Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Mai mult de jumătate din şcolile din judeţul Satu Mare nu au pază

prefecturaMai mult de jumătate din şcolile din judeţul Satu Mare nu au asigurată pază conform legislaţiei în vigoare, principala scuză găsită de administraţiile locale fiind lipsa fondurilor.

La Instituţia Prefectului a avut loc astăzi o şedinţă pe tema planului de siguranţă din judeţ, comisarul șef de poliție Marius Mureşan prezentând situația.

La nivelul judeţului Satu Mare funcţionează 319 unităţi de învăţământ preuniversitar,  din care 105 în mediu urban şi alte 214 în mediu rural, din care  149 şcoli generale, 30 licee, colegii şi şcoli profesionale şi 140 grădiniţe, care găzduiesc 59.867 de elevi şi preşcolari.

În urma verificărilor efectuate de unităţile teritoriale de poliţie cu privire la modul de asigurare cu pază a unităţilor de învăţământ preuniversitar, au rezultat următoarele:

  • 57,6 % din unităţile de învăţământ nu au asigurată nicio formă de pază.
  • 17,8 % (57) sunt asigurate cu pază, astfel:■    16,3 % din total sunt asigurate cu personal de pază proprie (52);

■         1,5 % prin societăţi specializate de pază (5);

■         nici o unitate cu pază mixtă (0);

•   3 % dintre unităţile şcolare nu aveau planurile de pază avizate de poliţie;

•  42,6 % dintre unităţile şcolare (136) dispun de mijloace electronice de alarmare în zonele unde sunt concentrate bunurile şi valorile acestora şi/sau sisteme de televiziune cu circuit intern pentru supravegherea video a spaţiile interioare din zonele de acces şi/sau exterioare în curtea imobilului.

Totodată, au fost constatate unele deficienţe cu privire la organizarea pazei în unităţi, în special cu privire la întocmirea şi avizarea planurilor de pază.

 “Constat cu amărăciune că este un număr mare de şcoli care nu au pază autorizată. Ne vom implica să găsim soluţii pentru că siguranţa copiilor în şcoli şi zona adiacentă este o prioritate a guvernului. Vom căuta să sensibilizăm autorităţile locale să găsească o soluţie”, a declarat prefectul Eugeniu Avram.

 Printre probleme se mai numără faptul că mulţi paznici nu sunt pregătiţi corespunzător, chiar dacă au urmat un curs, fiind şi cazuri în care femeia de serviciu asigură paza instituţiei.

“Ştiu că nu peste tot avem personal calificat, dar din lipsă de fonduri portarii noştri au fost o soluţie de moment. Am făcut demersuri către toate primăriile, scrie în lege că acest lucru este în subordinea Primăriilor şi a Consiliilor Locale”, a declarat inspectorul general şcolar Mariana Roman.

De menţionat este faptul că în judeţ nu au avut loc evenimente deosebite în şcoli.

Prefectul a precizat că la următoarea instruire va cere primarilor să găsească fonduri pentru a asigura paza instituţiilor, această cerinţă urmând să fie adusă la cunoştinţa aleşilor şi printr-o circulară.

13 comentarii

  1. moscraciun Răspunde

    las ca o sa sara firma FOLDA in ajutor :))

  2. Satmarean Răspunde

    Pe cind se ia caietul de sarcini?

  3. Robert Răspunde

    E treaba politiei locale.

  4. Dascal Răspunde

    Treaba cu paza in scoli e serioasa, nu o duceti in derizoriu!

  5. Dana Răspunde

    Nu conteaza cine pazeste scoala, ci sa nu fie probleme.

  6. Florin Răspunde

    Totusi, o scoala nu poate fi pazita de un SRL!

  7. Radu Răspunde

    Nu se cuvine sa planeze nesiguranta in scoli! Trebuie camere de supraveghere!

  8. George Răspunde

    Si politistii de proximitate?!

  9. Corina Răspunde

    Pentru siguranta copiilor nostri, autoritatile trebuie sa se implice si sa rezolve problema aceasta.

  10. Lioara Răspunde

    Sint multe variante.Problema e doar de finantare.

  11. Florica Răspunde

    De paza scolilor raspund primariile.

  12. Vasile S. Răspunde

    Nu gasesc bani pentru asa ceva, cel putin acum, dupa zilele orasului si cu pregatirea zilelor judetului.

  13. Dinu Răspunde

    Pentru scoli trebuie gasiti bani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.