Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Cartierul de vile din Păulești rămâne deocamdată fără canalizare

sedinta consiliu local paulesti 0(21)Consilierii locali din Păulești au avut astăzi discuții aprinse în cadrul ședinței ordinare, în care a fost supus la vot proiectul care prevede aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea rețelei de canalizare.

Obiectivul ”Lucrări de construcții rețele de canalizare și stații de pompare a apei uzate, în localitățile Păulești și Ambud” este cuprins în cadrul contractului SM CL 08, parte a proiectului ”Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Satu Mare”, în valoare de 433,5 milioane de lei, derulat de Apaserv.

Unii consilieri și-au exprimat nemulțumirea față de faptul că nu au fost cuprinse toate străzile din Păulești, în acest proiect, întrebându-l pe primar ce criterii au stat la alegerea străzilor incluse. În această situație, se află și anumite străzi din cartierul de vile, unul dintre consilieri precizând că ”aici și-au făcut case directori, doctori, trebuie să-i includem și pe ei, altfel va fi un bâlci”.

Primarul comunei Păulești, Nagy Iosif, a declarat că a avut o cotă de aproximativ 10.500 de metri de conducte de canalizare și a încercat că cuprindă zonele cele mai locuite, prioritate având strada principală, de unde se va putea extinde canalizarea și la străzi adiacente.

Managerul de contract din partea Apaserv, Schlachter Brigitta, i-a informat pe consilierii locali că proiectul este în întârziere, fiind foarte important să se aprobe studiul de fezabilitate actualizat, iar ulterior, printr-un proiect adițional să fie racordate și străzile care nu au fost cuprinse.

sedinta consiliu local paulesti (025)

Consilierul local PDL, Zenoviu Bontea, a propus amânarea proiectului de pe ordinea de zi, până când reprezentanții Apaserv vor oferi garanții clare că și străzile care nu sunt cuprinse în acest proiect vor putea fi racordate mai târziu la rețeaua de canalizare.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate actualizat și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul ”Lucrări de construcții rețele de canalizare și stații de pompare a apei uzate, în localitățile Păulești și Ambud” a fost votat de consilierii locali în forma propusă, după mai multe replici, existând două abțineri.

 

9 comentarii

  1. Lolisor Răspunde

    A aparut un document senzational, defapt si Govor e homosexual – http://….jpg

  2. paulesti Răspunde

    in Paulesti nu conteaza daca e o propunere buna sau nu, daca vine din partea “nesimpatica” pentru unii consilierii udmr si usl ridica mana si voteaza fara sa gandeasca, daca primarul sau Suta face semn se ridica mana instantaneu. Sa nu mai vorbim de balciurile care se petrec la sedintele de consiliu local… sunt anumiti consilieri responsabili smecheriile, zic una si fac alta, in functie de interesul pe care il au, netinand cont ca nu stiu lega doua fraze in limba romana, incep sa se crizeze de parca acum au iesit din grota sau poate din pivnita, la fel ca si azi. Ma bucur ca au fost la sedinta localnici si au putut vedea reactii colorate ale unor “ilustri” consilieri. Votati fratilor orbeste si alta data! Fac un apel pe aceasta cale tuturor locuitorilor comunei Paulesti ca de fiecare data sa participe la sedintele de Consiliu Local sa-si poata face o parere despre ilustii consilieri pe care i-au votat ca sa se poata gandi data viitoare inainte de a-i mai vota. Sedintele sunt publice si ar fi cazul ca sa fim mai interesati de ceea ce se intampla in comuna noastra, asta daca mai intereseaza pe cineva… Nu este normal ce se intampla in comuna noastra si trebuie sa luam atitudine in fata “clicii paulestene” formata in timp, pentru ca trebuie sa stiti ca aceasta nu s-a facut de curand ci in timp. Desteapta-te romane!

  3. florin Răspunde

    Pentru curiozitatea contribuabililor din Paulesti, spicuim din conferinta de presa a consilierului PDL , Zenoviu Bontea,partea referitoare la cheltuielile Primariei:
    ,,1. Consider că, în mod abuziv primarul comunei a cheltuit peste un miliard două zeci şi cini milioane lei (125.000 Ron) constând în drepturi speciale, acordate personalului din primărie, pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii.
    2.Am constatat că Primăria Păuleşti a consumat carburant în valoare peste un miliard trei sute milioane lei (130.750 lei Ron) Consider cantitatea de carburant exagerată şi nejustificată , deoarece în comună nu s-au executat lucrări deosebite (lucrările de canalizare sunt suportate din alte surse) . S-a cheltuit inexplicabil pentru piese auto de schimb peste două sute nouă zeci milioane lei (29.694 lei Ron)
    Cheltuieli inexplicabile găsim şi la alte bunuri şi servicii pentru întreţinere peste treimiliarde lei (316.655 lei Ron), sau servicii de vulcanizare peste două zeci de milioane lei (2.000 lei Ron).

    Super!! Rusine celor din Paulesti care tolereaza aceste hotii!!!

  4. Matroz Răspunde

    Pai mai Zenovie mare,parca era bun primarul cand te facea mare sef.

  5. amati Răspunde

    pentru curiozitatea noastra… consilierul de amati din ce formatiune politica face parte? noi l-am votata pe lista pdl, acu unde e la udmr sau la psd?

  6. sandu Răspunde

    n-am auzit despre el sa fie traseist, iar intreaga lui conduita si mai ales, profesionalism , ar face mandra orice formatiune politica!Felicitari d-le Bontea ca arati cetatenilor ticalosiile la care se preteaza administratia USL si costurile acetor abuzuri! Daca vor trebui sa plateasca 50 000 lei daune morale, cine le va plati? Juristul Chiorean, prefectul Avram, Govor Mircea??? Nuuuu, le vor plati tot contribuabilii, adica noi cetatenii , impovorati de taxe si impozite!

  7. amati Răspunde

    ca sa vezi! sa stii ca de multe ori omul aude ceea ce nu a mai auzit pana atunci…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.