„Gardoş are șansa să demonstreze că România se poate baza pe el”, a declarat înainte de meci fostul mare antrenor român Emeric Ienei. Florin Gardoș a fost integralist și a avut o evoluție bună, fără să iasă însă în evidență în mod deosebit. Totuși, sătmăreanul a fost avertizat cu un cartonaș galben în minutul 65, la o fază în care a fost constrâns să faulteze la mijlocul terenului pentru a-și salva echipa de la un atac periculos al oaspeților.
Fost jucător al echipei Someșul Satu Mare, Gardoș are 24 de ani și este în acest moment jucătorul formației Steaua București. Fundașul central sătmărean este considerat unul dintre cei mai buni jucători din țară pe poziția sa.
România își va afla adversarul pentru baraj la data de 21 octombrie. Tricolorii pot întâlni Portugalia, Croația, Grecia sau Ucraina. Cele două meciuri de baraj se vor juca la data de 15 și 19 noiembrie.
Radu DĂRĂBAN