Ultima actualizare: ieri, 22:30
Gigi Becali condamnat
Naţionale

Gigi Becali condamnat la trei ani de închisoare cu executare

Gigi Becali condamnatCompletul de cinci judecători de la instanţa supremă a dat, luni, sentinţa în cazul recursului făcut de procurorii anticorupţie împotriva deciziei prin care Gigi Becali şi celelalte persoane judecate în dosarul schimbului de terenuri cu MApN au fost achitate. Gigi Becali a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.

Gigi Becali a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.

Potrivit deciziei luate luni, completul de cinci judecători al instanţei supreme l-a condamnat pe Becali la doi ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată.

În cazul finanţatorului echipei Steaua Bucureşti – condamnat anterior la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul privind sechestrarea de persoane -, instanţa a revocat suspendarea executării acestei pedepse. Judecătorii au reindividualizat pedepsele de câte trei ani de închisoare primite de Becali în acel dosar şi le-au contopit cu pedeapsa de doi ani de închisoare pentru fapta din dosarul privind schimbul de terenuri.

După recontopirea pedepselor, au arătat judecătorii, Gigi Becali urmează să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de trei ani de închisoare cu executare, din care instanţa a dispus să fie scăzută perioada 2 aprilie – 17 aprilie 2009, în care omul de afaceri a fost reţinut şi arestat preventiv pentru faptele din dosarul sechestrării de persoane.

Tot în dosarul schimbului de terenuri Becali-MApN, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă calificată.

În cazul fiicei fostului ministru al Apărării, Ioana Babiuc, instanţa a dispus menţinerea achitării decise de cei trei judecători ai instanţei de fond.

Prin aceeaşi decizie, judecătorii instanţei supreme au dispus interzicerea unor drepturi civile, timp de cinci după executarea pedepselor, în cazul lui Becali, Babiuc şi Cioflină, Astfel, aceştia nu vor avea voie să aleagă şi să fie aleşi în autorităţile publice sau în funcţii publice, să ocupe o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi nici să ocupe o funcţie sau să exercite o profesie ori să desfăşoare o activitate de natura aceleia de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Instanţa a mai dispus ca Gigi Becali, Victor Babiuc şi Dumitru Cioflină să plătească în solidar 421.280 de dolari sau echivalentul în lei, plus dobândă calculată începând din 5 octombrie 1998, către statul român.
De asemenea, Babiuc şi Becali trebuie să plătească, tot în solidar, 448.378 de dolari sau echivalentul în lei, plus dobândă calculată începând din 1999, către statul român.

Totodată, instanţa a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii puse de procurorii anticorupţie pe bunurile celor trei inculpaţi condamnaţi şi i-au obligat pe fiecare dintre aceştia la plata a câte 25.000 cheltuieli judiciare către stat.
Decizia de luni a instanţei supreme, care este definitivă, a fost luată cu majoritate de voturi.

După ce minuta deciziei va fi comunicată poliţiştilor de la Urmăriri, aceştia trebuie să pună în aplicare mandatul de executare a pedepsei. Astfel, cei trei condamnaţi ar urma să fie duşi la sediul Direcţiei de Cercetări Penale al Poliţiei Capitalei, pentru întocmirea formelor de încarcerare.

La ora transmiterii acestei ştiri, Gigi Becali se află la Parlament, într-un birou al Comisiei Juridice.

Becali este cercetat într-un nou dosar legat de Avicola Iaşi, fiind oprit să iasă din ţară, în noaptea de duminică spre luni.

În 14 mai, la ultimul termen al dosarului schimbului de terenuri, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut condamnarea la pedepse cu închisoarea a lui Becali şi a celorlalţi inculpaţi, în vreme ce apărătorii acestora au arătat că, în raport de probele anchetatorilor şi de situaţia juridică a celor două terenuri vizate, se impune achitarea clienţilor lor.

Gigi Becali, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, fiica acestuia, Ioana, şi Dumitru Cioflină, fost şef al Statului Major General, au fost achitaţi, în 24 mai 2012, de instanţa supremă în dosarul schimbului de terenuri dintre Becali şi Ministerul Apărării Naţionale, decizia fiind atacată cu recurs de către procurori.

Astfel, Becali a fost achitat pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, Victor Babiuc şi fiica lui, Ioana, pentru luare de mită şi, respectiv, complicitate la luare de mită, iar Dumitru Cioflină pentru abuz în serviciu. Decizia a fost atacată cu recurs la completul de cinci judecători al instanţei supreme, care va da o sentinţă definitivă în acest dosar.

