La eveniment sunt așteptați sătmărenii care în semn de solidaritate și sprijin vor aprinde o lumânare. Candelele pot fi procurate la fața locului, în fiecare oraș, în schimbul unei donații de 5 lei.
În acest an, scopul evenimentului este întărirea solidarităţii faţă de copiii cu dizabilităţi şi familiile acestora, precum şi sprijinirea celor peste 150 de copii îngrijiţi anual în instituţiile de specialitate al Organizaţiei Caritas a Diecezei Satu Mare. În aceste instituții, copiii cu dizabilităţi beneficiază de servicii de înaltă calitate cu scopul de a le oferi şansa de a avea o viaţă cât mai independentă în viitor.