Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Prefectul Avram solicită responsabilitate privind cheltuirea banilor publici

prefect AvramPrefectul Eugeniu Avram a organizat în data de 1 octombrie o întâlnire cu directorii instituţiilor implicate în acordarea plăţilor sociale de la bugetul de stat pentru a evalua modul de colaborare inter-instituţională privind gestionarea acestor ajutoare financiare, respectiv alocaţii de stat, ajutoare şi indemnizaţii.

La întâlnire au fost prezenţi directorul Agenţiei Judeţene pentru Inspecţie Socială Satu Mare, Bartoş Vartolomeu, directorul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare, Octavian Apan, directorul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Judeţului Satu Mare, Riedl Kovacs Johanna,  şeful Biroului Judeţean de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor (BJABDEP), Bogdan Popşa, şi directorul Casei de Pensii Satu Mare, Eugenia Sabou.

În cadrul întâlnirii, prefectul a cerut celor prezenţi să evalueze cu responsabilitate modul în care se acordă aceste alocaţii de stat, ajutoare şi indemnizaţii, atrăgând atenţia ca aceste plăţi să fie încasate doar de către beneficiarii în drept.

6 comentarii

  1. Iako Csaba Răspunde

    Ar trebui sa le solicite in primul rand celor doi din fruntea municipului si judetului! Acestia rivalizeaza cu evenimente care nu-si au rostul, pe banii nostri! Domn' Prefect se pot lua masuri si impotriva acestora?? 🙂

  2. adina Răspunde

    hai domnule prefect nu mai fa spectacol ieftin sa fi pus in presa ,ti sau facut nenumarate sesizari cum se fura banii publici si ai trimis doar juristi sa caute portite sa acopere fraudele . exact ca la mediesu aurit, ai trimis juristi sa acopere toate abuzurile care la face ZETEA doar spectacole ieftine sa arunci cu praf in ochi prostimi, de cind esti prefect sa vazut vreun primar sau director de institutii arestat sau cercetat oare toti sin niste sfinti

  3. adi pop Răspunde

    citi oameni au fost in audienta la tine domn prefect si la citi le-ai rezolvat ceva numai cu pasunile comunale cita frauda fac primari si nu ai facut nimic decit ai mers de ochi lumi si pe urma la un gratar cu primarii si a treut tot, nu mai tine sa ne mintiti sinteti mai rai decit PDL

  4. satmarean Răspunde

    E ultimul care mai poate opri hcl-ul de prelungire a contractului de salubritate. Hai sa vedem daca il va ataca pentru binele satmarenilor

  5. SAVA Răspunde

    stai linistit satmarene ca deja coluarul a fost facu daca isi ridica capul miine nu mai e prefect il schimba din functie RUSU ca doar el face legea in PSD ardeal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.