O localnică de 33 de ani, din Călineşti Oaş a apelat miercuri numărul de urgenţă 112, reclamând că fostul său soţ a agresat-o chiar în faţa locuinţei.
Femeia le-a relatat poliţiştilor sosiţi de îndată la faţa locului că Vasile B., de 42 de ani, a lovit-o de mai multe ori, victima fiind transportată la Spitalul Negreşti Oaş pentru îngrijiri medicale.
Poliţiştii Postului de Poliţie din comună îl anchetează acum pe suspect pentru agresiunea comisă, urmând ca în funcţie de numărul de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor victimei, să se procedeze la corecta încadrare juridică a faptei.