Ultima actualizare: ieri, 22:30
Bogdan Briscu la Satu Mare
Interviu

Bogdan Briscu: Sătmărenii sunt avizi de informație și de învățare

Bogdan Briscu la Satu Mare

Bogdan Briscu la Satu Mare

Dr. Bogdan Briscu, unul dintre puținii traineri de vânzări, management și comunicare din țară, care are experiență reală în aceste domenii, a susținut săptămâna trecută un seminar gratuit de afaceri la Satu Mare. La seminar au participat peste 60 de sătmăreni interesați de cum pot deveni mai buni în activitățile propriilor afaceri.  Care este mentalitatea oamenilor de afaceri români? Sunt dispuși sătmărenii să investească în ei? De ce avem nevoie de business training? Acestea sunt câteva din întrebările la care ne-a răspuns Bogdan Briscu, în exclusivitate pentru PortalSM.

Reporter: Cine este Bogdan Briscu?

Bogdan Briscu: Bogdan Briscu este un om care crede cu tărie că libertatea reală înseamnă cunoaștere, că profesionalismul este cel care stă la baza lucrurilor bine făcute și că fiecare își poate face viața mai bună dacă el însuși face ceva în acest sens și nu așteaptă ca lucrurile “să se facă” sau să pice de-a gata din cer. Așa m-aș caracteriza pe scurt ca răspuns la întrebarea “Cine este Bogdan Briscu?”. Pentru cei pentru care contează CV-ul, pot să le spun că sunt medic (n-am practicat niciodată), am lucrat timp de 15 ani ca om și director de vânzări la trei dintre cele mai mari corporații din lume (unde am și învățat meserie, în Occident), am făcut vânzări de sute de milioane de euro pentru acestea și le-am format sute de profesioniști, după care mi-am fondat propria firmă de training și coaching de comunicare, vânzări și management de echipă. În plus, sunt de doi ani colaborator al Academiei Române, pe teme de istorie și fac voluntariat, înființând un club de istorie militară, care numără acum aproape 30 de voluntari. Am scris două cărți, una publicată de Academia Română anul trecut și un ghid de carieră pentru tinerii care își caută calea potrivită în viață, pentru a învăța din greșelile altora, nu din ale lor, care s-ar putea să îi coste prea scump dacă le fac. Mi-am croit singur drumul în carieră, fără favoruri sau ajutoare necuvenite, doar prin învățare și foarte multă muncă.

R.: De ce aţi ales să deveniţi business trainer?

B. B.: Am ales să fiu business trainer (și coach) pentru că învățând în străinătate și punând în aplicare în România aceste lucruri zilnic, timp de ani și ani de zile, am realizat de ce le merge atât de bine occidentalilor și îmi doresc ca și la noi să meargă la fel de bine celor care vor într-adevăr să facă ceva pentru ei. E bine și onorabil să muncești, este și mai bine și mai eficient să muncești inteligent. Unul dintre motto-urile mele este “muncește cu minim de efort și maxim de efect” și asta nu din lene, ci pentru că așa se croiește în mod solid orice pe termen lung și așa poți să ai satisfacții de pe urma a ceea ce ai făcut, nu să fii epuizat, stresat și distrus fizic sau psihic după ce ai terminat o treabă. Vreau să îi ajut pe români să o ducă mai bine și să obțină ceea ce vor mai eficient și să își permită să se bucure la modul real de roadele activității lor.

R.: Ce aduce nou Bogdan Briscu în acest domeniu?

B. B.: În acest domeniu aduc trei noutăți absolute: partea de aplicare, partea de coaching și partea de feedback. Iată care sunt beneficiile fiecăreia dintre aceste noutăți pentru cei care aleg să lucreze cu mine în timpul cursurilor de comunicare, vânzări și management de echipă:

–          Partea de aplicare: tot ceea ce se discută teoretic se aplică imediat; altfel, învățarea fără aplicare nu e învățare. Prin aplicare fiecare participant la curs își dă seama exact și imediat unde se află în procesul de formare a unor noi obiceiuri sănătoase

–          Partea de coaching: este o metodă specială prin care participanții la curs învață mult mai accelerat decât prin metoda “mură în gură” și prin care învață să se descurce singuri în orice situație, chiar și nouă, fără ajutor din partea cuiva. Se obține independent, dacă sună mai bine așa.

–          Partea de feedback: fiecare participant care aplică noile informații primește o părere pertinentă și încurajatoare, stimulantă pozitiv, despre ceea ce tocmai a aplicat.

