Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Primăria a început negocierile pentru cumpărarea hotelului Dacia

Hotel Dacia Satu Mare

Hotel Dacia Satu Mare

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a început discuţiile şi negocierile cu Vasile Ţânţaş pentru cumpărarea clădirii hotelului Dacia, din moment ce acesta nu mai dispune de fonduri pentru renovarea monumentului istoric.

Primarul a anunțat luni, în ședința Comitetului pentru Persoane Vârstnice, că au avut loc întâlniri cu patronatul, explicând că atâta vreme cât imobilul e în proprietate privată, administrația locală nu poate interveni pentru salvarea sa, ci doar amenda proprietarul.

Ducem negocieri acum cu patronatul, Consiliul Local şi Consiliul Judeţean, încercăm să îl cumpărăm înapoi şi să îl putem renova. Nu permite legea să intrăm pe domeniul privat. Deci dacă nu îl luăm înapoi de la familia Ţânţaş aşa va rămâne până când se dărâmă. Noi îi amendăm, luăm măsurile pentru că au stricat aspectul, din punct de vedere legal nu putem să facem nimic să-i obligăm“, a declarat primarul.

Firma omului de afaceri a prezentat Primăriei o expertiză care cuprinde și prețul, însă primarul Dorel Coica dorește efectuarea unei expertize proprii pentru a fi evitate speculațiile și pentru o transparență mai mare.

Edilul a mai precizat că hotelul ar putea fi transformat într-un frumos centru cultural, din fonduri europene, în următorul exercițiu financiar european.

12 comentarii

  1. Ildikó Sándor Răspunde

    ideje volt az Szatmár büszkesége

  2. satmarean Răspunde

    Asta o fi investitia pentru care vor satmarenii sa se indatoreze cu milioane de euro la banci? Oare nu se face si un sondaj de opinie si o dezbatere publica, doara e la moda… Se vrea cladire multifunctionala (care va sta goala, la situatia economica actuala), sau infrastructura buna, extinderi de retele de utilitati la zone periferice, asfaltari, curatenie, centura, POD?!?!?! Pe satmarenii ai caror nepoti vor plati zeci de ani hotelul dacia ii intreaba cineva?

    “Edilul a mai precizat că Hotelul ar putea fi transformat într-un frumos centru cultural, din fonduri europene, în următorul exercițiu financiar european.” – ne garanteaza el ca vor fi masuri de finantare pt asta? Asta inseamna ca inca 20 de ani cladirea fa sta asa, ca o ruina, in plin centru, cu diferenta ca ruina nu va fi a unui privat ci va fi a noastra a tuturor. ca sa nu stie primaria pe cine sa amendeze pentru neefectuarea lucrarilor de intretinere

  3. Daniel Răspunde

    Dorele nu mai fraieri lumea, stim bine ca cu astfel de lucruri se fac tunurile imobiliare si se impart comisioanele. Tantas e un om cu care poti sa negociezi ce vrei daca el isi ia partea, el a cumparat pe bani marunti Dacia, de investit nu a investit nimic, ca niste demolari de pereti ce a facut el nu se numeste investitie, oricum la capitolul hoteluri el e corigent, ca a mai lasat in paragina cladirea santier de la strand unde trebuie sa fie hotel. Asa ca hai sa mai inventam ceva nu e asa, cumparam cica Dacia, se impart bani cui trebuie si dupa aia om vedea. Pai de ce nu se face ce vreti voi centru cultural sau mai stiu eu ce acolo la fostul Popular, care si ala va fi din cate anuntati voi reabilitat.

    • satmarean Răspunde

      cu cat a fost cumparat hotelul Dacia? sa stim cat l-a costat si cati bani o sa faca din vanzare. si sa nu uitam ca atunci cand a fost luat era functional, acum e ruina

  4. a-vere Răspunde

    bine zis “aşa va rămâne până când se dărâmă” din pacate. De unde scoate primaria millioane de euro?

  5. AdrianSM Răspunde

    Dorele asta e doar vrajeala cum sint si celelalte! Si anul acesta se fac lucrari de mantuiala, de exemplu Lucian Blaga. Gradinitele nu au bani pentru factura de gaz din noiembrie, multumiri madame Papici! City managerul Babut numai cu Olimpia se ocupa si cu umflarea facturilor de la Zilele Orasului. Cu aceasta echipa vrei sa cumperi hotelul Dacia? Din ce bani Dorele, le aduci de acasa?

  6. cristi Răspunde

    Felicitari primarieri pt cumpararea celei mai frumoase cladiri din Transilvania ,simbolul judetului Satu Mare ;trebuie sa ramîna in proprietatea statului!!

  7. cucu Răspunde

    ce renovare a monumentului la puscarie a distrus acel edificiu reprezentativ dev arhitectura din SM,,,voi ati vazut ce a facut in interior a distrus tot, tot, tot,,,,a vrut sa faca CAZINO pt mafioti si traficant

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.