Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Guvernul a alocat 1 milion de euro pentru investiții în județul Satu Mare

sedinta PNDLLuni, 28 octombrie,  la ora 9:00, în Sala Mică de şedinţe a Consiliului Judeţean Satu Mare,  a avut loc semnarea Contractelor de finanţare (suplimentare) aferente Listei obiectivelor de investiţii aprobată pentru finanţare pe anul 2013 prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Contractele de finanţare vor fi încheiate între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Consiliul Judeţean Satu Mare şi Unităţile Administrativ Teritoriale.

La eveniment au participat din partea Consiliului Judeţean Satu Mare – Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare Adrian Ştef şi Vicepreşedinţii Mircea Govor şi Riedl Rudolf şi cei şapte primari ai localităților Bixad, Beltiug, Călinești Oaș, Supur, Gherța Mică, Turulung și Craidorolț.

Judeţului Satu Mare i-a fost alocată faţă de suma iniţială de 10,2 milioane lei, suplimentar suma de 4,45 milioane lei, cumulat pe anul 2013 alocaţia fiind de 14,65 milioane lei. Obiectivele finanţate din suma alocată suplimentar de 4,45 milioane lei vor fi:

1. Consiliul Judeţean Satu Mare:

– Pod peste râul Crasna pe drumul judeţean DJ 195C sat Domăneşti, comuna Moftin, suma alocată 1.649,53 mii lei;

– Podeţ dalat peste Valea Ciora în comuna Târşolţ pe DJ 109K, km 14+251, suma alocată 326,47 mii lei;

2. Comuna Bixad: Alimentare cu apă potabilă a satelor Boineşti, Trip şi Bixad, suma alocată 100 mii lei;

3. Comuna Beltiug: Alimentare  cu apă comuna Beltiug, suma alocată 778,9 mii lei;

4. Comuna Călineşti Oaş: Reţea de canalizare şi staţie de epurare, suma alocată 300,47 mii lei;

5. Comuna Supur: Canalizare menajeră şi staţie de epurare pentru localităţile Supuru de Jos, Dobra, Hurezu Mare, suma alocată 452 mii lei;                              

6. Comuna Gherţa Mică: Reţea de canalizare şi staţie de epurare, suma alocată 300 mii lei;

7. Comuna Turulung: Modernizare DC 7 Turulung-Gherţa Mare, suma alocată 194,63 mii lei;

8. Comuna Craidorolţ: Asfaltare drum DC141 Eriu Sâncrai-Satu Mic-Mihăieni; suma alocată 348 mii lei;

Programul Naţional de Dezvoltare Locală este coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi este aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 28/2013.

În vederea stabilirii necesarului de fonduri pentru dezvoltarea, modernizarea, reabilitarea infrastructurii locale şi elaborării unei strategii pe termen mediu, a fost întocmit la nivel judeţean un inventar al stadiului fizic şi sumelor necesare pentru domeniile privind drumurile judeţene şi locale, podurile şi podeţele, unităţi de învăţământ preuniversitar, unităţi sanitare, pieţe publice, comerciale, târguri şi oboare.

8 comentarii

  1. Daniel Răspunde

    Da bineinteles, sambata s-a intalnit la Cluj cu Dragnea si acum…curg baniiiii. Ce a ajuns si taranul de la Supur, marele ospatar Mirciulica, a descoperit costumul, cravata, insa tot taran e ca la ce zice …insa daca il pui sa zica ceva in engleza sa nu zic alta limba e varza. Cat despre Stef, daca tot lauda primarii campioni la bani europeni, el e corigent la acest capitol. Dupa ce s-au saturat de afacerile lor, au descoperit si ei ca ce bine e la statul roman sa fi bugetar, ca doar freci menta si primesti bani multi..pensie frumoasa si mai suntem la ciolan, mai niste comisione etc…Ii reamintesc lui Govor ceva, amicul lui Grigor Cartianu a zis recent ca un ziar nu trebuie sa ascunda o stire despre patronul lui, insa fituica de GNV nu doar ca nu a scris nimic atunci cu Silaghi la DNA, asa ca nu ne asteptam sa scrie numai de bineeee de Mirciulica, insa il mai chemam pe la Bucale sa mai dea cu subsemnatul din cand in cand.

  2. andrei Răspunde

    asta e important, la sat sa fie totul facut, asfalt si canalizare, nu conteaza ca in orase exista o gramada de strazi neasfaltate, fara canalizare si asa mai departe… bravo tot asa in continuare.

  3. adi pop Răspunde

    oameni buni nu va agitati uitativa cine sta la masa cam cit credeti ca din acesti bani vor ajunge in investitii daca o sa avem noroc vreo 60% restu deja au gasit portitele pentru sifonare, un bisnitar si un cioban cam ce oso pot dorii ? bisnitarul euro iar ciobanul smintina si ce mai ramine le mai da si taranilor ,judetul nostru cred ca va inflori cind acest Mirciulica va fi incarcerat la jilava si pus sechestru pe toata averea lui,

  4. Erdos Carol Răspunde

    9. Repararea Teatrului de nord, asa cum ati promis la alegeri,dar am uitat ca una ziceti si alta fumati voi MARI politruci ai judetului da cine stie o veni si sfinta judecata peste voi…

  5. Dan Darida Răspunde

    Satu Mare nu are nevoie de inca un pod. Cele 2 sunt arhisuficiente. Mai asteptam…

  6. mototol Răspunde

    Primari abonati-la proiectele Consiliului Judetean !!!!
    Trezeste-te popor roman si scutura-te de toti cei care nu mai merita….
    Sa nu ne lasam sa fim bataia de joc a unora….
    Daca nu luam atitudine …atunci ne mananca viermii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.