Acesta este modelul de lucru din Occident care formează rapid și ușor profesioniști în orice domeniu. Este practic un nou mod de gândire, eficientizat la maxim.

R.: Trainingu-rile sunt o necesitate sau o modă?

B. B.: Pentru oamenii înțelepți și chibzuiți, ele sunt permanent o necesitate, indiferent de experiență. Pentru oamenii care se ghidează după aparențe, ele vor fi o modă care doar ei pot să spună la ce le folosește.

R.: Care este mentalitatea oamenilor de afaceri români?

B. B.: Pentru mult prea mulți oameni de afaceri români cea mai importantă resursă din firmele lor nu sunt oamenii, cu toate că ei ar fi necesar să fie puși pe primul loc. Nici o firmă nu poate fi mai bună decât oamenii care lucrează în ea. Oamenii sunt cei care fac o firmă să funcționeze, nu mașinile, aparatele electronice și nici măcar banii. Nimic nu se mișcă fără oameni, iar dacă acești oameni știu să miște lucrurile la modul eficient, rezultatele sunt spectaculoase. Să investești în dezvoltarea profesionalismului oamenilor tăi înseamnă să îți faci un viitor sigur pentru firma ta.

R.: De ce are nevoie o firmă sau un manager de training-uri de specialitate?

B. B.: O firmă sau un manager are nevoie de training-uri de specialitate pentru că până și pe Einstein a fost nevoie ca cineva să îl învețe la început matematica și fizica. Ce a făcut apoi Einstein cu învățătura primită, e altă poveste. Sunt extrem de puțini oameni care reușesc să învețe tot ceea ce le e necesar de unii singuri, cam 2-3% din totalul populației. Ceilalți, avem nevoie de ajutor pentru a învăța cum se fac lucrurile bine. Nu e nici o rușine să înveți de la altul mai experimentat.

R.: Peste 60 de sătmăreni au participat la seminarul gratuit de afaceri. Ce impresie v-au lăsat aceştia?

B. B.: Impresia pe care mi-au lăsat-o zecile de sătmăreni care au participat la seminar a fost superbă. Am întâlnit mulți oameni în activitatea mea, în țară și în străinătate și nu am întâlnit foarte frecvent oameni atât e avizi de informație, de învățare, de căutarea a noi moduri de a lucra, cum am văzut la Satu Mare. Dacă adaug la această părere că în sală au fost oameni de toate vârstele și de ambele sexe, imaginea este cu atât mai bună.

R.: Credeţi că sunt sătmărenii dispuşi să investească în ei?

B. B.: Cu siguranță da! Știu cât de conservatori sunt în general oamenii, iar sătmărenii care au venit la seminarul de săptămâna trecută au dat dovadă nu numai că sunt dispuși să investească în ei, dar au și făcut-o în mod practic. În loc să stea seara la o bere sau în fața televizorului, au ales să investească două ore din timpul lor pentru a deveni mai buni, aflând noi informații folositoare pentru ca de a doua zi să facă lucrurile mai bine.

R.: Pe când următoarea întâlnire cu sătmărenii?

B. B.: Următoarele cursuri pe care le voi ține la Satu Mare sunt programate pe data de 20 și 21 noiembrie. În prima zi voi ține un curs de comunicare, asertivitate și vânzări, iar în a doua zi un curs pentru managerii și antreprenorii care au oameni în subordine. Cei care plătesc contravaloarea cursului își asigură prin aceasta șanse mult mai mari de a vinde mai ușor, mai sigur și mai repede sau își asigură loialitatea și dezvoltarea profesională a echipei, în funcție de ziua pe care o aleg pentru a participa. Înscrierile la cursuri se pot face la adresa de mail [email protected], iar cursurile se vor ține între orele 10:00-17:30.

R.: Training-urile cu Bogdan Briscu sunt eficiente doar pentru dezvoltarea profesională individuală sau şi pentru dezvoltarea unei organizaţii?

B. B.: Cursurile pe care le organizez oferă participanților chiar mai mult decât dezvoltarea profesională individuală sau a organizației respective: oamenii au ocazia să se dezvolte și din punct de vedere personal, pentru că, la urma urmei, vânzarea înseamnă o anumită atitudine pozitivă, capacitatea de a comunica eficient și dezvoltarea unor aptitudini care sunt utile atât în viața profesională, cât și în cea personală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.