Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Femeile din UDMR îi cer consilierului Virgil Enătescu să-și ceară public scuze de la Eva Mărginean

szasz piroskaCOMUNICAT

Organizația Femeilor din cadrul UDMR din jud. Satu Mare dorește să atragă atenția asupra unui eveniment nefericit și revoltător. La ședința din 30 septembrie a Consiliului Județean Satu Mare, în mijlocul unei dezbateri aprinse, consilierul Virgil Enătescu (PNL) s-a adresat într-un mod inacceptabil către doamna Éva Mărginean, consilier UDMR. Pe de o parte, considerăm că un asemenea ton nu poate fi permis în cadrul autorității superioare a județului unei țări civilizate, pe de altă parte, este inacceptabil ca în secolul al 21-lea un bărbat să își permită calificarea unei femei ca „hibridă”.

Gestul său îl califică atât pe dânsul, cât și partidul pe care îl reprezintă. Situația este cu atât mai gravă dacă socotim că o persoană aflată într-o poziție responsabilă își permite un asemenea comportament, indiferent de calitatea victimei: o doamnă, o colegă sau orice altă persoană din jud. Satu Mare care trăiește într-o căsătorie mixtă.

De aceea, solicităm ca domnul consilier să-și ceară scuze public pentru declarația făcută la adresa doamnei Mărginean, consilier UDMR și membru activ al Organizației Femeilor din cadrul UDMR din jud. Satu Mare.

Piroska Szász

președinte

Organizația Femeilor UDMR din jud. Satu Mare

25 comentarii

  1. vasile Răspunde

    de acord. Marele Enătescu care nu este nici pe de parte academician, ci membru al academiei medicale din România, simte că se rupe USL-ul şi nimeni n-o să-l mai ia în seamă.

  2. o femeie Răspunde

    Nationalitatea mea este romana.Tin sa precizez acest lucru pt. a nu crede ca tin cu UDMR-ul,dar comportamentul tovarasului Enatescu este mizerabil. Cred ca i-au urcat la cap diplomele pe care nu le are.Pe mine m-a revoltat nu numai comportamentul acestei persoane care si-a permis sa jigneasca o femeie numai pentru ca nu era de aceeasi parere cu el,dar ma revolta si faptul ca nimeni nu l-a pus la punct. Ma gindesc ca presedintele consiliului judetean-Stef-trebuia sa ia imediat atitudine mai ales ca si el provine dintr-o familie mixta.(tata roman si mama unguroaica) sau poate considera ca nu este asa pt. ca pe tata il chema Gabor dar innainte de alegeri si-a schimbat numele in Gavril. Oricum chiar daca ambii parinti sunt maghiari trebuia sa-l puna la punct pe nesimtitul de Enatescu care se comporta ca pacientii lui.

  3. romanca Răspunde

    Sunt romanca, mai mult chiar l-am votat pe dl Enatescu, l-am apreciat pt cultura remarcabila pe care o are dar acum sunt alaturi de femeile din UDMR si de d-na Eva.Felicit doamnele din UDMR pt ca isi apara colega, multe ar trebui sa invatam din asta noi romanii si romancele care ne mancam intre noi. Si maghiarii fac la fel dar cel putin in public sunt uniti. Felicitari!Dl Enatescu se coboara la nivelul snobilor din PNL, nu inteleg de ce, pt ce avantaje?E sub demnitatea dvs. dle Enatescu chiar si sa stati la o masa cu acesti falsi intelectuali obladuiti de “bardul” creatiei satmarene!

  4. alex Răspunde

    Doamna Marginean apartine politic Forumului German sau este UDMR-ista? Ca nu mai inteleg…

  5. satmarean Răspunde

    Destul de agresiv (verbal) nenea asta. Si-o fi dand arama pe fata acum la o varsta respectabila, sau e doar o greseala si isi va cere scuze?

  6. politic Răspunde

    Nu aceasta e acum ideea principala, daca dna Eva apartine politic FDG sau UDMR. E vorba de o femeie care a fost jignita tocmai intr-o sedinta oficiala a celor ce conduc acest judet. Daca a reactionat UDMR bravo lor, dar cunoastem cu toti ca singele apa nu se face, valabil si la dna Eva!

  7. un careian Răspunde

    doamnele astea nou aparute de la cratita sa isi ceara scuze de la romanii din CAREI pentru afronturile aduse de primarul KOVACS comunitatii romanesti prin omiterea trecerii pe harta orasului a monumentului ostasului roman si a bisericilor romanesti!!!
    astea nu vad mai departe de capacu de la oala sau ce cred ele ca fac????
    si mitzike sclifosita asta e oricum binecunoscuta in carei pentru cate persoane a pacalit si mai bine sa se ocupe de ghita al ei ca nici ea nu stie bine ce este pana la urma!

