Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Miting împotriva proiectului Codului Rutier la Satu Mare

Adrian Cozma (7)Tineretul Democrat Liberal (TDL) Satu Mare organizează joi, 3 octombrie, în Piaţa 25 Octombrie, un protest împotriva proiectului de modificare a Codului Rutier, care prevede sancţiuni foarte dure pentru şoferi.

Preşedintele TDL Satu Mare, Adrian Cozma, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că a depus deja documentația la Primăria Satu Mare pentru organizarea protestului la ora 17,00, în faţa Instituţiei Prefectului, însă a primit un răspuns că mitingul trebuie organizat la ora 14,00. Deocamdată nu este sigură ora la care va avea loc protestul, însă cel mai probabil va fi la ora 17,00.

Adrian Cozma consideră că noul Cod Rutier este unul abuziv întrucât conţine măsuri drastice, cum ar fi suspendarea permisului până la cinci ani şi amenzi de până la 200 de puncte amendă, adică dublul salariului mediu pe economie

Este un gest disperat al guvernului USL de a încasa bani. Stilul socialist al guvernului este de a mări taxele, impozitele şi amenzile. Aducem o critică PNL-ului, ce face partea de dreapta din această guvernare. Oamenii au aşteptări, nu vor ca toate taxele să fie socialiste, scopul lor este ca Antonescu să fie preşedinte”, a spus Cozma.

Preşedintele TDL Satu Mare şi-ar fi dorit ca guvernul să vină cu alte soluţii pentru reducerea accidentelor, cum ar fi de exemplu proiecte de autostrăzi și asigurarea unei infrastructuri adecvată.

Adrian Cozma le solicită parlamentarilor sătmăreni să lase deoparte politica în acest caz şi să ia poziţie, întrucât impactul va fi major.

Este o primă manifestare, astfel de acţiuni vor mai avea loc până ne vom face auzită vocea. Sunt invitaţi toţi cetăţenii care consideră că e un abuz. Este un miting paşnic, vom solicita demisia ministrului de Interne, Radu Stroe. Prin proiect se urmăreşte creşterea veniturilor la bugetul de stat, nu este nicio intenţie de a preveni accidentele. Accidentele sunt provocate şi de biciclişti, de pietoni, de animale. Ar trebui introdusă o oră de educaţie rutieră obligatorie în şcoală“, a declarat Cozma.

Liderul TDL consideră că pedepsele ce urmează să fie aplicate sunt mult prea mari şi vor afecta anumite categorii, precum şoferii, taximetriştii dar şi pe simplii cetăţeni. Ca efecte, mulți se vor adresa instanțelor de judecată sau vor solicita plata ajutorului de șomaj, în cazul în care își pierd locurile de muncă pentru o abatere rutieră.

La miting sunt așteptați să participe toți sătmărenii, indiferent de apartenența politică, care consideră că măsurile propuse sunt mult prea dure.

16 comentarii

  1. Investigatii Satu Mare Răspunde

    Hai Cozma lasa-ne si intoarce-te tu la traficul de tigari cu autocarele tale…
    O sa fie Cozma singur in centru…
    Ce maimutoi

    • Dorin Răspunde

      Maimutoi ii tac-tu ma…daca vrea sa faca o schimbare e maimutoi? Ba jegule…is curios daca ai fii prins in trafic din c resurse ti-ai platii amenzile.nu trebuie sa vii..doar taci k vorbesti fara tine.

      • Viorel Răspunde

        tu care esti mah ? Dorin Tzutzi de la APE cumva ? colegu de partid a lu’ Cozma ? de maimutzoi oricum e maimutzoi junele asta, aici are dreptate Investigatii Satu Mare. Insa protestul asta e un demers binevenit, tre’ sa recunosc, pacat ca se va face degeaba… Oricum nu-i va baga nimeni in seama, dar macar vor lua putin aer curat protestatarii.

    • Temistocle Răspunde

      Ma “Investigatii Satu Mare” , cat repetent sa fi sa vorbesti pe langa subiect? Mai bine scoate-ti vaca din porumb. Sper ca intr-o zi sa te odihnesti sub o roata de betoniera.

