Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Peste 400 de amenzi în valoare de 41.300 lei, aplicate în două zile

politist rutier, mita, DGA, Satu MareÎn perioada 10-11.01.2014, în cadrul acţiunilor desfăşurate de poliţiştii rutieri în vederea diminuării riscului rutier şi impunerii respectării normelor rutiere, au fost aplicate 426 sancţiuni contravenţionale în valoare de  41.300   lei.

Printre cei sancţionaţi se numără: 45  pietoni, 14 biciclişti, 8 căruţaşi, 2 mopedişti, 168 conducători auto care nu respectat regimul legal de viteză, 2 deoarece nu au acordat prioritate, 5 pentru efectuarea unei depăşiri neregulamentare, 68  care nu au folosit centura de siguranţă, 18  care nu aveau documentele asupra lor, 27 care conduceau autovehicule ce prezentau defecţiuni tehnice,  18 pentru opriri sau staţionări în locuri interzise.

În data de 10.01.2014 poliţiştii Postului comunal Certeze l-au depistat pe VASILE B., de 24 ani, care a condus un autovehicul în timp ce avea o concentraţie de 0,68 mg/l alcool în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal, conducătorul auto fiind cercetat în stare de libertate pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul în timp ce avea o concentraţie de alcool peste limita legală.

În data de 10.01.2014 poliţiştii formaţiunii rutiere din cadrul Poliţiei oraşului Negreşti Oaş l-au depistat în trafic pe VASILE C., de 66 ani, care a condus un autovehicul în timp ce avea permisul de conducere anulat din luna ianuarie 2007 şi avea o concentraţie de 0,13 mg/l alcool în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal, VASILE C. fiind cercetat în stare de libertate.

În data de 10.01.2014, în jurul orei 17,12, IULIU B., de 44 ani, conducând un autovehicul sub influenţa alcoolului  a intrat într-un stâlp de susţinere a reţelei electrice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că acesta avea o concentraţie 1,54 mg/l alcool în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal, conducătorul auto fiind cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul în timp ce avea o concentraţie de alcool peste limita legală.

Poliţiştii Postului comunal Lazuri l-au depistat în trafic pe ALEXANDRU L., de 34 ani, care a condus o mopedă fără a poseda permis de conducere şi în timp ce avea o concentraţie 0,85 mg/l alcool în aerul expirat. I      s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză s-a întocmit dosar penal.

Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Carei l-au depistat în trafic pe SANDOR O., de 47 ani, care pe strada Cimitirului din Carei, care conducea un autovehicul în timp ce avea o concentraţie 0,66 mg/l alcool în aerul expirat. I s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză s-a întocmit dosar penal.

În data de 11.01.2014, în jurul orei 19,30, poliţiştii Secţiei 9 de Poliţie Rurală Beltiug l-au depistat pe ANTAL L., de 41 ani,  care a condus un autovehicul pe raza localităţii Terebeşti, în timp ce se afla sub influenţa alcoolului şi a acroşat un autovehicul ce staţiona în faţa unui bar. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că acesta o concentraţie 1,05 mg/l alcool în aerul expirat. I s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză s-a întocmit dosar penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.