Ultima actualizare: azi, 16:16
Olimpia sebis
Locale

Olimpia intră în Liga a II-a. Cupa fost adusă cu paraşuta (Galerie FOTO)

Olimpia sebisOlimpia Satu Mare intră în Liga a II-a la fotbal, după ce astăzi a reuşit să învingă, pe teren propriu pe Naţional Sebiş, cu 3-1.

Scorul a fost deschis încă din primul minut, de către Adrian Micaş, însă în minutul 23 Nicolae Ivancea a reuşit să egaleze. Ocaziile sătmărenilor au fost foarte multe, dar până la pauză nu au reuşit decât să rateze un penalti. Petre Dragoş a trimis direct în braţele portarului, dar în minutul 40 îşi repară greşeala şi înscrie un gol. Ultimul jucător care înscrie este Daniel Feier, intrat la pauză, în minutul 63.

După fluierul final jucătorii s-au sărbătorit victoria. Cupa le-a fost adusă de un paraşutist, în aplauzele suporterilor şi a miilor de spectatori prezenţi pe stadion. Înmânarea cupei a fost făcută de către primarul Dorel Coica şi preşedintele CJ Adrian Ştef, ei declarând de altfel că proiectul Olimpiei se dovedeşte a fi unul de succes.

O să căutăm să finanţăm mai mult echipa de fotbal, nevoile vor fi mai mari de acum, la Liga a II-a, şi cerinţele federaţiei sunt la un standard mai ridicat. Vor veni echipe foarte bune la jocurile Olimpiei şi doresc ca sătmărenii să vină în număr din ce în ce mai mare, să redevenim acei suporteri de acum 20 de ani, când aveam o echipă fanion”, a spus primarul Dorel Coica.

Am văzut astăzi şi din meciul Olimpiei că merită ca băieţii ăştia să fie în Liga a II-a, dar mai mult merită aceşti oameni minunaţi. Sătmărenii de mult meritau să aibă o echipă de liga a II-a. Eu şi primarul am promis acest lucru şi s-a realizat. După cum joacă Olimpia este o echipă de Liga a II-a peste jumătatea clasamentului şi oricum o să fie şi următoarea ţintă Liga I”, a spus Adrian Ştef.

Căpitanul Olimpiei, Cosmin Iuhas, nu a crezut 100% de la începutul returului în promovare, dar cu multă muncă jucătorii au reuşit să recupereze cele 11 puncte diferenţă.

A fost un început de an destul de greu, cu mai multe înfrângeri, cu un tur de campionat nu foarte reuşit, dar ce am pierdut în tur am reuşit să recuperăm în retur. Mulţumim conducerii, mulţumim suporterilor care au fost lângă noi, au crezut în noi, şi noi ne bucurăm că nu am dezamăgit şi suntem în liga a II-a. Am reușit să-mi ajut echipa, dar fără  sprijinul colegilor şi muncă nu reuşeam să fim aici. Cu 3-4 băieţi noi, o mobilizare bună, o pregătire foarte bună de vară, cu multă susţinere din partea suporterilor şi a colegilor sigur vom reuşi în Liga a II-a. ”, a declarat Cosmin Iuhas.

Băieții au cântat de fericire și în vestiare, unul dintre mesaje fiind „Să vină banii!”

Căpitanul Cosmin Iuhas a confirmat că jucătorii aşteaptă o primă, salariile fiind la zi.

 Vizibil emoţionat, antrenorul Tiberiu Csik, a spus că trăieşte un sentiment special. Nici el nu prea a crezut în promovare, însă a fost optimist.

Sperăm să continuăm mai departe să urcăm treptele”, a spus Csik.

Deocamdată nu au fost făcute prea multe declaraţii despre viitorul din Liga a II-a, fiind prematur.

Cert este că primarul Dorel Coica a declarat că stadionul va fi modernizat pentru a corespunde cerinţelor Federaţiei de Fotbal pentru Liga a II-a.

 

 

38 comentarii

  1. Metenti Florin Răspunde

    felicitari olimpia!

  2. Norbery Balintfi Răspunde

    bv baieti.este o echipa minunata si acesti baieti merita s josce in liga a2 a.fortza oli!!!

  3. Vasile Răspunde

    Stadionul sta sa pice pe ei si noi aducem cupa cu parasuta …

    • x Răspunde

      din cauza stadionului nu am fost azi la meci….asa cum nu au fost si altii….sau ma rog….m-as duce la meciuri dar mie frica de stadionul ala….in orice clipa se poate prabusi. pacat…

  4. Bálint Răspunde

    Stef si Coica biztos a ti érdemetek a csapat nyerése…. Haira Oli… de NEM a mocsadék usl bandának köszönhetitek a győzelmet!!!!