  2. Cozma Răspunde

    Hai Cozma lasa-ne si intoarce-te tu la traficul de tigari cu autocarele tale..
    O sa fie Cozma singur in centru…
    Ce maimutoi

  3. Jan Valjan Răspunde

    Bravo Adi Cozma ! De obicei Atitudinea civica a satmarenilor lasa de dorit. De data aceasta sunt curios sa vad cati dintre zecile de mii de soferi satmareni o sa fie prezenti la miting.
    Felicitari !

  4. adi pop Răspunde

    succes doar ca romani greu se misca chiar daca astia e sa ne omoare

  5. ccc Răspunde

    da..pentru prelungirea cu 6 ani a contractului cu florisalu nu faceti miting tinerilor politicieni?

  6. Miron Răspunde

    Felicit initiativa TDL!!! Este un demers democratic. USL=HOTI

  7. Investigatii Satu Mare=Politist spagar Răspunde

    Noul Cod Rutier e de toata jena!O alta incercare de a obtine bani de la populatie,pentru ca se stie ca toata lumea mai greseste in trafic.Si desigur o alta posibilitate pentru militieni sa ia spaga…ca cetateanul mai degraba va da o spaga “cat de cat”,decat sa plateasca o amenda de zeci de milioane sau sa ramana fara permis…cam asta e scopul Codului…

  8. Norbert Răspunde

    O sa ia militienii mai multa spaga de acum inainte! Asta e consecinta noului Cod rutier

  9. Carina Răspunde

    Eu ma bucur ca cineva ia atitudine. Avem nevoie de astfel de oameni in sm, pt ca romanul e obisnuit sa accepte raul si sa nu comenteze. Sper ca veti reusi sa obtineti ceva.

  10. Unu' Răspunde

    Da’ cand moare cate unul de 20 de ani intr-un accident de circulatie, cauzat de viteza excesiva, faceti vre-un miting? Sau cand mor oameni nevinovati pe trecerile de pietoni?
    Si asa mi se par foarte relaxate. Macar de frica amenzilor poate-poate veti fi mai civilizati in trafic! In rest, majoritatea va credeti la GTA sau in NFS!
    Bine-venita initiativa guvernului penal! Un jeg de guvern, dar macar are o initiativa buna!

  11. ion romanu Răspunde

    toata lumea are ceva cu codul asta… ba chiar vor demonstratii… sunteti un pic normali? amenzile trebuie sa fie mari sa te lecuiesti de alcool, viteza, telefon si altele mai bune la volan. nimeni nu se gandeste ca poti circula regulamentar si nu te opreste gaia. sau sa isi cumpere lumea statie si sa dea viteza pana crapa caudicurile. cat despre autostrazi ne bucura inca autostrada campia turzii – gilau inaugurata cu 3 zile de chef de PDL.

  12. matroz Răspunde

    Ce este in neregula cu proiectul?Este adevarat ,sanctiunile sunt extreme,dar si si nesimtirea este asisderea.Nu avem bani sa platim ,este ok.Nu avem decat a respecta regulile.Si eu conduc si o fac de zeci de ani.Am platit de cate ori am incalcat regula si probabil voi mai plati.Dar este optiunea mea de-a alerga peste viteza legala si a suporta consecinte.
    Poate ne luminati ,de ce ar trebui sa fim impotriva?
    De ce trebuie ca cetateanul care circula corect sa fie supus stresului provocat de tot felul de inconstienti?Circul frecvent pe distante lungi.A ajuns ca principala preocupare sa ma feresc de tinerii aiuriti care nu respecta intentionat regulile de circulatie?Zilele trecut a trebuit sa intru pe acostament pentru a face loc unei fatuce cu ochelari cu Ford mondeo SM-83-CRM,care incalca orice regula .Sanctiunea trebuie aplicata si bine ne face.Politetea in trafic nu este de negociat.
    Asa ca lasati copiii sa se joace,dar legea trebuie adoptata!

  13. Andrei Răspunde

    Tot nu va fi destul de aspru pentru soferii inconstienti , mai ales de TIR uri, cei mai periculosi din trafic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.