Ultima actualizare: ieri, 21:59
Locale

Amplă acțiune de plantare. Direcția Silvică Satu Mare scoate 100.000 de puieți

plantariȚinând cont de reușita campaniei de plantare de puieți inițiată de Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare și Direcția Silvică Satu Mare din primăvara anului 2013 când s-au plantat un număr de peste 6190 de puieți și în toamna acestui an, în perioada 1 – 30.11.2013, aceiași echipă de organizatori, din inițiativa Agenției pentru Protecția Mediului Satu Mare, va demara o amplă campanie de plantare care va avea ca scop creşterea suprafeţelor plantate cu arbori, atât în intravilanul cât şi în extravilanul localităţilor, de pe raza județului Satu Mare.

În urma solicitărilor transmise către primării și instituțiile de învățământ din județ, în vederea implicării în această campanie atât prin creşterea suprafeţei spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor (domeniu public – în vederea atingerii cotei de 26 m² spaţiu verde/locuitor până la data de 30 decembrie 2013, conform prevederilor legale) cât şi prin valorificarea superioară a unor terenuri degradate din vecinătatea localităţilor, și-au manifestat dorința de implicare până la ora actuală: 12 primării și 19 instituții de învățământ de pe raza județului Satu Mare, care doresc să planteze aproximativ 23.643 puieți de stejar pedunculat, stejar roșu, frasin, paltin, plop, gorun, salcâm. Materialul săditor, respectiv puieţii de arbori vor fi asiguraţi de către Consiliul Judeţean Satu Mare iar asistenţa tehnică de către Direcția Silvică Satu Mare prin Ocoalele Silvice aferente localităților unde se va desfășura plantarea de puieți.

Având în vedere că Direcția Silvică Satu Mare pune la dispoziție circa 100.000 de puieți (majoritatea fiind puieți de stejar pedunculat), organizatorii solicită implicarea unui număr cât mai mare de autorități publice locale în campania de plantare, astfel realizându-se o valorificare  valorificării eficientă a materialului săditor.

Paralel cu acestă acțiune, în cadrul Proiectului ” Controlul integrat al poluării cu nutrienţi” finanțat prin MMSC  în comunele Crucișor și Mediesul Aurit se vor planta 50.000 puieti salcâm (puieți asigurați de MMSC)

 

Prin aceste acţiuni de plantări preconizate în care se vor implica peste 1500 de voluntari alături de angajați ai instituțiilor organizatoare se urmărește dezvoltarea în  sufletele comunității sătmărene a dragostei pentru pădure, cât şi conștientizarea  necesităţii ocrotirii şi apărării codrului românesc.

 

Sursa: Consiliul Județean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.