Joi 9 Mai, orele 11.00 și 17.00 – Teatrul de Nord îi aşteaptă pe micii şi marii spectatori la baletul FRUMOASA DIN PĂDUREA ADORMITĂ, în regia şi coregrafia lui MIHAI BABUŞKA, coregraf şi balerin cu o bogată carieră în ţară şi străinătate.
După ce a semnat regia şi coregrafia sau adaptarea coregrafică pentru mai multe titluri celebre de balet clasic, în seria poveştilor înscriindu-se şi „Cenuşăreasa”, Mihai Babuşka concepe pentru prima oară în cariera sa coregrafia şi regia spectacolului „Frumoasa din Pădurea Adormită”. Mihai Babuşka porneşte de la coregrafia clasică a mult îndrăgitului spectacol de balet, dar întreaga producţie de pe scena OPEREI COMICE PENTRU COPII este restrânsă ca timp şi adaptată receptării micilor spectactori.
Libretul (povestea spectacolului) este o inedită şi reuşită combinaţie între basmul tradiţional, baletul clasic şi filmul de desene animate al lui Disney, iar coloana sonoră este asigurata de Alexandru Istrate, care a creat un colaj atractiv între muzica marelui Ceaikovski şi banda sonoră a filmului de animaţie.
Îi veţi aplauda pe talentaţii balerini ai OPEREI COMICE PENTRU COPII, ansamblul fiind recent distins cu premiul de popularitate acordat de Forumul Muzical Român şi cu premii speciale în turneul din India şi Sri Lanka (decembrie 2012 si ianuarie 2013).
Decorurile şi costumele sunt create de VIORICA PETROVICI, nominalizată în anul 2012 la premiile César, pentru filmul „La source des femmes”, în regia lui Radu Mihăileanu. Asistent de regie este Cătălin Caracaş, solist şi maestru de balet al Operei Naţionale Bucureşti.
Nu există copilărie care să nu se fi bucurat de frumuseţea poveştilor nemuritoare şi, printre acestea, de celebrul basm al Frumoasei din Pădurea Adormită, trezite din vraja malefică a ursitoarei rele de sărutul unui prinţ. Aşternută pe hârtie de marele scriitor francez Charles Perrault şi preluată ulterior şi de Fraţii Grimm, povestea care a fost dăruită în numeroase forme publicului de toate vârstele, de la mult îndrăgitul desen animat al lui Walt Disney, la filmele artistice diverse sau la baletul lui Ceaikovski, va prinde viaţă pe scena OPEREI COMICE PENTRU COPII.