PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Raul Băbţan, ales preşedinte la TSD Satu Mare

Raul Băbţan, ales preşedinte la TSD Satu Mare

Raul Băbţan, ales preşedinte la TSD Satu Mare

Raul Băbţan, consilier al preşedintelui PSD Mircea Govor, a fost ales astăzi  preşedinte al organizaţiei judeţene a TSD Satu Mare. La conferinţă de alegeri au participat 305 din cei 410 delegaţi convocaţi.

La şedinţă au participat deputatul Mihai Sturzu din partea conducerii centrale a partidului, preşedintele PSD  Satu Mare, Mircea Govor, primarul Dorel Coica, şefii celorlalte organizaţii din PSD Satu Mare dar şi invitaţi din partea celorlalte partide, cu excepţia PDL.

Fostul președinte, consilierul județean Ciprian Ardelean, care a condus tineretul social democrat din Satu Mare timp de doi ani și jumătate, a arătat în raportul său că a reușit obținerea a două posturi de consilieri județeni din rândul TSD dar și a peste 20 de membri în consilii locale.

Singur candidat pentru funcţia de preşedinte TSD, Raul Băbţan, a fost ales în unanimitate de către delegaţii prezenţi. Tot în unanimitate au mai fost aleşi Răzvan But – preşedinte executiv, Gheorghe Groza – secretar executiv şi un birou format din 19 vicepreşedinţi.

Îmi doresc obţinerea celor mai bune rezultate la rezultatele europarlamentare şi prezidenţiale din 2014, campanii electorale care pentru noi sunt foarte importante. Îmi doresc să mărim numărul organizaţiilor de tineret din judeţ şi să depunem tot efortul pentru creşterea valorii acesteia“, a declarat noul preşedinte.

Mircea Govor a avut doar cuvinte de laudă la adresa noului președinte, spunând că este un băiat modest, ambițios. Govor a spus pe față că în ultimul an a reușit să angajeze atâția tineri cât s-au angajat în ultimii opt ani, fiind convins că și participanții la conferința de alegeri au nevoie de locuri de muncă. De asemenea, acesta l-a propus pe Raul Băbțan pentru funcția de vicepreședinte TSD la nivel național.

Primarul Dorel Coica a afirmat că TSD este cea mai mare organizaţie politică din rândul tinerilor din Satu Mare, cu „cele mai frumoase fete şi cei mai deştepţi băieţi”.

Raul Băbţan, ales preşedinte la TSD Satu Mare
Exit mobile version