Magistraţii instanţei supreme au decis achitarea celor patru pe motiv că lipseşte unul dintre elementele infracţiunii.
Probele procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu dovedesc acuzaţiile aduse lui Gigi Becali, Victor Babiuc, Ioanei Babiuc şi lui Dumitru Cioflină în legătură cu schimbul de terenuri dintre omul de afaceri şi MApN, arătau judecătorii instanţei supreme în motivarea deciziei de achitare a acestora.

Lipsa probelor care să conducă la stabilirea unei legături între încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi aprobarea celui de-al doilea schimb de terenuri de către Victor Babiuc a determinat Parchetul să încerce să dea o conotaţie penală unor împrejurări care fie sunt pe deplin explicabile şi lipsite de orice relevantă, fie sunt flagrant contrazise de probatoriul administrat chiar în cursul urmăririi penale, notau judecătorii în documentul citat.

Potrivit procurorilor, în perioada 1996-1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roşia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu Gigi Becali, suprafaţa totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari.

Becali, oprit de poliţişti pe aeroport

Gigi Becali a fost oprit de poliţişti, duminică noapte, pe Aeroportul “Henri Coandă”, de unde voia să plece din ţară, şi a fost dus la Parchetul ICCJ, fiind cercetat pentru înşelăciune şi abuz în serviciu într-un nou dosar, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Potrivit surselor citate, poliţiştii au pus în executare mandatul de aducere emis de procurori pe numele lui Gigi Becali, acesta fiind dus la Parchetului instanţei supreme pentru a i se aduce la cunoştinţă că are interdicţie de a părăsi ţara. Gigi Becali ar fi cercetat pentru înşelăciune şi abuz în serviciu într-un dosar privind Avicola Iaşi.

Procurorii DNA au cerut condamnarea la pedepse cu închisoarea a lui George Becali şi a celorlalţi inculpaţi, în vreme ce apărătorii acestora au arătat că, în raport de probele anchetatorilor şi de situaţia juridică a celor două terenuri vizate, se impune achitarea clienţilor lor pentru acuzaţiile aduse de anchetatorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
George Becali, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, fiica acestuia, Ioana, şi Dumitru Cioflină au fost achitaţi, în 24 mai 2012, de instanţa supremă în dosarul schimbului de terenuri dintre Becali şi Ministerul Apărării Naţionale, decizia fiind atacată cu recurs de către procurori.
Astfel, George Becali a fost achitat pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, Victor Babiuc şi fiica lui, Ioana, pentru luare de mită şi, respectiv, complicitate la luare de mită, iar Dumitru Cioflină pentru abuz în serviciu. Decizia a fost atacată cu recurs la completul de cinci judecători al instanţei supreme, care va da o sentinţă definitivă în acest dosar.

Magistraţii instanţei supreme au decis achitarea celor patru pe motiv că lipseşte unul dintre elementele infracţiunii.
Probele procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu dovedesc acuzaţiile aduse lui George Becali, Victor Babiuc, Ioanei Babiuc şi lui Dumitru Cioflină în legătură cu schimbul de terenuri dintre omul de afaceri şi MApN, arătau judecătorii instanţei supreme în motivarea deciziei de achitare a acestora.
Lipsa probelor care să conducă la stabilirea unei legături între încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi aprobarea celui de-al doilea schimb de terenuri de către Victor Babiuc a determinat Parchetul să încerce să dea o conotaţie penală unor împrejurări care fie sunt pe deplin explicabile şi lipsite de orice relevantă, fie sunt flagrant contrazise de probatoriul administrat chiar în cursul urmăririi penale, notau judecătorii în documentul citat.
Potrivit procurorilor, în perioada 1996-1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roşia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu George Becali, suprafaţa totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari.

Sursa: realitatea.net

9 comentarii

  1. Pop I. Răspunde

    Partea cea mai sensibilă şi delicată a chestiunii e legată de familie, de echipa de fotbal Steaua, dar mai ales cum va suporta umilința. Cum va suporta ”cavalerul luminii”, “luptătorul”, “infailibilul”, ”invincibilul Gigi Becali” acest afront, această umilinţă ?

  2. Simon Răspunde

    Pe cind urmeaza cei de la Satu Mare? Echipa politica de infractori satmareni nu e bagata de nimeni in seama? Avem si noi oameni ce merita zeghe! Sunt cocotati pe functii,se cred buricul pamantului, dar merita o tinuta de vara adecvata, in dungi si o cazare pe masura furtului din avutul obstesc.

