PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Reprezentanţii Protecţiei Consumatorului din România şi Ungaria s-au întâlnit la Satu Mare

Reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor, Regiunea Nord-Vest Cluj şi cei au Protecţiei Consumatorilor din Ungaria s-au întâlnit astăzi la Satu Mare într-o şedinţă de lucru pentru a discuta despre noul protocol de colaborare dintre cele două ţări.

Au participat subprefectul Cristian Sasu, şeful CRPCR Cluj, Cristian Nicula, şeful CJPC Satu Mare, Maria Pinter, iar delegaţia vecină a fost condusă de directorul Protecţiei Consumatorilor din judeţul Hajdu-Bihar (Ungaria), Barcsa Lajos şi şeful Serviciului de supraveghere a pieţei din cadrul Protecţiei Consumatorului din Ungaria, Szabo Peter.

 În cadrul întâlnirii s-au purtat discuţii cu privire la modificarea legislaţiei din cele două ţări în aşa fel încât să corespundă cu cea a Uniunii Europene, despre consilierea şi informarea consumatorilor, metodele de rezolvare a reclamaţiilor, documentele care se încheie, dar și relaţiile dintre autorităţile centrale şi regionale.       

Şeful Serviciului de supraveghere a pieţei din cadrul Protecţiei Consumatorului din Ungaria, Szabo Peter, a subliniat că trebuie pus mare accent pe sistemul de alertă rapidă Rapex. Ungaria a fost pe primul loc din Uniune la acest tip de alerte, fiind semnalate în special produse cu grad ridicat de periculozitate pentru copii.

Șeful Protecţiei Consumatorilor din judeţul Hajdu-Bihar (Ungaria), Barcsa Lajos, a spus că acest protocol de colaborare este foarte util având în vedre că foarte mulți români își fac cumpărăturile în Ungaria dar și invers, iar astfel reclamațiile pot fi rezolvate mai ușor.