativ relaxat ,poate si in urma masajelor revigorante ale lui Bry,sefa serviciului enterteiment din CJ,interesant este ca pe Govor il vad din ce in ce mai nervos si tensionat in ultima perioada,plin de clikuri interioare.Sincer nu sunt asa de sigur ca nobila famiglie Govor o sa stea cu capul sus si nici cu agoniseala neatinsa in viitorul apropiat.Vin vremuri interesante,macar sa avem ce latra.

    • Gregoir Răspunde

      Ai dreptate, latram cam degeaba , dupa ce a trimis plasa de bani la dna , nu cred ca il mai ia pina e iancu.

  28. daniel Răspunde

    Poate ne spune govor cum i-a tradat pe romanii din Viile Satu Mare si a negociat ci UDMR postul de Vice primar pentru un bolnav psihic cu 3 tentative de sinucidere s-au poate govor nu a stiut un viceprimar incapabil care numai prin amenintari a fost votat de cei din Tataresti

  29. matrozul nauc si mereu chior de beat Răspunde

    No bre,revenind eu din betia continua data de speranta „Dreptate pana la capat”,constat cu amaraciune,ca mi-am mai irosit un vot pentru niste ignoranti,hoti cu costume Armani ,ori Boss?ca nu stiu ,dar care miros a prostie din Supur pana-n Certeze!Nici nu stii, cine-i mai hot,mai faradelege,mai fara de minte.Oricare ar disparea din moralistii lui pitigoi,aciuati la Consiliul Judetean,va asigur ca nu s0ar intampla nimic.
    Ia auzi:Govor l-a facut senatir pe Valer.Bravo, monser,cu bani se fac alesii Romaniei!!!
    Dar Valer l-a scapat de puscarie pe nealesul Govorica,cand cu alcoolul,miliardele Olimpei,banci etc.Cu ce e mai bun,supuranul?Macar Valer stie caret!
    Muica Stef,cat de mult accepti sa fii compromis in actiuni ce nu-ti folosesc-sau poate ne inselam?
    Ce sa intelegem din atitudinea consilierilor judeteni pe care i-am ales,nu-i asa sa faca pe plac la doi pitifelnici, care au invatat sa vorbeasca dupa ce au trecut de opt clase?
    Pardon Maior Ciocan-frate ai uitat ca esti ditamai generalul-si vajnica doamna veche in C.J de cand lumea-au avut curajul sa propuna in sedinta,mutarea virgulei,ca asa cum era scris insemna mutarea Somesului pe la Huta!!!
    Vae Victis!
    P.S. „Felicitari ”presei satmarene ca au luat atitudinea fata de RESPECTAREA dreptului la opinie a unei parti a presei!Amar,amar!

  30. camarad6797 Răspunde

    …daca tot a cedat spatiul,atunci cetatenii satmarului dorim sa vedem plata facturilor la chirie din ultimii sa zicem cinci ani…buuuun si ce se intampla cu spatiul inchiriat unei firme de comert(bar-restaurant) din incinta care apartine nui asa unei rude a prea onestului si cinstitului mafiot govor respectiv nepotului sau…sa vedem ce sa intamplat cu plata chiriei si daca avea drept de subinchiriere…baaaaa nemernicule de govor jos laba depe satu mare si carate cat mai repede…mafiot ordinar….

  31. marin Răspunde

    Fratilor, despre ce vorbiti?! Ganditi-va ca Govor a inapoiat imobilul satmarenilor, cand putea da-l tina pentru fii-su’ sau pentru familia sa!!! Deci, oameni buni, sa dam fuga la biserica, la manastire, la templu, oriunde, si sa ne rugam si sa-i multumim acestui “OM TRIMIS DE D-zeu”, care a donat satmarenilor o cladire din buricul orasului, care cladire era o mostenire de familie, adica tatal lui Govor, ciurdar in Supur, detinea mai multe asemenea cladiri prin municipiu! Urmeaza sa mai doneze si Palatul Administrativ, care tot o mostenire, de la tatal ciurdar,este!!! Govor, lasa-ne! Locul tau este la … ciurda!!!… pai ce, perpetuarea meseriei in familie….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.