  5. Bálint Răspunde

    Stefike es Coicita mit tettetek az Olimpiáért??? hogy meritek még kézbe is venni a kupát???

  6. Raul X. Wallace Răspunde

    În luarea de cuvânt dr. Cosmin Raţiu a făcut referire la o declarative a edilului-şef al Sătmarului în care acesta la catologat drept al 10-lea consilier al UDMR. “Eu nu sunt al 10-lea consilier al UDMR. Eu sunt unul dintre cei doi consilieri PD-L. Am votat în cunoştinţă de cauză acel buget şi am făcut precizări cu privire la absenţa mea de la şedinţa de joi (4 aprilie), şi anume că nu s-au alocat bani pentru cabinetele şcolare stomatologice. Până la urmă, după mulţi ani problema s-a rezolvat şi vom avea în total cinci cabinete dintre care unul există şi în momentul de faţă iar alte patru cabinet vor fi înfiinţate în curând. În timpul guvernării PD-L – UDMR am reuşit să realizăm UPU la Spitalul Judeţean, să reabilităm Spitalul de contagioase şi multe altele. Probabil că nu am reuşit să comunicăm cu cetăţenii dar tot ceea ce am făcut noi va rămâne comunităţii. În schimb USL nu şi-a arătat prezenţa în comunitate. Nu avem străzi şi locuri de joacă pentru copii. Revin încă odată şi doresc să subliniez că pentru mine nu a fost o jignire că am fost catalogat drept al 10-lea consilier al UDMR. Eu am susţinut întotdeauna proiectele bine fundamentate, indiferent dacă au venit din partea UDMR sau USL”.

    • matrozul nauc si mereu chior de beat Răspunde

      stii chestia aia cu musca in fundul calului?

  7. Satmarean Răspunde

    Felicitari Olimpia!

  8. Satmarean Răspunde

    Ca sa iasa in evidenta, ahtiat de dorinta de a-si face imagine,conform obisnuintei, STEFan cel Mare isi aroga succesul promovarii Olimpiei. E adevarat ca Olimpia a fost sprijinita de si de Consiliul Judetean, insa banii au fost de la buget, adica banii nostri, nu din banii de la Folda Security!

  9. levente Răspunde

    inca mareeeee suparareeeeeee pe tulipaniii care au pierdut conducerea judetului pe mana pedelacilor…mai luati si voi o gura de buda ….si poate va trece….

    • Bálint Răspunde

      ma boule fara tulipani nici tu nici orasul na fi in acest fel.dute si sarute fundu lui Coica si Stef

      • matrozul nauc si mereu chior de beat Răspunde

        Si ma rog tromos ,ce ati facut voi tulipanii de ar trebui sa plangem de mila voastra!
        Sunteti cetateni ca si ceilalti,nu mai cereti favoruri ca nu sunteti milogi.Traiti alaturi de ceilalti asa cum este in Satu Mare,daca nu va puteti stramuta oriunde in tara sau peste hotare.
        Trebuie mereu sa tinem seama de nemultumirile voastre,de parca ati avea doua perchi de…tulipan.Stati pe ouale voastre asa cum incercam toti sa facem fara a invoca mereu iudeo-mereul.

      • levente Răspunde

        fara tulipani aveam si noi mai multe resurse la bugetul orasului si al judetului ca sugatori ca vakond au luat mierea si mai aveam si cladirile luate pe acte…invechite cu diverse metode pentru a fi depuse la comisia de retrocedari…..bine ne era noua fara tulipanii iubitori de galbeni..acum cand nu se afla la butoane sa vedem ce valoare au si ce pot face ca din banii de la bugetul tarii e usor sa imparti in stanga si dreapta cu marinimie….doar ca e mai greu sa muncesti pentru ei…

