Ultima actualizare: azi, 11:27
Locale

Prezidenţiabilii PDL şi-au prezentat proiectele la Satu Mare

prezidentiabili pdl satu mare (2)Principalii prezidenţiabili PDL, fostul ministrul al Justiţiei, Cătălin Predoiu şi primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi-au prezentat astăzi proiectele şi viziunile cu privire la viitorul României în faţa a peste 150 de membri de partid din judeţul Satu Mare.

Întâlnirea condusă de preşedintele PDL Satu Mare, Petre Mureşan, la care a participat şi preşedintele naţional al PDL, Vasile Blaga, a fost una interactivă, membrii de partid având ocazia le adreseze întrebări celor doi.

Primul care şi-a prezentat programul a fost Gheorghe Falcă, el având un scurt filmuleţ cu carierea sa politică dar şi modul în care vede România până în 2020. Falcă a afirmat că proiectul său, “Societate Vie”, atinge două puncte esenţiale, asumarea valorilor de dreapta şi crearea unui pol de dreapta unificat.

Un om de stânga din societatea românească are de ales un singur partid. Un om de dreapta deja începe să se uite în mai multe zări. Cred că unificarea dreptei este obligativitatea liderilor politici pentru a nu fi înfrânţi în 2014“, a spus Falcă.

Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, le-a spus colegilor de partid că  propune o cale deschisă spre electorat, aceasta fiind calea “spre victorie”.

Pentru mine, PDL este garanţia că o să avem din nou dreapta la guvernare, de acea cred că cel mai important lucru care-l putem face azi este să muncim pentru acest partid, de la organizaţiile locale şi până la centru“, a spus Predoiu.

Acesta consideră că trebuie găsit momentul optim pentru unificarea dreptei, și crede că următorul mandat în fruntea țării trebuie să fie unul al „continuităţii şi inovaţiei, al fermităţii şi echilibrului”.

Nu au lipsit nici criticile la adresa “Guvernului socialist”, Predoiu precizând că acestea trebuie oprit deoarece distruge viitorul ţării.

Liderul PDL Satu Mare, Petre Mureşan, a afirmat că Ponta este cel mai prost premier de până acum “n-a făcut nici măcar o scobitoare”, arătându-se convins că unul din cei doi prezidenţiabili PDL singur va deveni preşedinte. “Pe Ponta pot să-l bat şi eu”, a spus Petre Mureşan, stârnind aplauze în sală.

Mureşan a mai afirmat că PDL are acum cel mai democratic şi transparent mod de desemnare a candidatului la prima funcţie în stat. Astfel, cei peste 3.000 de membri din judeţ sunt aşteptaţi sâmbătă, 2 noiembrie, între orele 9:00 şi 17:00 la cinci secţii de votare pentru a-şi vota candidatul preferat.

 

17 comentarii

  1. adela Răspunde

    PREDOIULE ai resghetat de PONTA ca ai lustruit clantele cabinetului si nu te-a primit in guvernul lui iar acum te visezi presedinte

  2. lolescu Răspunde

    Intrebare e si-a gasit Petre Muresan diploma? Sau o cauta inca?
    Ce paranghelie cu incompatibili si directori de groapa de gunoi…

  3. Norbert Răspunde

    PDL este un adevarat partid de dreapta!!! Catalin Predoiu va fi viitorul presedinte al Romaniei, un om profesionist, de dreapta, de buna credinta si roman adevarat!

  4. demon Răspunde

    PDL e un partid de dreapta, dar din pacate, nu e un PARTID DE OPOZITIE. ADICA IN ROMANIA DE 23 DE ANI NU EXISTA PARTID DE OPOZITIE.

  5. Ardelean Radu Răspunde

    Un lucru este cert, in PDL viitorul candidat pentru functia de presedinte al Romaniei este ales prin VOT nu impus de la varful partidului. PDL este un partid cu adevarat DEMOCRAT !

  6. adina Răspunde

    Petrica ai ajuns rau daca pentru un podet in valoare de 100 milioane ai ajuns sa dai un consilier local afara ca a avut curajul sal execute el fara ca sati dea comision ,domnule dute si lasa partidul asta in pace si lasa tineri sa vina in fata dute

  7. valy Răspunde

    PETRE MURESAN a demis organizatia locala PDL batarci din cauza ca nu a fost anuntat ca se construiesc 3 podete in valoare de 300 milioane lei vechi asa ca ,consilieri locali PDL trebuie sa fie atenti daca nu baga bani in buzunarul lui PETRICA ziua urmatoare sar putea sa fie demisi

  8. Grigoras Răspunde

    PDL face figuratie. De fapt destabilizeaza dreapta prin actiunile si declaratiile lor. Si un copil isi da seama de manevrele lor.Lui Blaga deja nu-i convine cum creste Miscarea Populara si a inceput atacurile si declaratiile marsave. Iar Predoiu, nu am cuvinte : sa te milogesti sa fii in guvernul lui Ponta, este umilitor. Iar apoi vrei sa fii presedintele Romaniei! Urat, foarte urat !

  9. vlad.tepes Răspunde

    de prin targ

    cica femininele din PDL Satu Mare sunt foarte preocupate inaintea unor sedinturi cum a fost acesta.Preocupate rau…cu ce sa se imbrace si ce pantofi sa-si cumpere.ba mai mult sunt indignate ca nu avem un mall ca lumea unde sa faca shoping. Alo, asa credeti mai muieri ca se face politica, asta ati inteles voi? chiar, cate va regasiti in situatia de mai sus in afara de sefa?

    • Cala Răspunde

      De unde sti tu asta? Daca esti de-al lor, inseamna ca stai printre ele si le auzi discutile, daca nu esti de-al lor, inseamna ca doar iti dai cu presupusu ca toti incompetentii.

  10. Anda Răspunde

    Eu cred ca Predoiu are toate calitatile necesare pentru a putea fi presedintele Romaniei. Din partea mea va avea toata sustinerea.

  11. Marian V Răspunde

    Il sustin pe Dl Predoiu pentru ca este cel mai competent sa ocupe functia de presedinte al Romaniei.

  12. Daria Manasii Răspunde

    Cine e handicapat??????
    Vorbiti de clasa pilitica?????

  13. John Bentz Răspunde

    Cu comunistii nu trebuie negociat, sa le zdrobim capul ca la sarpe….sa incepem cu Besescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.