  8. Norick Răspunde

    As corecta Nickname-ul tau la: “un careian taran”…:-))

  9. romanca Răspunde

    Are dreptate careianul, asteptam si noi romancele scuze de la UDMR pt ca ignora intentionat simbolurile culturale romanesti si asteptam ca STEF sa sesiseze el acum consiliul discriminarii, daca Kereskeny a facut-p pt niste nenorociti de botosei.

    • vasile Răspunde

      nu botoşeii sunt problema, ci preţul cerut. în clinicile din străinătate este gratuit şi obligatoriu.

  10. alegator Răspunde

    Cum sa-l opreasca STEF pe Enatescu? Doar in Campania elecotorala Enatescu a vorbit la toate telviziunile in locul lui Stef, capacitatea intelectuala a acestuia fiind bine cunoscuta. ADRIAN STEF, daca tot vrea PNL-ul sa modifice legea electorala cel mai bine ar fi sa-i propui lui Crin sa prevada in lege ca acei candidati care nu au capacitatea intelectuala de a purta un dialog, pot sa apeleze la karate, aici mai ai si tu sanse. Sigur Crin va accepta, la cit ai finantat…

  11. rotaru Răspunde

    Sa-l compare pe vida lui gyeisza cu Brancusi este prea de tot. “Se spune ca este dupa brancusi cel mai …”Chiar ca este dupa Brancusi, dar chiar ca este dupa el, dar, este foarte, foarte, foarte departe de el este cum se zice in popor pe nicaieri. Brancusi a sculptat la Paris a creat un curent artistic, iar vida a fost in occident doar sa lupte in razboiul civil din spania(ce a cautat el acolo, intr-un razboi CIVIL ??)unde a fost bineinteles de partea comunistilor spanioli,impotriva lui Franco, si evident ca a luat-o in freza.Nu stiu pe nimeni care sa cunoasca si vre-o alta sculptura de-a lui vida, inafara de monumentul de la Carei( parca mai este ceva sculptura la mormantul lui din cimitirul de pe dealul cu flori din baia mare)Sunt curios cati stiu ca este ingropat in baia mare? Asa ca ciubucarul de enatescu sa-si ceara scuze de la acea doamna. ca medic lua de la apartinatorii pacientilor sai de toate: bani, tigari, carne de porc, vita, vanat, ori ce cu sacosa cu tot. Sper ca in sfarsit a ajuns la ultimul sau mandat!!! ADIO!!

    • Unu' Răspunde

      Auzit-ai mai demult vorba aia “Esti pe nicaieri, ca Vida Geza!”? Pai cam asta e cu el! E pe nicaieri!
      Pt. tine, Respect!

  12. andrei Răspunde

    analfabetu de rotar a dat si el cu mucii infasole si apoi se apuc ade scris… vomaturi,cacica prostu daca nu e fudul parca nu e prost desptul..da mai degraba e mare suparareaaa ca nu e geza si e Gheza…ca sa vezi atunci osanale la udemereu…si ce circ ar fi facut cand un primar roman ar fi batjocorit monumentele unguresti cum a facut kovacs cu cel de la carei si de craciun si de centenarul lui vida si acum cu harta.
    nici macar nu au avut curaju sa ia atitudine udemereii si au aruncat in fara nou nascuta organizatie feminista….ati vrea voi sa aveti un artist de talia lu vida gheza ca nu degeaba academia romana a decretat anul 2013 ca anul centenar vida gheza si a lansat si albumul cu lucrarile lui…mare suparare la iudemereii complexati pana la a sterge de pe harta un monument in speranta ca va si disparea….

  13. Bogdan Bura Răspunde

    Draga UDMR femeii cerintele voasre adresatile la 2 km de Petea.

  14. Claudiu Florea Răspunde

    Femeile astea ignora total ROSU, GALBEN SI ALBASTRU

  15. RSI Răspunde

    Enatescu insusi este hibrid: 75% jidan – 25% roman! Deci… Hotul srtiga hotii :)))))

  16. d-na avocatata Răspunde

    Hai sa ne gandim la o chestie: cum s-ar defini o svaboaica maghiarizata 99% si care poarta numele romanesc Marginean???

  17. Pop Ioan Răspunde

    Sotul Dansei a fost roman.Toata sima pt Ea ca purta si poarta numele sotului ca putea sa-si pastreze si numele de “svaboaica maghiarizata 99%”

  18. viorel Răspunde

    fratilor, pana la urma nu conteaza ca e unguroaica sau nu, ca e femeie sau nu, in orice dezbatere ar trebui sa fim civilizati si sa punctam doar tema discutiei. Daca ne coborim si atacam persoana, atunci nu mai e nici o dezbatere, nu poate iesi nici o idee buna din asta. Haideti sa incercam cu totii sa scoatem partea buna din noi, si sa ne bucuram de viata pe care o avem.

  19. Anonim Răspunde

    scuze de la prostituata aia?

  20. Zoli Boro Răspunde

    si tu dincolo de carpati

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.