  10. sou porter Răspunde

    Sigur ca o promovare in Liga a 2-a este un lucru foarte bun ptr fotbalul satmarean si faptul ca din sezonul viitor vor veni echipe importante din fotbalul romanesc in SM nu are decat sa ne bucure, insa faptul cum s-a facut aceasta promovare nu ne face chiar cinste. Doar naivii cred ca se pot castiga toate meciurile din retur, iar Corvinul care avea la un moment dat 10 puncte avans sa poata pierde castigarea seriei. S-au dat bani multi,(pe la colturi se vorbesteste de peste 400 mil lei ptr aceasta promovare)insa cea ce este cu adevarat deranjant este din nou atitudinea de fanfaroni si ipocriti de care au dat dovada personajele politice care n-au scapat prilejul de a poza in marii corifei ai acestei performante. Daca ar fi totusi de mentionat un personaj in ecuatia promovarii acela ar fi Stefan Silaghi, presedintele AJF, acest Niccolo Machiavelli al fotbalului de pe Somes :). Desigur ca nivelul va fi cu totul altul din sezonul urmator iar antrenorii Olimpiei cred ca sunt constienti ca lotul trebuie primenit valoric deoarece cu ce avem in momentul actual nu facem fata si revenim f repede sa vizitam comune precum Pancota sau Osorhei.Si desigur trebuie aduse imbunatatiri serioase stadionului care se afla intr-o stare deplorabila si care doar prin mila divina nu a produs adevarate tragedii (n.n Babut inca asteptam refacerea infrastructurii stadionului, nocturna, amplasarea de scaune, tabela electronica,s.a cu care te laudai pe la conferinte de presa).In rest felicitari ptr jucatorii Olimpiei si in special ptr cei tineri care mi-au lasat o buna impresie si care inca nu sunt pervertiti de spectrul vedetismului.

  11. Liliana Răspunde

    Felicitari OLIMPIA! Asteptam cat de repede sa faceti preturile la abonamentele pe tot campionatul, pe tur si retur care sa aiba preturi decente si pot ajuta la renovarea stadionului, materiale publicitare (tricouri, fulare, steaguri, brichete, brelocuri, etc.), cumpararea unui autocar si multe altele care sunt necesare in liga secunda. Cred ca nu trebuie schimbate multe lucruri in componenta lotului (maximum 2-3 jucatori) si obietivul trebuie sa fie ramanerea in liga secunda sau o eventuala clasare la jumatatea clasamentului. Nu trebuie sa ne imbtam cu aburii victoriei sa ramanem realisti si optimisti moderati! Inca odata Hai OLI!

  12. adriansm Răspunde

    De acum încolo veţi vedea stimaţi sătmăreni cât de mulţi bani se vor aloca din bugetul contribuabililor pentru a menţine pe linie, pentru deplasări, pentru jucători, pentru Băbuţ care deja face aranjamentele la zilele oraşului, o oră de Ştefan Bănică la 15000 de euro, din banii noştri. Asa va fi si la fotbal. 2012 a fost anul victoriei. 2013 este anul afacerilor.

    • Gealatu Răspunde

      Mizerabili!

    • matrozul nauc si mereu chior de beat Răspunde

      Lasa-le dracului de zvonuri!Stii tu si familia ta ca prezenta nu stiu cui este 15.000 de euero!Eu cred mai degraba ca nu va pica bine realitatea asta.Nici astia nu sunt ingeri,dar nu ne mai mintiti cu tulipanii imaculati.
      Apropo,am citit pe aici pe undeva despre maretele realizari ale iudeo-mereului si p.d!!!Mai ca-ti vine s-o bagi in mama ei de viata la as minciuni.
      Putina smerenie nu strica!
      Pai Oli. mereu a fost sutinuta din banii contribuabililor,ca doar n-a platit fratele Gyusi sau Govor.

  13. Daniel Răspunde

    Eu zic ca ar fi bine sa se renunte la echipa de handbal masculin a CSM care toaca bani publici pe degeaba fara a avea mari performante, si banii sa mearga spre Olimpia, care totusi e un fenomen social. Bine ar fi sa intram si in Liga lui Mitica, ar veni bani frumosi si de acolo, insa tot acesti jucatori, care tot respectul pt ei, nu cred ca vom promova in Liga 1, sper macar sa ramanem in Liga a 2-a.

  14. Satmarean Răspunde

    Bravo Oli!

  15. rusu Răspunde

    acum aveti olimpia numai trebuie baschet o sa promovam la pastele cailor in liga 1 in fine ce echipe sunt si in liga 1 sau 2 mie greata

  16. sa comentam.. Răspunde

    tot bagam bani sa se promoveze in Liga1, dar dupa primul meci moid chiar si in Liga2 cred ca vor veni acasa.
    Mai bine a-ti cheltui pe niste asfaltari si lucruri utile pentru tot orasul decat pe Kerosina si spectacole fara sfarsit..caci la asta se pricep cei doi flacai SCoica si StEFU. Aa, sa nu uitam nici de ‘nea Govi.
    Superba poza, tot respectul D-nul Coica: eu magarul in frunte!