  3. Mamaliga branzali Răspunde

    Justitia a fost pusa azi in in mare dilema ,daca-i condamna si pe ceilalti doi oieri Becali,Victor si Giovani,pe langa ciobanu Gigi,intra dracu tara in criza de branza si de cacareze,plus toate televiziunile de sport falimentau din lipsa de material “sportiv”.

  4. zsolti Răspunde

    Să vă cereți scuze față de cei ce vă susțin DOMNILOR POLITICIENI și să vă faceți curat în organizații! NE REVOLTĂ PÂNĂ LA URĂ NEMERNICIA VOASTRĂ!
    Uite frate român, uite soro -românco, pe cine e a băgat în Parlamentul României, USL-ul prin aripa lui PNL-istă.
    Uite ce infractor , ce NE-OM face parte din COMISIA JURIDICĂ!
    Pui lupu CIOBAN paznic ?

  5. armaghedon Răspunde

    oare o sa il lase cu oile la pascut ? sau o sa aibe camera de hotel de ***** stele ,sa poata sa isi conduca afacerile .pai in loc statul sa isi recupereze prejudiciul de milioane de euro ,ii da 3 ani face 2 ani de concediu si este liber…..pai si eu pentru cateva ,milioane de euro as face puscarie 2 ani si ,dupa sa fiu mare smecher cu milioane in cont .romani trezitiva astea is de fatada ,pentru ue sa vada ca nu santem corupti ,pai coruptia si nemernicia unora fata de noi este atat de mare ,ca nu vedem varful ei,eu daca trec pe rosu la semafor iau amenda 75 ron dintr-un salariu de mizerie ,astia fura si escrocheaza de milioane de euro si fac 2 ani de parnaie .trebuia sa ii dea 20 de ani sau sa returneze prjudiciul adus statului ,sa il lase sa aleaga care din variante vrea ,atunci sa vedem ce face becali,sa-mi dea mie un milion de euro ca stau eu 2 ani la mititica in locul lui ,si….care nu stati ?

    sanatate nea jijica ,stai bine la mititica
    daca-o sa te plictisesti ,vinzi terenuri oieresti,
    si daca mai are-armata ,mai faci o tranzactie tata,
    daca tot faci puscarie ,macar ai o balarie ,
    si sa fie tot tacamu ridici mana,tragi cu tunu .
    ca mihai viteaz it-i zice sau razboinicul oita
    las ca vi matale-a casa,si-o sa pui branza pe masa
    sa-ti aduci aminte bine ,daca furi ,furi de la tine
    nu de la neamul obstesc ,ca vezi bine ce patesti
    daca ai putin noroc iti mai dau ,vre-o zece tot
    pentru cate ai facut ,cred ca meriti mult ,mai mult

    asa sa it-i ajute dumnezeu !

  6. Fidelia Răspunde

    Intrebari pentru Valer Marian:
    1. ce s-a intamplat cu cele 500 miliarde datorii la buget ale amicului govor?
    2. aveti vreo contributie la prescrierea faptelor dlui govor?
    3. ati facut interventii pe langa procuror de caz?
    4. cunoasteti averea pe persoane interpuse ale lui govor? si la cat se ridica?
    5. recent ati facut trafic de influenta la inalti functionari pentru schimbarea anumitor directori?
    6. impreuna cu prefectul sunati in fiecare zi la bucuresti ptr schimbarea anumitor oameni?
    7. este adevarat ca l-ati implicat si pe relu fenechiu?
    8. este adevarat ca ati intervenit ptr angajarea anuitor persoane la anumite institutii?

    asta nu este tot.

  7. eminescu Răspunde

    Nu este un caz singular. In general, poporul roman nu prea apreciaza cinstea si onestitatea. Cu cat un VIP bea mai multa sampanie “cu poporul”, ca cat este mai mascarici, are mai multa simpatie si castiga voturi. Dar de PNL, care a acceptat (evident, pentru bani + voturile prostimii) ca un astfel de infractor (si, nici pe departe, nu e singurul ! ) sa fie cooptat in randurile sale, ce parere are CTP ?

  8. undercover Răspunde

    asta a schimbat, a mituit,a falsificat, dar a dat din bani si la saracii,care roman ar fii facut asta ?niciunul !!!asta nu inseamna sa nu faca inchisoare,dar era un clown bun ptr televiziune,si ptr parlament la bruxel,acuma de cine va rade lumea ? cine va fii ciobanu principal la bruxel ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.