Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Un elicopter SMURD s-a stricat în curtea Spitalului Satu Mare

aeronava Smurd (7)Un elicopter SMURD care a venit la Satu Mare după un pacient în stare gravă s-a defectat în curtea Spitalului Judeţean în timp ce încerca să decoleze.

Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului Satu Mare, Constantin Demian, pacientul de 27 de ani a fost transportat în aeronavă, dar aceasta nu a mai decolat având probleme tehnice.

Pacient de 27 de ani a fost implicat într-un accident rutier petrecut în urmă cu două zile. Victima are traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic, fracturi costale, fractură de femur operată, contuzie hepatică, şoc hemoragic.

La insistenţele aparţinătorilor s-a solicitat un transfer al pacientului la o clinică de specialitate din Bucureşti, motiv pentru care s-a solicitat şi un elicopter SMURD. Pacientul nu poate fi transportat cu mijloacele obişnuite, cu ambulanţă, dar aparatul a rămas la sol din motive tehnice. Pacientul a ajuns în elicopter dar nu a mai putut decola acest aparat. L-am readus în secţia de terapie intensivă, este stabilizat, situaţia lui este gravă”, a declarat Demian.

Medicii de la terapie intensivă nu recomandă transportul pacientului cu ambulanța până la București, cel mult acesta poate fi dus până la aeroport de unde să fie preluat de o altă aeronavă.

Echipajul elicopterului aşteaptă o echipă tehnică de la SMURD Bucureşti care să remedieze defecţiunea. 

 

aeronava Smurd (1)

12 comentarii

  1. Atlantikpo Atlantik Răspunde

    Odata si odata , orice se strica

  2. dr. Ciomu Răspunde

    Providenta a facut sa se defecteze la sol…
    Doamne fereste daca se intampla in zbor.

  3. Amalia Răspunde

    Aceste elicoptere provoaca spaima pietarilor din Cartierul Somes si a locuitorilor de pe aici. Zboara la foarte joasa inaltime, a distrus deja 2 copaci. Cand va cadea pe satmareni, se va lua , totusi, o masura?

    • matroz Răspunde

      @amalia:de ce suferi draga?Te doare-n chiur de pietari?Ai auzit de cantarul ciobanului?Hai sictir!
      Nu vrei sa mutam si spitalul sa va lasm pe voi sa faceti bisnita?
      Cheama-l pe herr Ciomu,ofera consultanta contra piersici!!!

  4. flacara violeta Răspunde

    …unde este acum stef? Era un moment pe care nu trebuia sa-l rateze pt. un pic de reclama propriei persoane!Acum pe bune stie cineva unde a disparut ,,marele politician,,?O fi impreuna cu kkrau? Oricim se anunta o toamna kkacioasa pt.stef si sisi!!JOS usl ,jos pnl,jos toata mafia satmareana!!!! TRAIASCA MISCAREA POPULARA!!!Acum hai injurati-ma!

  5. Alex Bletan Răspunde

    dumnezeu are grija de aceest baiat a ajuns cu bine la Bucuresti si se simnte mult mai bine

    • dr. Ciomu Răspunde

      Ma bucur sa aud si-o veste buna la articolul asta. Sa-l ajute Domnul sa se faca bine !

      P.S.
      Carcotasilor de ocazie….”chelner!! Inca un rand pentru matroz!!”

      • matroz Răspunde

        Fu doctore inca un rand!Stai cuminte vine si randul matale,cu conditia sa-ti pastrezi simtul umorului.Cam greu daca esti cu partidul.

        • dr. Ciomu Răspunde

          :-))
          Esti chiar funny, alcoolu-ti da o stare de euforie si de visare rar intalnita.
          App…in ce partid ma visai???
          Nu de alta…da’ sa stiu si eu.
          :-))

          • matroz

            Dr Ciomu:chiar uitasem de existenta fulminanta a lu matale pe blogurile satmarului.
            Cam la ce intrebari ar dori sufletelul tau sa-ti raspund?Daca esti de la amicii mei s.r.i,te exclud dintre prieteni de parole.Zau asa!
            Cat despre S.M.U.R.D cu modestia-mi specifica,te rog sa intelegi ca stiu mai mult si mai multe.Cu ciomu-reala nu ma impac.
            Ma amuza ideea sa faci parte dintr-un partid.Cine dracu ne primeste pe cei ce nu suntem de acord?
            Maine am spatiu de hoinarelala,cum nu merg la partid,te invit la o bere cu lamaie.Mai scoate din cocoseala!Trebuie sa-mi caut si eu semnele rasului continuu-voi doctorii ziceti -emitions-pentru a-mi spune parerea full time.

        • danuta Răspunde

          Doamne, ce haiosi sunteti cu totii!…

  6. ionut Răspunde

    doamne ajuta sa fie bine pacientu,daca mai stiti ceva de pacient scrieti!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.