  17. Simion Răspunde

    Felicitari Olimpia! Promovarea in esalonul al doilea va obliga sa munciti si mai mult! Speram ca sustinatorii financiari ai Olimpiei sa fie mai generosi cu echipa, fiindca dupa promovare costurile vor creste simtitor. E nevoie de reabilitarea stadionului si de cateva achizitii de jucatori, altminteri va fi greu sa ramana in liga a doua.

  18. Florin Răspunde

    Echipa trebuie recompensata pe masura. La fel, si conducerea. Domnul presedinte Babut trebuie sa fie numit presedinte pe viata.

  19. Ilie Răspunde

    Cinste Olimpiei!

  20. Horea Răspunde

    Urmeaza promovarea in A!

  21. Horea Răspunde

    Domnule Coica, de ce nu-i premiati pe fotbalistii de la Olimpia? Astia chiar merita!

  22. sa comentam.. Răspunde

    cu ce vreti sa-i premieze? Poate niste mici si sarmale :))

  23. Oli 1921 Răspunde

    Pt. cultura generala: Olimpia 2010 a fost creat din ambitia a 3 persoane. Si anume: Stefan Szilagyi, Adrian Stef si Gabor Kereskeny.

    Coica nici nu stia unde-i stadionul, ii trebiue GPS si acum in SM ca ii din vinju mare. Cert este faptul ca el nu are nici un aport in aceasta promovare! RUSINE “dl” Coica, lasa-ne!

    • Satmarean Răspunde

      Stef a vrut sa-si asocieze culorile clubului cu cele ale PNL! Rusine Stef ca ai incercat sa induci electoratului ideea ca Olimpia iti apartine! Ce ai crezut ca daca iti pui omul in frunte,pe Babut Domuta Dan, recopensandu-l si cu functia de administrator public, iti apartine si meritul de a promova Olimpia? Meritul ii apartine echipei, jucatorilor si antrenorului. Felicitari primarului Coica ca a pus umarul la finantarea Olimpiei!

  24. Laur Răspunde

    Felicitari Beniamin Kira! Ai fost extrem de inspirat ca ai obtinut brandul Olimpia! Pe linga iubitorii fotbalului din judet, marele cistigator e vicepresedintele PDL, domnul Kira!

    • marius Răspunde

      Te-a pus taticu sa postezi si tu un comentariu care se potriveste ca nuca in perete? El nu stie posta, doar e economist, si inca unul licentiat inainte de a-si lua Bacalaureatul? Car despre chestia cu brandul, o alta smecherie tipica osanului ajuns la oras!

  25. dodo Răspunde

    StEFU crede ca Olimpia ii a lui gata. i’o si dat culorile PNLului in 2010. Stai putin adriane sa clarificam. daca crezi ca Olimpia asta ramane Olimpia 2010 in galben-albastru esti un hidos parvenit. OLIMPIA 1921 inseamna o data- palmaresul si culorile ALBASTRU-PORTOCALIU. fratilor! mai bine punem mana si demolam stadionu ala. facem voluntariat si contruim 2 tribune(1 si 2) si asa nu avem nevoie de mai mult

    • Fan Răspunde

      DE UNDE AI SCOS-O PE ASTA CU PORTOCALIUL FRATE?

      • dodo Răspunde

        culoriile clubului Olimpia 1921 sunt ALBASTRU-PORTOCALIU fratzica. Sau probabil Olimpia 2010 nu are legatura cu Olimpia 1921. Se poate. http://ro.wikipedia.org/wiki/Olimpia_Satu_Mare ne batem joc de culori? trecem de la o culoare la alta pentru ca ceea ce ne cade de undeva ne place? ce scrie pe wikipedia – Olimpia 1921, culori galben-albastru, finantatori adi stef, dorel coica ii pentru aia care nu vor sa stie istoria clubului – ajunge sa nu fi orb si sa observi pe sigla Albastru-portocaliu frate !!!!

        • olimpist Răspunde

          de cand e wikipedia litera de lege? acolo poate scrie orice idiot. de cand ma stiu, de prin anii 70, e galben-albastru

      • dodo Răspunde

        http://fcolimpia.ro/ culorile ce le vedeti pe site’u asta is culorile Olimpia (1921) NU GALB-ALBAS. Deci ar fi mai autentic sa ai culoarea traditionala a clubului decat sa ai un galben pe care il au 10 echipe din primele 2 ligi nationale ‘dau exemplu’ cam atatea or fi. ne recunoastem prin ALBASTRU-PORTOCALIU daca stim ce inseamna OLIMPIA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.