Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

Un sătmărean, în joc pentru ministerul Transporturilor

Septimiu Buzasu

Septimiu Buzasu

Numele unui alt sătmărean este pomenit de presa națională ca posibil candidat pentru funcția de ministru al Transporturilor. Este vorba despre Septimiu Buzașu, fost viceprimar al municipiului Satu Mare, mutat de ani buni în Capitală. Conform Realitatea Tv, Buzașu ar putea fi propus dacă PNL nu găsește un candidat credibil, fără probleme, din prima linie politică.

Septimiu Buzaşu a ocupat funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor în perioada mai 2007 – iulie 2013. Anterior, în perioada martie 2007 -aprilie 2007 – a fost şef – Serviciu Utilităţi la Direcţia Autostrăzi, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi director la Direcţia Întreţinere Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din CNADNR (august 2006 – martie 2007). Buzaşu a mai ocupat funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului în perioada 17 februarie 2005 – 28 august 2006
Un alt posibil candidat este secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Cristian Ghibu, numele său fiind vehiculat însă alături de cele ale lui Teodor Atanasiu şi al Noricăi Nicolai, decizia urmând a fi luată duminică de BPN al PNL.
Surse din PNL au precizat că actualul secretar de stat din Ministerul Transporturilor Cristian Ghibu, care a fost nominalizat de PNL pentru a ocupa funcţia de secretar de stat şi care a fost numit de premierul Victor Ponta pentru a se ocupa de conducerea ministerului în timpul interimatului asigurat de el, ar avea cele mai multe şanse pentru acest portofoliu. Pe de altă parte, printre numele vehiculate pentru această nominalizare se numără şi cele ale lui Teodor Atanasiu, fost ministru al Apărării, Norica Nicolai, europarlamentar, Cristian Buican, secretar al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al PNL Vâlcea, sau senatorul Marius Nicoară. Sursele citate au precizat că Atanasiu, Nicoară şi Buican reprezintă propuneri avansate de organizaţiile locale.
Decizia privind nominalizarea PNL la conducerea Ministerului Transporturilor urmează să fie luată, potrivit surselor citate, duminică, începând cu ora 11.00, când, la Palatul Parlamentului, va avea loc reuniunea conducerii liberale.

Amuntim că deputatul Ovidiu Silaghi, propus iniţial pentru funcţia de ministru, este cercetat de DNA pentru trafic de influenţă, luând şi 200.000 de euro mită.

3 comentarii

  1. cristi35 Răspunde

    are fatza de un om care urmeaza a fi audiat la DNA

  2. adi pop Răspunde

    alt smeker din haita lui SILAGHI pus pe tava pt cercetari la DNA

  3. Traian Răspunde

    Oamenii lui Silaghi de la Bucuresti se zbat sa ramana la Transporturi.Nu ar fi de mirare ca dupa Buzasu sa apara ca propunere neica-nimeni, Radu Roman, un alt apropiat de-al lui Silaghi, ce a fost recompensat cu functia de director e cabinet laministerul Transporturilor, cu toate ca singura lui aptitudine e sa se faca ca lucreaza pe calculator, fiind inginer IT. La capitolulc omunicare verbala, Roman e zero. Totusi,apeland la prieteni,fostul deputat Buda si Silaghi, la Satu Mare, a reusit sa-si impuna nevasta ca inspector sef la ISJ Satu Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.