Ultima actualizare: azi, 19:34
Locale

Ucrainenii au organizat un festival rock în memoria haiducului Pintea Viteazu

romanasul ucrainaÎn intervalul 14-16 iunie 2013 la Veleatin (Raionul Hust, Ucraina) a avut loc prima ediție a festivalului de muzică rock intitulat ”Veleat”.

Satul Veleat se află la doar trei kilometri de frontiera cu România, pe versantul estic al Munților Oașului. Numele satului Veleatin, înseamnă în ucraineană ”viteazul” și este întemeiat de urmașii lui Pintea Viteazu.

În curtea stațiunii din apropiere, Trâmbița, se află o statuie din lemn a marelui haiduc. Locuitorii satului se consideră descendenții lui Pintea și sunt foarte mândri de acest lucru, iar organizatorii festivalului au dedicat manifestarea, memoriei haiducului Pintea, al cărui nume a fost repetat de foarte multe ori de către prezentatori și numerosul public prezent.

Pe parcursul zilelor de concurs pe scenă au urcat 24 de trupe rock din întreaga Ucraină și o trupă din România, mai exact duetul grupului ”Românașul” din Satu Mare, alcătuit din George Negrea și Petrică Zele, care au fost invitații de onoare ai marelui festival.

Sătmărenii au prezentat câteva melodii de succes din repertoriul național dar și câteva compoziții proprii.

Menționăm că în concurs s-au înscris peste 300 de formații, din care au fost selectate doar cele 24, astfel că nivelul festivalului a fost foarte ridicat. Un moment aparte l-a constituit programul sătmărenilor care, pe lângă faptul că avut o abordare diferită, a reușit să dea o notă de culoare festivalului. Trebuie să subliniem faptul  că trupa sătmăreană a fost singura din tot festivalul care a fost rechemată pe scenă de un public entuziast.

 

festival rock ucraina

Organizatorii au și adresat sătmărenilor o invitație specială de a participa la cea de-a doua ediție, care se va desfășura anul viitor. Delegația sătmăreană a fost alcătuită din reprezentații Centrului de Creație (director Felician Pop), Primăria Tarna Mare (primar, Monica Sobius și directoarea școlii, Claudia Păcurar) precum și Asociația Culturală ”Sătmărenii” (președinte Robert Laszlo).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.